Inima-mi e-ntristata, Si-n lacrimi inecata, La fericiri trecute gindeste in zadar! Placere, multumire, Viata, fericire, Le-am gustat. A lor lipsa acum o simt amar. Acele dulci suspinuri Cum se schimbara-n chinuri, Si bucuria noastra in otravit venin! Cat rau dupa-atat bine! Asa furtuna vine, Cand soarele zambeste, cand cerul e senin. Adio! N-am cuvinte Sa-ti arat tot ce simte, In astfel de minuturi, mahnit sufletul meu, E o durere mare, Si suferinti, pe care A le simti pot numai; a le descri mi-e greu. A! cat de mult amara Viata o sa-mi para! Minuturile veacuri o sa le socotesc. A oricarei zi raza, Noi lacrimi o sa vaza, Cand pe straine tarmuri strain o sa traiesc! Spune-mi insa, iubita, Cand inima-ti lipsita De-un credincios prieten cu el nu va mai fi, Vei putea uita toate Placerile gustate? Simtirea se va stinge, si nu-l vei mai dori? Asta lege obsteasca Se cade sa-ngrozeasca Amorul, care vremea atata l-a-ntarit? In ce loc, pe ce cale, Calcand urmele tale, Vei avea drept a zice: aici nu m-a iubit? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Durerea cea mai mare Nu poate sa omoare: Pe-a mea care-a-ntrecut-o? Dar tot nu pot sa mor! A! de-i mai tinea minte Atatea juraminte, Imi vei mai pastra, poate, o urma de amor! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cand seara tu vei merge Pe campuri, a culege Flori tinere ca tine, s-acoperi fruntea ta, Daca din intimplare Vei nimeri o floare, Ce poarta un scump nume, ce-i zic nu-ma-uita, Atunci, atunci gandeste De mine ca-ti vorbeste: Asta-mi este nadejdea si de-asta mai traiesc: Eu tot cred ca e-n fire Acea compatimire, Ce inimile leaga cu lantul sufletesc.
Posted on: Fri, 01 Nov 2013 23:53:47 +0000