Initial nu am vrut sa scriu nimic. Absolut nimic. Insa ma simt dator sa fac asta. Mai dator ca oricand. Pana la kilometrul 27 totul a decurs conform planului. Ma rog, cu o singura exceptie, doua din cele sase geluri energizante programate a fi luate cate unul la fiecare 30 de minute, se pierdusera pe drum. Injur in gand si alerg mai departe. Insa cu fiecare kilometru ce se scurge, simt ca ceva nu este in regula, simt ca nu sunt eu... Pana la kilometrul 30, scad involuntar ritmul, insa de aici incepe calvarul. Pentru prima data in doi ani de concursuri, parca cineva imi sufla in ureche: trebuie sa abandonezi! Astazi nu este ziua ta! Refuz sa cred asta, strang din dinti si merg mai departe. Ritmul scade ingrozitor de mult, stomacul ma doare cumplit si parca, cu fiecare metru incep sa cred ca acel cineva are dreptate. DA! Trebuie sa abandonez! Fiecare pas devine un calvar, nu mai vad nimic in lateral si nu mai aud nimic din incurajarile frenetice de pe margine. Insa incep sa aud altceva... incep sa aud incurajarile voastre. Va aud pe fiecare in parte. Involuntar incep sa vizualizez fiecare mesaj. Mai am sapte km pana la finish si imi spun raspicat ca NU, nu a venit momentul sa renunt! Pentru nimic in lume nu am sa abandonez! Nu ma mai gandesc la niciun ritm, nu ma mai intereseaza ceasul, nu mai simt absolut nimic, nu ma intereseaza nimic altceva decat sa termin cursa. Indiferent cum. Spre final, mai mult merg decat alerg si termin in 03:26:00. Nu ma mai intereseaza nicio medalie, nu ma mai intereseaza nicio poza, nimic. Sunt extrem de epuizat si de frustrat...Frustrat pentru ca nu am putut face mai mult... frustrat pentru ca am inselat asteptarile multor persoane....
Posted on: Sun, 20 Oct 2013 14:13:24 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015