Institutul „EUDOXIU HURMUZACHI” PROIECT „BASM ROMÂNESC” - TopicsExpress



          

Institutul „EUDOXIU HURMUZACHI” PROIECT „BASM ROMÂNESC” PENTRU ELEVII ROMÂNI DE PRETUTINDENI COMUNICAT DE PRESĂ Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni lansează proiectul: „Basm Românesc” pentru elevii români din diaspora. Pentru a marca Ziua Internaţională a Copiilor, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni a lansat proiectul „Basm Românesc”, dedicat copiilor români din toate comunităţile din afara graniţelor ţării. Proiectul „Basm Românesc” este iniţiat de Institut în parteneriat cu Palatul Copiilor din Bucureşti şi cu Editura CD Press Bucureşti. Pe parcursul unui an, elevii români de pretutindeni vor concepe împreună un basm. Prima parte a poveştii va fi scrisă de elevii din cadrul Palatului Copiilor din Bucureşti. Apoi basmul va fi transmis, pe rând, elevilor români din afara graniţelor, care vor scrie continuarea basmului aşa cum vor crede de cuviinţă. Astfel, basmul va face înconjurul lumii primind contribuţia copiilor români de pretutindeni. Forma finală a poveştii va fi publicată într-o carte, alături de alte două basme româneşti, „Făt Frumos din lacrimă”, de Mihai Eminescu şi „Harap Alb”, de Ion Creangă. Pe 1 iunie 2014 a avut loc ceremonia de lansare a proiectului cărţii la Palatul Copiilor, eveniment la care au fost prezenţi reprezentanţi ai fiecărei şcoli participante la proiect. Directorul general al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, Zvetlana Preoteasa, a declarat: „Suntem deosebit de încântaţi de răspunsul pozitiv primit din partea profesorilor noştri din afara ţării care şi-au exprimat dorinţa de a colabora împreună cu noi în derularea acestui proiect.” Lansarea oficială a proiectului „Basm Românesc” a avut loc vineri, 31 mai 2013, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Palatul Copiilor din Bucureşti începând cu orele 14:00 şi a cuprins prezentarea proiectului şi o video-conferinţă la care au participat reprezentanţii celor trei parteneri ai proiectului, dar şi reprezentanţi ai elevilor români şi ai profesorilor de limbă română din Italia şi Spania. Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, este în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, în coordonarea directă a ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David. Pentru mai multe detalii ataşăm documentul care cuprinde descrierea proiectului „Basm Românesc”. Departamentul de Comunicare Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru Românii de Pretutindeni Ministerul Afacerilor Externe Str. Walter Mărăcineanu, nr.1-3, Sector 1 Bucuresti Telefon 004 021 310 26 98 Fax 004 021 310 15 36 Email: [email protected] Website: https://hurmuzachi.ro -------------------------------------------------------------------------------------------- PROIECT: „BASM ROMÂNESC” Argument Basmele, fie populare sau culte, transced în timp tocmai prin faptul că încorporează în ele sensul vieţii şi al valorilor durabile. Basmele reprezintă şansa şi oportunitatea însuşirii învăţămintelor milenare izvorâte din înţelepciunea populară. Basmul, ca formă de cunoaştere, este genul literar capabil să transmită, cu uşurinţă, generaţiei actuale valorile spirituale eterne ale românilor, punând bazele valorilor general umane, formând identitatea etnică. Alături de doine, proverbe, balade, zicători, basmele sunt patrimoniul spiritual al unei naţiuni, ele reprezintă percepţia lumii înconjurătoare. Basmele nu transmit doar moduri de gândire, ci şi îmbogăţesc volumul lexical al comunicării. Limbajul lor poetic contribuie la învăţarea şi păstrarea limbii române. Grup ţintă: Elevii din toate şcolile cu predare în limba română din afara graniţelor ţării cu vârsta cuprinsă între 9 şi 14 ani şi profesorii lor. Obiectivele proiectului • Evidenţierea valorilor naţionale culturale, prin basm, în contextul actualităţii multiculturale. • Contribuţia la formarea identităţii etnice a elevilor din comunităţile româneşti din afara graniţei. • Transmiterea generaţiei în creştere a valorilor spiritual eterne ale poporului român şi cultivarea sensibilităţii artistice a copiilor români de pretutindeni. • Încurajarea pasiunii românilor de pretutindeni pentru lectură în limba maternă şi creativitate. • Întărirea legăturilor dintre comunităţile româneşti de pretutindeni şi a colaborării între elevii şi profesorii români din ţări diferite, prin realizarea unei creaţii împreună. • Dezvoltarea trăsăturilor de caracter şi a abilităţilor lingvistice în limba maternă. Descriere proiect Proiectul constă în crearea unui basm românesc colectiv din texte, elaborate succesiv, de către elevii şcolilor cu predare în limba română din comunităţile etnice din afara ţării. Proiectul demarează de Ziua Internaţională a Copilului, 1 iunie 2013 prin redactarea primei pagini a basmului de către elevii de la Palatul Național al Copiilor din Bucureşti şi va fi continuat de elevii etnici români din toate şcolile cu predare în limba română din lume, iar finalul povestirii va fi realizat de elevii Palatului Copiilor din Chişinău. Fiecare ţară va ilustra propria contribuţie printr-un desen sugestiv. Pentru incitarea la lectură, împreună cu basmul, va fi desenat şi un element vizual reprezentativ al basmului. Basmul ilustrat realizat va fi publicat sub egida Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni de către Editura CD Press alături de alte două basme reprezentative ale literaturii române, „Fat-Frumos din lacrimă” de Mihai Eminescu şi „Harap Alb” de Ion Creangă. Lansarea publicaţiei va avea loc de Ziua Internaţională a Copilului, 1 iunie 2014, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti. Basmul editat va fi distribuit în şcolile cu predare în limba română din comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării. Proiectul va continua, în anul următor lansării basmului editat, prin realizarea unei benzi desenate a basmului de către elevii şcolilor cu predare în limba română şi prin constituirea grupurilor de mesageri ai basmului românesc la nivelul fiecărei şcoli. Rezultate: • Contribuţie la păstrarea identităţii etnice a copiilor români de pretutindeni. • Sub coordonarea profesorilor, elevii vor deveni creatorii unui basm, dând naştere unor noi idei, cultivând imaginaţia şi având posibilitatea de a se exprima în limba maternă. Povestea educativă, cu tâlc contemporan, adresată copiilor de toate vârstele care o vor lectura descoperind valori morale, binele, dreptatea şi frumosul păstrate în sufletul românesc. • Întărirea legăturilor între etnicii români din ţară şi din afara graniţelor. • Stabilirea de contacte, legături şi parteneriate între şcolile cu predare în limba română din afara graniţelor ţării. • Proiectul va contribui la depistarea de noi talente şi, implicit, la orientarea în carieră.
Posted on: Fri, 07 Jun 2013 11:15:01 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015