Interviu Antoniu Obancia. Despre tenacitatea avocatului de drept - TopicsExpress



          

Interviu Antoniu Obancia. Despre tenacitatea avocatului de drept penal (Fragment) juridice.ro Alina Matei: Spuneţi-ne, vă rog, cât de respectate de procurori sau de poliţişti sunt drepturile procedurale când vorbim de audieri, măsuri asigurătorii, percheziţii, prezentări de materiale de urmărire penală, prejudiciu de sute de milioane de euro. Antoniu Obancia: Da, multe se trec cu vederea. Alina Matei: Cum ar fi? Antoniu Obancia: Cum ar fi, de exemplu, doar prezentarea de material când volumul actelor legate încape într-un căruţ, totuşi acela e dosarul la singular, prezentarea materialui la singular. Atunci materialul trebuie sa fie şnuruit, finalizat, nu se mai adauge niciun fir de păr în dosar. Şi, deseori, acest lucru, mai ales când se zoreşte trimiterea în judecată cu inculpatul în stare de arest, acest lucru nu se respectă. Dosarul nu este în integralitate prezentat inculpatului, acestuia fiindu-i propus să înceapă studiul volumelor de la unu la patru, până ce, între timp, ofițerii încă mai au de numerotat volumele de la 5 până la 30. Nu e normal. Interceptările audio-video și înregistrările ambientale: în materie de interceptări, clar funcţionează regula că se transcriu printr-un proces-verbal care trebuie să respecte anumite rigori. Nu le regăsim, le sesizăm, bun, se trece peste, mai ales la prezentarea de material, când graba şi lipsa oamenilor, argumentul că “aceştia suntem, eu şi cu doi comisari, ce voiaţi să facem”? Nu este vina inculpatului sau a apărătorului că invocă pe moment, de exemplu, reluarea procedurii prezentării de material până când dosarul va îndeplini exigenţele procedurale. Transcripturile înregistrărilor să fie aşezate în pagină si vizate de procuror, cum zice procedura, iar dosarul să fie numerotat, pentru că eu ca apărător trebuie să fac referire în memoriu prin care, spre exemplu, solicit scoaterea de sub urmărire sau ulterior, în cadrul apărării în procesul penal, trebuie să fac referire la volum și filă. Dacă filele nu sunt numerotate sau numerotarea nu este finală, nu vorbim de ce garanţii există că nu se va mai adauga un înscris la final, nu vorbim de aceasta neapărat, pentru că nu prezumăm reaua credinţă, dar vorbim totuși că graba Parchetului motivată de cele câteva zile până să expire cele 6 luni maxime din perioada urmăririi în care poate fi ţinut inculpatul în arest nu justifică încălcări de procedură. Iar un dosar trimis în judecată în grabă și prin sacrificarea unor garanții procedurale poate aduce punerea în libertate la verificarea măsurii arestului pe care instanța o face la primirea dosarului. Multe dintre încălcări nu atrag chiar nulitatea absolută şi Parchetul pe aceasta mizează, ci atrag nulitatea relativă. Ce înseamnă că atrag nulitatea relativă? Trebuie invocate atunci, când le sesizez.nu mai târziu. Mai târziu, dacă le invoci, argumentul poate să fie ineficient. Invocat la timp, argumentul poate duce la refacerea actului, sau, chiar respins fiind, îți dă posibilitatea să invoci o nouă încălcare Alt exemplu, la percheziţii, se ridică nu file inventariate pe un proces verbal de ridicare, ci se ridică saci sau cutii şi se numerotează cutiile, nu și conţinutul cutiilor. Se ridică în original. Cum să-şi mai facă societatea comercială sau inculpatul apărări dacă toată arhiva a fost ridicată în original şi dosarul, cum spuneam, în faza de urmărire penală nu este public deci, nu ai acces decât cu programare de la procuror. De obicei, momentul studiului poate să vină doar la final, la prezentarea de material.
Posted on: Fri, 15 Nov 2013 08:47:58 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015