Intȃiul dor Borta Catalin In parcul răstignit de-a noastre sărutari Curg valuri de-amintiri spre-a eului cămări Si-l poleieşte blȃnd de toamne-adȃnci cu soare Si-n toate e-o sfȃrşeală şi nu mai ştiu ce moare … Statui încremenite –eu mă privesc pe mine Tesȃnd brocart de gȃnduri peste tăceri prea fine Si-n flori de aurore tu te desprinzi de voaluri In nezăgaz de forme, nici lumea n-avea maluri. Ne respira tăcerea privindu-ne din toate Si moartea-i o părere, tot ce-i părere-moarte, Doar un fior adie, o şoaptă de-ncȃntare Cum sarea se aprinde de-ntunecata mare… Noian de răsărituri prea luminȃnd safire Dezleagă sărutări cu-o vrajă peste fire Deschise cercuri-trepte spre adȃnciri celeste Intȃiul gȃnd al lumii cu noi odata este. Ne îmbrăcau vitralii în rătăciri de soartă Apus rănit de lume se-ntrezărea prin poartă In dulcea revărsare noi ne-nchideam în graaluri Ca un ecou de mare îndurerat de valuri. Doar frunze-n nemişcare mai curg de dor atinse In scȃnteieri de bură ard sȃngerări prea ninse Apune o uitare în umbre reci, flămȃnde Un rai răsare-n față, de mȃngȃieri prea blȃnde. Iubirea ta-o ultimă a eternității rană Alchimizȃnd vestalic întreaga-mi viață vană Tot decorȃnd pustiuri cu înfloriri eterne Iconic mă destramă şi sufletul îmi cerne…
Posted on: Wed, 09 Oct 2013 18:48:29 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015