Iov Marii critici religioşi ar vrea să-l lipsească pe Dumnezeu de una dintre cele mai viguroase răspunsuri ale Sale faţă de adversarul Satana. După ei, Iov este un personaj inventat, creat de mintea unui abil povestitor. Unii admit că omul Iov ar fi putut trăi şi suferi unele încercări, în limite moderate, dar nu acceptă ceea ce spune povestirea divină. Cartea lui Iov este istorie adevărată. Iov nu e doar un personaj alegoric. Iehova îl numeşte alături de martorii Săi Noe şi Daniel, a căror existenţă reală nu e pusă la îndoială. (Eze. 14:14-20) în Iacov 5:11 răbdătoarea suferinţă din partea lui Iov este indicată ca un exemplu al persecutaţilor creştini. Doar un personaj real ar putea să-i convingă pe creştini că prin slava lui Dumnezeu “se poate reuşi”! Cartea e plină de evenimente dramatice, apărute din cauza sfidării lui Satana, după care, în încercări, oamenii nu şi-ar putea menţine integritatea faţă de Iehova, iar în împrejurări dureroase s-ar îndepărta de Dumnezeu, blestemându-l. Integritatea de neclintit a lui Iov a dezminţit falsa acuză a adversarului şi a confirmat drept adevărată cauza lui Iehova. Dar criticii religioşi ar vrea să-i ia lui Dumnezeu acest răspuns viu, pretinzând că Iov ar fi un personaj ireal, şi nu un om adevărat care şi-a menţinut integritatea în timpul încercărilor. Nu e oare aceasta tocmai ceea ce doreşte diavolul? Literal, numele lui Iov înseamnă “chinuit, persecutat”. Iov trăia în ţara Uţ, care, din indiciile conţinute de cartea lui Iov, rezultă că se afla în partea nordică a ceea ce era numit deşertul arab, care se întinde la est şi la sud de Palestina. Ţara şi-a luat numele după primul ei locuitor, Uţ, fiul fratelui lui Avram, Nahor. Deci Iov era un strănepot al lui Avram. Cuvintele lui Iehova referitoare la Iov: “Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” pare a determina timpul în care a trăit Iov (1:8) A fost un timp în care nimeni pe pământ, nimeni dintre israeliţi, cu excepţia lui Iov, nu era cu faţa la Dumnezeu, temându-se de el. Această perioadă rezultă a fi fost una de 64 de ani, care merge de la moartea lui Iosif până la naşterea lui Moise. (1657 - 1593 î.H.) în acea vreme israeliţii erau în Egipt şi se contaminaseră în mare măsură cu religia demonică. Niciunul dintre ei nu era egal cu Iov în devotament faţă de Iehova; pentru cauza lui Dumnezeu nu exista “nimeni pe pământ ca el”. Opinia că Moise ar fi scris cartea lui Iov este susţinută de multe dovezi indirecte şi concordanţe perfecte cu ceea ce s-a spus despre viaţa şi dovada existenţei lui Iov. O paralelă a poemului lui Iov cu compunerile poetice ale lui Moise (Exod 15; Deut. 32) arată că fraze întregi sunt identice şi că părţile din Iov scrise în proză seamănă la limbaj şi la stil cu Pentateucul mai mult decât cu oricare alte scrieri ale Bibliei. în frumuseţea concisă şi în expresia ritmică a ebraicii din Iov se vede clar că cartea a fost scrisă la origine în acea limbă, şi nu a fost o traducere din arabă. Cine era mai în măsură decât Moise să strângă şi să scrie informaţiile? Fără îndoială, Moise ştia de încercările suferite de Iov atunci când, fugit din Egipt, a locuit timp de 40 de ani în Madian, ţară situată la sud de Uţ. Se pare că în acea vreme Iov şi-a trăit viaţa prelungită în mod miraculos şi că a murit după ce Moise s-a întors în Egipt şi a început călătoria de 40 de ani a israeliţilor prin deşert. în drumul său către Ţara Făgăduinţei, trecând prin apropiere, Moise ar fi putut verifica şi nota vârsta lui Iov, încheind astfel ultimele versete ale cărţii lui Iov. Conţinutul cărţii ne solicită atenţia. După o scurtă declaraţie asupra integrităţii lui Iov, a familiei sale, a posesiunilor sale şi a sacrificiilor sale, ni se prezintă înaltele curţi cereşti ale lui Iehova. într-o zi în care fiii lui Dumnezeu se înfăţişau în faţa Sa, s-a prezentat şi rebelul sfidător, Satana. Răspunzându-i lui Dumnezeu, care îi spune să-şi îndrepte atenţia asupra integrului Iov, diavolul calomniază: “Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui?” El susţinea că creaturile credincioase slujeau doar pentru ceea ce primeau, că Dumnezeu le acoperea cu daruri şi le proteja, în aşa fel încât Satana nu era liber să-i supună la încercări grele. Iehova l-a înfruntat pe Satana: “Iată, îţi dau pe mână tot ce are”. Calamităţi satanice se succed rapid: boii, măgarii, oile, cămilele şi numeroşii slujitori ai lui Iov sunt cu toţii distruşi; un uragan se abate asupra casei în care fiii săi mănâncă şi îi ucide pe toţi. Dar integritatea lui Iov rămâne neclintită. (1:1-22) Pentru a doua oară ni se oferă scena cerurilor; de această dată, Satana doreşte să pedepsească carnea lui Iov. Din nou Iehova înfruntă sfidarea, iar Satana îşi foloseşte puterea proprie pentru a-l lovi pe Iov cu o boală ulceroasă, despre care mulţi spun că era elefantiazis, cea mai groaznică specie de lepră. Ce lucru diabolic să alegi o boală considerată ca un blestem al lui Dumnezeu! Atunci cei trei “prieteni” ai lui Iov, Elifaz, Bildad şi Ţofar, au venit să-i plângă de milă. (2:1-13) Acest prolog de două capitole în stil proză pune bazele pentru poemul dramatic şi argumentativ care urmează, din capitolul 3, versetul 1, până la capitolul 31, versetul 40, şi din capitolul 32, versetul 6, până la capitolul 42, versetul 6. Iov începe o lamentaţie despre viaţa sa şi apoi ascultă trei discursuri ale lui Elifaz, trei ale lui Bidad şi două ale lui Ţofar; după fiecare dintre cele opt pledoarii religioase, Iov pronunţă un contraargument eficace, iar la sfârşit reduce la tăcere limbile lor rău grăitoare. Scopul argumentaţiilor lor era de a-l convinge pe Iov că păcătuise pe ascuns şi că făptuise acţiuni secrete ascunse publicului în mod ipocrit şi că aceasta ar fi provocat pedepsirea sa. El ar fi trebuit să-i imite pe ei şi astfel nu ar mai fi suferit, spuneau ei. Dar viziunea a ceea ce se întâmplase la curţile cereşti a revelat cititorilor originea satanică a încercărilor. în respingerea argumentelor acestui trio de “consolatori”, Iov a pronunţat o viguroasă mărturie privitoare la Vindecătorul Iehova, Salvatorul său, şi ţi-a declarat credinţa în noua lume. (32:12; 14:13-15; 19:25-27) Iov nu numai că i-a redus la tăcere pe chinuitorii săi religioşi, ci l-a învins şi pe diavol, căci a spus: “Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăţia!” - 27:5 După înfrângerea falşilor prieteni, Elihu, un tânăr care a stat lângă ei şi a ascultat toate argumentele pro şi contra, a luat cuvântul. Ura sa se îndreaptă către chinuitorii lui Iov, “pentru că nu găseau nimic de răspuns şi totuşi osândeau pe Iov”, trecând de partea diavolului şi împotriva mărturisirii Domnului. (32:3) El vorbi corectându-l pe Iov, care justifica creatura în loc să-l justifice pe Creator. Elihu vede nevoia de a-l justifica pe Iehova. Imediat după cuvintele de completare ale lui Elihu, puternicul Iehova Dumnezeu însuşi vorbi maiestuos din furtună şi clarifică de ce fusese Iov atât de greu încercat şi maltratat de către Satana diavolul. El puse în evidenţă micimea omului, îndreptând atenţia asupra operele creatoare, care transcend cunoaşterea, controlul şi atenţia omului; îl ilumină pe Iov, care imediat se smeri; referindu-se la cele două organizaţii, cea a lui Dumnezeu şi cea a Diavolului, îl făcu pe Iov să înţeleagă imposibilitatea omului de a combate organizaţia Diavolului, care e similar Leviatanului, fără un ajutor superior celui terestru, fără ajutorul lui Dumnezeu. Iov înţelese acum supremul drept al lui Dumnezeu de a acţiona faţă de creaturi cum vrea El, recunoscu greşeala propriilor sale raţionamente, se căi şi arătă că înţelegerea lui se mărise mult. Sublimul poem de o frumuseţe elevată îl lasă pe smeritul Iov “în ţărână şi cenuşă”. Dar ce bruscă şi completă schimbare în ultimele 11 versete, care se întorc la forma în proză a primelor două capitole, formând epilogul cărţii! Celor trei “prieteni” ai lui Iov le este dată o viaţă grea. Ei trebuie să obţină cu ajutorul lui Iov iertarea lui Dumnezeu, făcând şi sacrificii. Rugămintea lui Iov e acceptată de Dumnezeu şi El îl binecuvântează pe Iov cu dublul a ceea ce avea înainte de încercările care îi risipiseră posesiunile, fiii, bogăţia şi aproape şi viaţa. Fraţii şi foştii prieteni ai lui Iov s-au întors la el, îngrijindu-l şi făcându-i daruri. I s-au născut zece copii frumoşi, iar în cei 140 de ani ai vieţii sale prelungite în mod miraculos şi-a văzut urmaşii până la a patra generaţie. Desigur, păstrându-ţi integritatea, la sfârşit obţii recompense!
Posted on: Tue, 06 Aug 2013 16:05:08 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015