Ipocrizia are, pentru Péter Demény, un maestru în cheie comică (Tartuffe) şi unul în cheie tragică (Richard al III-lea). Dar autorul deliteraturizează chestiunea, o scoate din intenţionalitatea ei artistică, pentru a o pune în termenii comportamentului nostru cotidian. Altfel spus, dacă la un mare scriitor ipocritul e un personaj construit ca atare şi intrînd în necesitatea interioară a textului, într-un mod care îl face intim legat de tot ceea ce se întîmplă acolo, în viaţa de zi cu zi nu te obligă nimeni la o ipocrizie imorală, varianta cu care se lucrează în cartea de faţă. Autorul are grijă (tot la final) să facă distincţia cuvenită între această variantă hard a ipocriziei şi cea soft, căreia toţi îi sîntem datori. Despre noi toţi scrie Péter Demény în următoarele fragmente: „Toţi sîntem mai mult sau mai puţin ipocriţi. Nu-mi imaginez pe cineva care să se bucure de fiecare dată cînd se întîlneşte cu un prieten, să fie trist la fiecare înmormîntare, să aibă chef de veselie mereu, chiar atunci cînd se organizează o petrecere. Din fericire, viaţa are imaginaţie şi soluţii: ritmul nostru fiziologic sau cel sufletesc ne interzic cîteodată să facem ceea ce s-ar cuveni şi aşa cum s-ar cuveni. [...] Nimeni nu poate fi mereu cinstit pînă la capăt: uneori, ne opreşte frica, alteori, bunul-simţ: unei femei urîte nu o să îi arăţi oglinda, unui bolnav de cancer nu o să îi aminteşti că e pe moarte, unui sportiv ratat nu o să-i enumeri înfrîngerile“ Daniel CRISTEA-ENACHE observatorcultural.ro/Ipocriti-scoliti*articleID_29084-articles_details.html
Posted on: Sat, 31 Aug 2013 07:36:12 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015