Istoria romilor in Europa. In Europa, romii au fost tinuti in - TopicsExpress



          

Istoria romilor in Europa. In Europa, romii au fost tinuti in sclavie in Balcani (in special Moldova si Tara Romaneasca), ori si-au continuat calatoria raspandindu-se in toata Europa, din Spania (1425) pana in Finlanda (1597). Pentru a obtine permise de trecere prin tarile din apus, unii romi au pretins ca sunt crestini din Egipt veniti in pelerinaj (iar mai apoi, cand nu au putut sa le obtina, au falsificat astfel de permise). Acest lucru, asociat cu infatisarea lor straina, duce la denumirea engleza de "gypsy" si cea spaniola de "gitano", de la egiptean. Abia in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea Europenii si-au dat seama ca limba romani seamana foarte mult cu hindi, stabilind originea indiana a romilor. In general, romii si-au pastrat mult timp stilul de viata nomadic sau semi-nomadic in mijlocul unor societati sedentare, ceea ce le-a permis sa-si pastreze identitatea ca popor. In vestul Europei, avansat din punct de vedere economic, romii nu au avut un rol important ca mestesugari si in general prezenta lor nu a fost apreciata. Desi au fost primiti initial cu mare curiozitate si chiar entuziasm, odata ce europenii isi dau seama ca "pelerinii din Egipt" au de gand sa stea permanent in tarile lor, se iau numeroase (si variate) masuri impotriva lor. In est, ei au un important rol economic ca mestesugari, ceea ce explica numarul mult mai mare de romi de astazi din estul Europei comparat cu vestul. Dupa abolirea sclaviei in Tarile Romane in 1856, o alta mare migratie are loc, din Romania inspre vest. Mare parte din romii care traiesc astazi in vestul Europei si majoritatea celor din America vorbesc un dialect care are influente romane. Dupa abolirea sclaviei, nu se iau masuri pentru reabilitarea economica si sociala a romilor, astfel ca ei continua sa constituie un grup aflat la limita saraciei, discriminat si exclus din societate romaneasca.
Posted on: Sat, 21 Sep 2013 08:51:21 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015