Iudeii vorbitori de limbă aramaică din primul secol al erei creştine L-au numit „Ye.shu’ Mshi’hha”. Iudeii vorbitori de limbă greacă şi Neamurile L-au numit „Isus Mesia” sau „Isus Cristos”. În fiecare din aceste două limbi aceasta înseamnă „Isus Unsul”; numele Isus sau Jeshua este chiar prescurtarea numelui ebraic Je.hóshua, însemnând Iehova este Mântuitorul. Atât de mult este dovedit de istorie că un iudeu care a purtat acest titlu şi acest nume a umblat şi a învăţat în Palestina în prima jumătate a secolului I, încât acest lucru nu mai necesită nici o dovadă suplimentară aici. Acum, vom folosi înregistrările autentice scrise de însoţitorii Săi personali şi prietenii lor, pentru a afla unele detalii despre El. Viaţa şi învăţăturile acestui iudeu au schimbat cursul întregii istorii umane şi sunt destinate să-l schimbe în continuare, în viitoarea mie de ani. Înainte de a apărea pe pământ, El avea deja un trecut minunat. Pentru a obţine date despre aceasta, noi ne întoarcem la cuvintele unui om, care pe vremuri a fost duşmanul Său înverşunat, dar care a devenit un prieten credincios şi care a spus, în ceea ce-l privea: „Circumcis în a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, un evreu născut din evrei; în ce priveşte legea, fariseu; în ce priveşte zelul, persecutor al adunării” (Filip. 3:5,6, NW). În aceeaşi scrisoare adresată credincioşilor filipeni, acest scriitor evreu spune ceva despre trecutul lui Isus înainte de a fi om, zicând: „Păstraţi în voi această atitudine mintală, ce era şi în Isus Cristos, care, deşi exista în formă de Dumnezeu, nu s-a gândit la o uzurpare, şi anume că El trebuie să fie egal cu Dumnezeu. Nu, ci El s-a dezbrăcat pe Sine, a luat chipul unui rob şi a venit să fie asemenea oamenilor. Mai mult decât atât, când la înfăţişare s-a găsit ca om, s-a smerit şi a devenit ascultător până la moarte, da, moarte pe un stâlp de tortură. Din acest motiv, şi Dumnezeu L-a înălţat la o poziţie superioară şi I-a dat cu plăcere numele care este mai presus de orice alt nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece orice genunchi, al celor din cer, al celor de pe pământ şi al celor de sub pământ şi orice limbă să mărturisească în mod deschis că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu, Tatăl” – Filip. 2:5-11, NW. Acesta nu era Iehova Dumnezeu, ci „exista în formă de Dumnezeu”. Cum aşa? El era o persoană spirit, exact cum „Dumnezeu este un spirit”; El era un puternic, deşi nu atotputernic cum este Iehova Dumnezeu; de asemenea, El a existat înaintea tuturor celorlalte creaturi ale lui Dumnezeu, deoarece a fost primul fiu pe care Iehova Dumnezeu l-a adus în existenţă. De aceea, El este numit „singurul Fiu născut” al lui Dumnezeu, căci Dumnezeu n-a avut nici un asociat când L-a adus în existenţă pe întâiul Său Fiu născut. El a fost primul din creaţia lui Iehova Dumnezeu. În Revelaţia (sau Apocalipsa) 3:14, El vorbeşte astfel despre Sine: „Acestea sunt lucrurile pe care le spune Amin, martorul credincios şi adevărat, începutul creaţiei lui Dumnezeu” (NW). De asemenea la Coloseni 1:15 se vorbeşte despre El ca despre „imaginea Dumnezeului invizibil, întâiul născut din toată creaţia”. Astfel, El face parte din creaţia lui Dumnezeu, fiind primul dintre fiii spirituali şi de asemenea Cel mai iubit şi mai favorizat. El nu este autorul creaţiei lui Dumnezeu; ci, după ce Dumnezeu L-a creat ca pe întâiul Său Fiu născut, L-a folosit apoi ca Partenerul Său de lucru în crearea restului creaţiei. Acest lucru este declarat la Coloseni 1:16-18 şi Ioan 1:1-3, NW. În Ioan, capitolul 1, se vorbeşte despre El ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, adică purtătorul de cuvânt sau vorbitorul reprezentativ al lui Dumnezeu. În textul grecesc al Bibliei Cuvântul este Logos. De aceea, El poate fi numit „Cuvântul sau Logosul”. Fiind un puternic şi deţinând această calitate oficială înaltă de Logos şi existând înaintea tuturor celorlalte creaturi, El era un Dumnezeu, dar nu Atotputernicul Dumnezeu, care este Iehova. Această deosebire este arătată în traducerea Emphatic Diaglott din Ioan 1:1-3, după cum urmează: „La început a fost LOGOSUL şi LOGOSUL era cu DUMNEZEU şi LOGOSUL era Dumnezeu. Acesta a fost la început cu DUMNEZEU. Prin El a fost făcut fiecare lucru; şi fără El n-a fost făcut nici măcar un singur lucru”. În citatul nostru de aici, diferenţa tipografică dintre DUMNEZEU şi Dumnezeu este exact aşa cum se găseşte în Diaglott. Traducerea interliniară cuvânt cu cuvânt din limba greacă a Diaglott-ului face mai clară distincţia dintre Iehova ca „DUMNEZEU” şi Logosul ca „Dumnezeu”, citind după cum urmează: „La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era un dumnezeu. Acesta era la început cu Dumnezeu”. Traducerea Lumii Noi a Scripturilor Greceşti Creştine (publicată în anul 1950) redă în mod potrivit Ioan 1:1,2: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era un dumnezeu. Acesta era la început cu Dumnezeu”. Astfel, Cuvântul sau Logosul a venit în existenţă cu mult înainte ca una dintre creaturile de mai târziu ale lui Dumnezeu să se distingă ca un diavol şi să devină, aşa cum este numit la 2Corinteni 4:4 (NW), „dumnezeul acestui sistem de lucruri”. Că Isus Cristos a avut o existenţă preumană, o mărturiseşte El însuşi, zicând: „Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului urcând acolo unde era mai înainte?” (Ioan 6:62, NW). „Voi sunteţi din tărâmurile de jos; Eu sunt din tărâmurile de sus… Înainte ca Avraam să vină în existenţă, Eu am fost” (Ioan 8:23,58, NW; Mo; AT). În ultima Sa rugăciune împreună cu discipolii Săi, Isus I-a zis lui Dumnezeu: „Eu Te-am slăvit pe pământ, încheind lucrarea pe care Mi-ai dat să o fac. Acum, Tu, Tată, slăveşte-Mă alături de Tine cu slava pe care o aveam alături de Tine înainte de a fi lumea… Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume şi Eu vin la Tine” (Ioan 17:4-11, NW). După mai puţin de două luni, discipolii Săi credincioşi, ca martori ai Săi, L-au văzut urcând la cer şi apoi dispărând din vederea lor. Zece zile mai târziu, ei au avut dovada, prin revărsarea spiritului lui Dumnezeu prin Isus, că El ajunsese în prezenţa cerească a Tatălui Său ceresc – Fapte, capitolele 1şi 2. Înainte de a veni pe pământ, acest singur Fiu născut al lui Dumnezeu n-a gândit despre Sine a fi egal cu Iehova Dumnezeu; El nu s-a văzut pe Sine ca „egal în putere şi glorie” cu Atotputernicul Dumnezeu; El n-a urmat calea Diavolului, n-a complotat şi n-a plănuit să se facă pe Sine asemenea sau egal cu Dumnezeul Cel Prea Înalt şi să jefuiască pe Dumnezeu sau să uzurpe locul lui Dumnezeu. Din contră, El şi-a arătat supunerea faţă de Dumnezeu ca Superiorul Său, smerindu-se sub mâna atotputernică a lui Dumnezeu, chiar până la gradul cel mai de jos, adică până la moartea cea mai ruşinoasă pe un stâlp de tortură. Să cităm traducerea Emphatic Diaglott, la Filipeni 2:5-8: „Isus Cristos, care deşi exista în forma lui Dumnezeu, totuşi n-a plănuit o uzurpare pentru a fi asemenea lui Dumnezeu, ci s-a dezbrăcat de Sine, luând chipul unui rob, fiind făcut asemenea oamenilor; fiind în starea unui om, El s-a smerit, devenind ascultător până la moarte, chiar moarte de cruce”. Isus a întrebat pe Iudei cu privire la descendenţa lui Mesia, spunând: „Ce spuneţi voi cu privire la Mesia? Al cui fiu este El?” Duşmanii Săi au recunoscut prin care linie străbună trebuia să vină Mesia, spunând: „Fiul lui David” (Mat. 22:41,42, traducerea lui Delitzsch). Chiar aşa era. La venirea pe pământ, Fiul lui Dumnezeu a fost născut prin linia lui David, deoarece Maria, mama Sa, era urmaşa lui David. Iosif, cu care tânăra femeie era logodită, era de asemenea un descendent al lui David, dar înainte ca Maria şi el să se unească, îngerul lui Dumnezeu a anunţat-o despre maternitatea ei, zicând: „Tu vei concepe în pântecele tău şi vei da naştere unui fiu şi îi vei pune numele Isus… Spiritul sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui prea Înalt te va umbri. Din acest motiv, Cel ce se va naşte va fi chemat sfânt, Fiul lui Dumnezeu” – Luca 1:30-35, NW. Îngerul a spus că pruncul Mariei va fi chemat „Fiul lui Dumnezeu”. Deci este o blasfemie s-o numim „mama lui Dumnezeu”. Acest titlu a fost împrumutat de clerul romano-catolic de la Babilonul păgân, unde Rhe’a (Semíramis) sau Venus era venerată ca „mama dumnezeilor”. Isus nu s-a adresat Mariei ca „Maică Binecuvântată”. În fiecare caz din înregistrarea Bibliei, El i s-a adresat cu „femeie” (Ioan 2:4; 19:26; Mat. 12:46-50). De asemenea, apostolul Său Pavel scrie: „Atunci când a sosit limita deplină a timpului, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său, care s-a născut din femeie” (Gal. 4:4, NW). La timpul când tânăra femeie a conceput prin puterea făcătoare de minuni a Atotputernicului Dumnezeu, viaţa Fiului lui Dumnezeu a fost transferată din poziţia glorioasă pe care o avea în cer alături de Dumnezeu, Tatăl Său, în embrionul unui om. Maria a conceput în cetatea Nazaret din Galileea, dar datorită decretului de înscriere al lui Cezar, ea s-a mutat în Betleemul din Iudeea, acolo unde fusese născut regele David cu aproape unsprezece secole înainte. Acolo a fost născut Isus, aproximativ la 1 octombrie anul 2 î.C. Acest lucru se întâmpla în împlinirea profeţiei din Mica 5:2. Îngerul i-a anunţat pe păstorii iudei, ce se găseau afară pe câmp, în acea noapte de toamnă: „Astăzi vi s-a născut în cetatea lui David un Mântuitor, care este Cristos Domnul”. Atunci, au mai apărut o mulţime de oşti cereşti şi au spus: „Glorie lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ printre oamenii de bine” (Luca 2:8-14, NW; Dy). În ziua a opta, El a fost circumcis asemenea oricărui băiat iudeu obişnuit, apoi, după cea de-a patruzecia zi, Mariei i s-a permis să intre în templul din Ierusalim şi să-L înfăţişeze. Mai târziu, copilul a fost dus în Egipt, pentru a scăpa de soldaţii criminali ai regelui Irod, dar a fost adus înapoi după moartea lui Irod şi dus la Nazaret, să trăiască acolo şi să crească. Acest lucru a împlinit o altă profeţie din Osea 11:1: „L-am chemat pe Fiul Meu din Egipt” – Mat. 2:13-23, NW. Vara mamei lui Isus s-a căsătorit cu un preot, Zaharia, căruia i-a născut un fiu, pe Ioan, vărul lui Isus. Cu şase luni înainte ca Isus să împlinească vârsta de 30 de ani, Ioan a început să predice ca un premergător al lui Isus şi de asemenea, el a botezat în apă, fapt ce era în legătură cu predicarea sa. El a predicat în exclusivitate iudeilor, spunând: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor s-a apropiat”. După acest anunţ despre Împărăţie, Isus a mers la Ioan, arătând scopul principal pentru care a venit pe pământ, anume să ducă mărturia despre Împărăţia lui Dumnezeu, care va justifica suveranitatea şi numele sfânt al lui Iehova Dumnezeu. Atunci când Isus a rezistat în probă înaintea guvernatorului Pontius Pilat, trei ani şi jumătate mai târziu, El a spus: „Împărăţia Mea nu este o parte a acestei lumi… Împărăţia Mea nu-şi are originea aici”. „Pilat i-a zis, deci: Ei bine, atunci eşti rege? Isus a răspuns: Tu însuţi spui că sunt rege. Pentru aceasta am fost născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să depun mărturie despre adevăr. Oricine este de partea adevărului ascultă glasul Meu” (Ioan 18:36,37, NW). Pentru această Împărăţie a lui Dumnezeu a fost uns Isus să fie Regele Mesianic. Când? La vârsta de 30 de ani Isus a mers la Ioan Botezătorul pentru a fi cufundat în apă. După ce Ioan L-a cufundat în râul Iordan şi Isus a ieşit din apă, „cerul s-a deschis şi spiritul sfânt, sub forma unui porumbel, a coborât asupra Lui, iar din cer s-a auzit o voce: Tu eşti Fiul Meu, cel iubit; Eu Te-am aprobat” (Luca 3:21-23, NW). Prin botezul Său în apă, Isus şi-a arătat supunerea de a face voia lui Dumnezeu; apoi, Dumnezeu L-a consacrat prin spiritul Său sfânt. Recunoscându-L ca pe Fiul Său iubit, Dumnezeu L-a născut pe Isus pentru a fi din nou Fiul Său spiritual, în locul unui Fiu uman. Prin turnarea spiritului Său sfânt asupra lui Isus Cel botezat, Dumnezeu L-a uns cu spirit pentru a deveni Regele mult promis în Împărăţia lui Dumnezeu. Fiind uns astfel cu spirit, Isus a devenit Mesia, Mashíahh sau Cristos, cuvinte care înseamnă „Uns”. De fapt, în felul acesta El a devenit Isus Cristos sau Isus Unsul. Discipolul Său iudeu Petru, a declarat: „Isus, care era din Nazaret, cum Dumnezeu L-a uns cu spirit sfânt şi cu putere” – Fap. 10:38, NW. După ce a petrecut patruzeci de zile în pustie, unde a respins ispitele Diavolului, Isus s-a întors în localitatea lui Ioan, pentru a se întâlni cu primii Săi discipoli. Când a văzut pe Isus apropiindu-se, Ioan a spus ascultătorilor săi: „Iată Mielul lui Dumnezeu care înlătură păcatul lumii!” (Ioan 1:29,36, NW). În felul acesta, Ioan a arătat scopul secundar pentru care Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ, anume să moară ca o jertfă sfântă pentru Iehova Dumnezeu, pentru a şterge păcatele oamenilor care cred şi pentru a-i elibera de condamnarea morţii, ca ei să poată câştiga viaţă veşnică în noua lume dreaptă pe care Dumnezeu a promis că o va crea. Isus era potrivit să fie o asemenea jertfă de răscumpărare. Având viaţă perfectă, fără păcat, transferată din cer în pântecele fecioarei iudaice, Isus a fost născut perfect şi a crescut pentru a deveni un om perfect, absolut fără păcat, nevinovat, nepângărit (Evr. 7:26, NW). De aceea, atunci când El s-a prezentat pe deplin consacrat pentru a face voia lui Dumnezeu, Iehova Dumnezeu L-a acceptat pentru jertfă ca Răscumpărătorul omenirii. Deoarece prin aceasta Isus era obligat să-şi părăsească pentru totdeauna umanitatea Lui, ca o jertfă, Dumnezeu L-a născut prin spiritul Său, pentru a deveni din nou un Fiu spiritual al Lui. De aceea, Isus a spus: „Fiul omului a venit nu ca să fie servit, ci să servească şi să-şi dea sufletul ca răscumpărare în schimbul multora” (Mat. 20:28, NW). Deci El şi-a părăsit viaţa umană pentru totdeauna. La întoarcerea Sa din vizita făcută la Nazaret, unsul Isus a vorbit în sinagoga de aici. Acolo a aplicat la El însuşi profeţia din Isaia 61:1,2. El a mărturisit că fusese uns cu spiritul lui Dumnezeu pentru a predica vestea bună sau Evanghelia, persoanelor smerite care caută eliberare din robia păcatului şi a erorii religioase (Luca 4:16-21). După aceasta, El a predicat „Împărăţia cerurilor s-a apropiat” în susul şi în josul Iudeii, Galileii şi Trans-Iordanului. El a adunat la sine doisprezece apostoli şi alţi discipoli, pe care i-a instruit să predice Împărăţia cerească pentru care fusese uns. El a demascat tradiţiile şi erorile religioase şi a predicat adevărul pentru a face pe oameni liberi. Acest lucru l-a adus în conflict cu rabinii, preoţii şi liderii sectanţi, care au cerut moartea Sa. La vremea paştelui anului 33 A.D., cu ajutorul apostolului trădător Iuda Iscarioteanul, ei L-au prins pe Isus, L-au supus unui proces batjocoritor, dându-L pe mâna neamurilor pentru a fi judecat de Pontius Pilat şi Irod Antipa, iar apoi au împiedicat eliberarea Sa, aţâţând poporul iudeu, care era călăuzit în mod greşit, să strige ca Isus să fie spânzurat pe un stâlp de tortură, asemenea unui călcător de lege şi hulitor instigator. El a murit ascultător faţă de Dumnezeu, fără să se lepede de Împărăţia lui Dumnezeu. În cea de-a treia zi de stare a morţii în mormânt, nemuritorul Său Tată, Iehova Dumnezeu, L-a ridicat din moarte nu ca pe un Fiu uman, ci ca pe un puternic Fiu spiritual nemuritor, cu toată puterea în cer şi pe pământ, sub Dumnezeul Cel Prea Înalt. Martorul iudeu Petru spune: „fiind dat morţii în carne, dar fiind făcut viu în spirit” (1Pet. 3:18, NW; Dy). Timp de patruzeci de zile după aceea, El s-a materializat, aşa cum făcuseră îngerii înaintea Lui, pentru a se arăta viu discipolilor, ca martori. Apoi, El a urcat la cer şi a apărut în prezenţa lui Dumnezeu cu valoarea jertfei Sale umane, ca Mare Preot al lui Dumnezeu, pe care a folosit-o în interesul tuturor acelora care vor crede în El – Evr. 9:11,23,24; 10:12,13. Dumnezeu a înălţat pe Fiul Său Isus pentru a fi mai mare decât fusese înainte de a trăi şi a muri ca om. Dacă Isus ar fi fost „egal în putere şi glorie” cu Cel Suprem, atunci Iehova Dumnezeu n-ar fi putut înălţa pe Fiul Său mai mult decât fusese în starea Sa preumană. Dar acum Isus este Capul organizaţiei capitale a lui Dumnezeu peste întreg Universul, supus lui Iehova. Apostolul Petru spune: „Prin învierea lui Isus Cristos. El se află la dreapta lui Dumnezeu, căci a mers la cer, iar îngeri, autorităţi şi puteri i-au fost supuse” (1Pet. 3:21,22, NW). Aceasta dovedeşte că Isus nu Şi-a luat trupul omenesc în cer, pentru a fi pentru totdeauna om acolo. Dacă El ar fi făcut aşa, acest lucru L-ar fi făcut pentru totdeauna mai prejos decât îngerii. Prin existenţa Sa umană, „noi îl vedem pe Isus, care a fost făcut puţin mai prejos decât îngerii, încoronat cu glorie şi onoare pentru că a suferit moartea” (Evr. 2:6-9, NW). Dumnezeu n-a avut drept scop ca Isus să fie umilit în felul acesta pentru totdeauna, fiind veşnic un om de carne şi sânge. Nu, ci după ce El şi-a jertfit umanitatea perfectă, Dumnezeu L-a ridicat la viaţă fără moarte, ca o creatură spirit glorioasă. El L-a înălţat mai presus de toţi îngerii şi alte părţi ale organizaţiei universale a lui Dumnezeu, pentru a fi următorul după El Însuşi, Dumnezeul Cel Prea Înalt. Ceea ce face Isus în această calitate slăvită, lăsăm să ne spună următoarele teme.
Posted on: Wed, 13 Nov 2013 05:22:04 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015