JURNAL DE CALATORIE PRIN VIATA AL LUI MARIUS-GABRIEL EP. 1- Saptamana sfarsitului de an Cand incepem sa existam de fapt? Atunci cand suntem conceputi ca si celula vie detinatoare de ADN cu tot viitorul si trecutul inscrise intr-o spirala far’ de cuvinte? Ori atunci cand privind in ochii fiintei ce o tii in brate sesizezi un licar de constiinta? Am inceput sa cred in teoria care spune ca materia se organizeaza singura si ca nu trebuie sa cautam prea departe originile vietii....asa ca privind in ochii albastri ai lui Marius-Gabriel, primul gand nu a fost ca ma vad pe mine acum 40 de ani, ci :”Iata cum apare constiinta”...primul zambet considerat si de mama si de tata ca semn de intelegere, partiala e drept, a lumii care-l inconjoara.....eu, ea si un motan frustrat........Daca faci parte din categoria persoanelor care-si mai pun din cand in cand intrebari, atunci cand tii in brate un copil, esti la un pas de inec, sufocat de intrebarile existentiale, care vin in valuri... Adesea in ultimi cinci ani in preajma Sarbatorilor traditionale, fie ele Craciun, fie Pasti, intre mine si Laura se aseza un soi de tristete a carei explicatie nu trebuia cautata mai departe de anormalul unei casnicii nebinecuvantate de Dumnezeu....Existau momente cand nu puteam sa nu ma intreb care este destinul pe care Cel de Sus mi l-a harazit....Ajunsesem sa caut semne pana si in reportajele difuzate pe canalele de gen....La un moment dat ma gandeam ca poate destinul meu este sa salvez vreo specie aflata in pericol...act care ar fi egalat importanta cresterii unui copil ... argumente ar fi destule: oamenii sunt pacatosi, animalele nu au gura sa spuna, salvarea unei specii care exista pe pamant de milioane de ani si pe care actiunile oamenilor au adus-o in pragul disparitiei, este deasupra unei vieti omenesti si merita, poate orice sacrificiu.....Cert este ca dintr-un egoism suprem mi-am dorit sa impartasesc cuiva din ceea ce am acumulat pana acum....cunostinte, dragoste de viata, curiozitate pentru tot ceea ce ne inconjoara, respect pentru cei care prinsi intr-un moment istoric s-au dovedit a fi eroi, piosenie in fata grandorii pe care natura o aseaza uneori in fata noastra....intr-un sens foarte subtil eu cred ca asta este singura cale spre a obtine nemurirea....care depinde de puterea si capacitatea de a influenta ceea ce te inconjoara....ca o amprenta....si poate fi vreo urma mai puternica decat constiinta celor ce-ti vor purta numele? Toate cele spuse mai sus si multe altele care nu stiu sa le asez in cuvinte....m-au adus pana in punctul in care am vrut un copil...care sa purifice si dea sens vietii mele de pana acum....Am avut dreptate pana la sfarsit, Dumnezeu mi-a harazit un destin aparte, asa cum m-a convins pana acum ca s-a hotarat in ceea ce ma priveste....Ce poate fi mai important decat sa cresti un copil si in acelasi timp sa dai o sansa unui bot de lut sa capete constiinta de sine si sa zambeasca......Saptamana asta, Marius al meu mi-a zambit prima oara..........!!!!!!!!! EP.2- La inceput de an E a doua oara cand ma asez in fata calculatorului ...se vede si din numarul capitolului (hahaha)...mult mai putin incarcat emotional decat data trecuta...sau poate mai relaxat in pozitia de parinte responsabil...Fraza de mai sus mi se pare o exagerare in conditiile in care am permisul de conducere suspendat de un agent....tanar....si fara experienta. Bine mi-a facut...cred! Trebuia odata si odata sa mi se intample....pentru ca .....pentru ca acum trebuie sa fiu responsabil...orice ar insemna asta. Acum catva timp, responsabil pentru mine semnifica tot ceea ce inseamna mai conventional, tot ceea ce societatea a reusit sa “indoaie” si sa “muleze” dupa calapodul ei.....Cravata si costumul fostilor colegi de facultate, iesiti duminica la plimbare in Gradina Publica, caruciorul impins cu mandria “nationale” precum a privirii lui Balcescu de pe suta de alta data, fumatul pe balcon, semn de suprema supunere in fata nasului “stramb”al sotiei in a carei casa parinteasca nu se fuma....tot atatea responsabilitati pe care le-am “calcat” in picioare ani de zile....iar astazi, si sunt sincer....si astazi le calc in picioare....sau incerc....dar ceva s-a schimbat....S-au schimbat mai mult decat atunci cand in pofida declaratiilor belicoase la adresa parului scurt, costumului de ginerica, pantofilor de lac, zic un “DA” hotarat de tot atatea ori de cate ne uitam la caseta de la nunta.....Privind retrospectiv, imi dau seama ca nu m-am schimbat de loc, doar m-am conformat, in timp ce “rebel si zbarlit” in adancul meu ma regaseam cu fiecare tigara fumata la cafeaua de dimineata....am fost doar “partial dresat”...dar niciodata “supus”....si in tot acest timp mi-a lipsit ceva....Ceva indefinit multa vreme....ceva ce-mi aducea aminte de adolescenta....Nu era nici lipsa de griji....nici statul de “young, free &single”, ci altceva ..mult mai profund. E greu sa nu ti aduci aminte numele unui actor...iti poate distruge somnul, dar sa traiesti atatia ani cu un sentiment nelamurit....te poate arunca in cea mai “albastra” groapa cu melancolie...Marius al meu are cei mai albastri ochi pe care poate sa-i aiba un Marius...si privind in ei si cautand un semn de intelegere( vezi Cp.1), printre alte revelatii, am avut-o pe cea care ....m-a linistit. In tot acest timp si vorbim de ani si ani....mi-a lipsit acea stare de beatitudine, de “dulce” si “catifelat”....in care timpul are cu totul alta valoare, in care nu-ti mai pasa de cei din jur, in care ....intr-un cuvant,... esti indragostit. Sunt indragostit de Marius al meu...asa cum esti indragostit la 10 ani de colega cu breton si gene lungi si coronita la fiecare sfarsit de an.....In rest sunt inca normal ...si nu am cazut in patima, pe care o detest de altfel, in care cad o gramada de cunoscuti atunci cand vorbesc despre odraslele lor....sunt oare rautacios?! Probabil, dar nu-mi pasa atat timp cat am locuri in fata la cel mai “intim si privat spectacol de care poate avea un om parte”, ca sa citez”un baiat deosebit”....evolutia de la stadiul de “Merisor” la cea de ....om mare, asa cum poate ca i-a harazit ursita! In concluzie sunt indragostit de Merisor cel mititel, manca-l-ar tata pe el de botz de aur! EP.3 – A venit primavara Care?... ma intreb…..care primavara…si o sa vina care vara…?....am auzit ca va fi cea mai calduroasa din toata istoria omenirii…si luna asta Merisoru’ a implinit 5 luni….Iata doua evenimente aparent (si sigur!) fara nici o legatura unul cu celelalt….atat doar ca amandoua sunt irepetabile. Cadita rosie cumparata de tata George din Piata Mare, de la vreun afacerist marunt, ajuns cu greu cu patalama in centru…centrul pietii….a devenit neincapatoare, iar reflexul de “Dobrin” al picioarelor micute, face ca apa sa vrea sa iasa la joaca pe cuvertura….asta e ….viata de cada incapatoare a luat sfarsit…urmeaza senectutea respectabila a caditei neincapatoare. Oare de ce caditele…rosii…. din Piata Mare…nu fac si ele in mod decent 5 luni si sa creasca….ramanand pe viata utile….? Asta e o intrebare al carei raspuns poate falimenta cateva generatii de negustori ajunsi cu greu in Piata Mare....Si uite asa….apeland la logica simpla a omului ce constata…ajung la concluzia…ca totul este irepetabil….si asta imi da o tristete albastra, intrecuta doar de o amintire sau doua …ascunse cu grija sub cifrul intelepciunii castigate odata cu varsta. E una dintre cele mai contradictorii senzatii pe care pot sa le simt….totul se schimba….totul se repeta….un soi de simultan …in care esti de ambele parti ale tablei de sah. Cand privesti in ochii lui…pentru o clipa te revezi…pentru ca mai apoi sa-ti aduci aminte ca nu impartasesti aceeasi zestre genetica cu micul bot de aur…..Si atunci te mai intrebi o data…ce vezi..de fapt? Pe tine..intr-un soi de oglinda a timpului…sau pe cel ce ai fi vrut sa fii…? Si este oare, cel ce ai fi putut sa fii ….cel mai bun viitor pe care vrei sa il daruiesti? De un lucru sunt sigur….atunci cand isi tuguie buzele si-si ridica sprancenele… declamand cu convingere, este atat de sigur pe sine incat incep sa cred tot mai mult in presentimentul…ca Merisor cel mititel nu va fi Fat-Frumosul cu palos de lemn ce se privea intr-o oglinda….cumparata acum 80 de ani de pe ulita negustorilor evrei din Barladul cel negustoresc…ce dispare incet cu fiecare an care trece….Merisorul va fi un barbatel inimos…ce nu va pregeta sa-si strige sus si tare convingerea…..ca tot lapticul e mai bun decat orice supita ..fie ea si dreasa cu marafeturile de prin “saltarele” bucatariei…..(Sac!) EP.4 – Paza buna trece primejdia rea In memoriam unei Lagune cu multa personalitate La capitolul “Din invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie”, trebuie sa adaug, ca sa imi iau o piatra de pe inima, cum sa faca sa nu se indragosteasca de lucrurile din jurul lui, care au un mare defect….Oricum ai incerca sa privesti lucrurile sau mai bine pe zis pe ele, lucrurile ce ne inconjoara, toate au un mare defect: sunt sclavele Timpului….si n-ai ce face….Plasticul coace, lemnul putrezeste, vopseaua se cojeste, metalul rugineste, cocleste….si in final suferinta dupa lucrul indragit te cuprinde si te otraveste precum otrava Hidrei din Lerna….macar acolo Hercule a izbandit….cinste scenaristului si bine pentru el….cred ca l-as fi muscat de o ureche, ca dupa cat a suferit Hercule sa-l dovedeasca o reptila marsava….Asta e o problema …cum sa-l invat pe Maruntzel sa nu se ataseze de nimic….si problema contine si dilema : daca reusesc poate ca nu va suferi, dar care va fi diferenta dintre el si un robotel care creste si absoarbe informatie…pana si Asimov cat ar fi fost el de evreu habotnic….tot si-a inzestrat cativa roboti cu emotii ….macar atat cat sa-l faca pe Will Smith sa arate bine in ”I, robot”…Ma uit la pozele Lagunei si mi se strange inima de tristete….cat timp pierdut….cati bani….cati nervi….toate duse pe apa maloasa a ceasului rau….A fost de ajuns o secunda in care soferul absorbit de decolteul partenerei de drum, sa trimita in derizoriu eforturi de care poate, nici macar cei dragi si apropiati, nu au avut parte….Incep sa inteleg legatura spirituala a arabului cu El-Zorab…si fara sa vreau imi vin in minte generatii de patine prea mari pentru un alt Merisor, care trebuiau supuse unui tunning, care sa le ridice la nivel de “Mitsubishi Evo IX”….numarul vanatailor capatate in somn, in timp ce erau stranse la piept poate cuantifica afectiunea din privirea acelui Merisor, cand venea vorba de Jofele lui…..Asta e marea problema a pasiunii pentru ceva…..trebuie cantarit si ales acel ceva…imi sopteste un logician asezat tacticos la cafeaua de dimineata….si ma intreb care va fi prima optiune a Merisorului…cred ca va trebui sa stau in preajma lui si sa-I arat toate defectele celor din jur…..paletele de tenis de masa se dezlipesc…..patinele se tocesc….masinile alearga cat alearga, dar vine secunda fatidica cand amorezul se transforma in orbete cu covrigul in mana…iar pieptul lui El-Zorab tresare pentru ultima oara…”Ai sa-l transformi intr-un spartan!” imi sopteste un poet aflat si el la cafeaua de dimineata…si despre spartani ne mai aducem aminte doar ca isi aruncau copiii din varful muntelui Taiget….fiecare dintre noi avem dreptul la propria Odisee….cred ca am sa-l las pe el pana la urma sa descopere lumea…singurel…..dar am sa stau totusi ….pentru orice eventualitate …pe aproape …sa-l previn despre ce se poate intampla atunci cand il fortezi prea mult pe El-Zorab la 6000 de ture…..si sa fiti siguri …Califul stie intotdeauna ce spune! EP.5- S-a stins lumina din camera bunicului….. A fi privilegiat inseamna a fi mai bogat in toate sensurile pe care viata le admite….a fi altfel decat ceilalti …a avea acces la surse de intelepciune nebanuite….a-ti cunoaste radacinile si inaintasii, oricat de banala ar fi fost trecerea lor prin aceasta lume…Intodeauna am fost mirat de pasiunea depusa de membrii familiilor din Vestul, pe atunci interzis, al Europei, pentru a cunoaste cele mai prozaice amanunte ale vietii stramosilor lor pana la a cincizecea spita….Astazi am inceput sa inteleg…cum poti creste fara a avea radacini….fara un reazem sanatos in trecutul, in istoria familiei tale?….Probabil ca iti trebuie un strop de motivatie in anume lucruri iesite din comun…un motiv de mandrie….de ce ai avea nevoie sa afli ca un stramos de al tau facea potcoave intr-un sat ars de soare din margine de Baragan? Fiind un om care am nevoie de planuri …planuri excelente …pe care sa le pun in aplicare….nu ma pot hotara cum o sa incep sa-I povestesc Maruntelului despre ilustrul lui strabunic parintele Ioan….father Johann cum ii spunea prietenului lui, caporalul german Martin Tenzer, trecut cu mult inaintea lui, in nefiinta…O sa poata Marius cel mic sa inteleaga tristetea noastra, a celor trei membri ai familiei ce priveam linistea asternuta pe fata lui …..intrebat fiind despre viata dincolo de moarte raspundea : de acolo nu s-a intors nimeni sa ne spuna cum e….durerea surda ce-mi strange inima este cu atat mai puternica cu cat a fost prezent in viata mea de la inceput si pana dincolo de varsta maturitatii….Si privind la lacrimile tatatui meu…inteleg ca durerea nu e numai a mea….Oare si-ar fi putut dori cineva mai mult decat sa fie regretat pana si de inamicii de o viata…Echilibrul a fost respectat….o viata a aparut …o viata s-a stins…..Il priveam si ma intrebam ce e mai trist….ca nu mai e…sau de ce suntem numai trei? A fi vorbitor in numele mortilor este poate cel greu lucru pe care trebuie sa il faci….sau pe care ti-ai dori sa il faci…E greu sa vorbesti despre toate cate au fost…si bune si rele….caci asta inseamna pana la urma a vorbi in numele celor ce nu mai sunt….sa spui adevarul de pe urma…asa cum este….in cazul familiei noastre…cu totala neacceptare a tatalui meu…si el plange….pana la urma ramane doar ce este important…Cum poti cuprinde intr-o suma de cuvinte o viata traita cu demnitate si…..cred ca in cazul lui Ticu, cu stil…Parca il vad si acum iesind din baia ce mirosea a lavanda tripla, la patru ace, precum un arbitru al elegantei…Si totusi e ilogic….ar trebui sa fim fericiti ca a trait atat de mult si frumos….pana si despartirea de noi s-a petrecut ca in carti…asa cum a fost intreaga lui viata…..in respect fata de istorie si cultura…Intreaga viata a bunicului meu si a strabunicului tau, draga Merisorule, a fost un omagiu adus cunoasterii trecutului….Nici nu stiu ce e mai important…..faptul ca a fost un lider pentru toti cei apropiati si pentru cei ce l-au cunoscut….faptul ca a sfidat intotdeauna autoritatea ….cui seman oare atat de rebel?…..prietenia lui cu aghiotantul generalului Von Teufel….casele si bisericile pe care le-a lasat in urma lui…a fost fara indoiala painea si cutitul, sarea si piperul familiei noastre….a fost intotdeauna sprijinul meu de pe urma, care la fel ca duhul lampii lui Aladin, isi scoate la liman in cele din urma stapanul…Ma urmaresc vorbele doctorului Frangulea, care zambind trist catre catafalc a tinut sa imi spuna ca se simte onorat ca l-a cunoscut….onorat si privilegiat….Exact asa ma simt si eu…Onorat si Privilegiat!....In cele din urma sunt convins ca si Maruntelul va ajunge sa cunoasca povestile despre zilele de demult cand divizia de blindate SS TottenKopf a fost cantonata in satul uitat de lume, Costesti de Vaslui, iar aghiotantul generalului Von Teufel, lipindu-si calcaiele, l-a salutat pe bunicul meu….”Mein Fahrer”…. EP.6 – Un pas mic pentru Maruntzel….dar mare pentru cei din jur Au trecut cateva luni de cand nu am mai putut …sau nu a mai simtit nevoia sa astern pe …era sa zic pe hartie…nimic. Se intampla inca sa il visez pe Ticu…nimic spectaculos….il visez in situatii obisnuite, ca si cand mesajul pe care ar vrea sa il transmita ar fi unul de genul: “Mai baiete nu s-a intamplat nimic….viata merge inainte... iar aici e ca si acolo…” Si stau si ma uit….toate sunt la locul lor….repere efemere…contradictie in termeni….fire de nisip in calea furnicilor, inca nesuflate de vantul neastamparat vestind a iarna….Mama inca ma enerveaza, deci toate ar cam fi pe unde trebuie sa fie….cred ca aceasta mama a mea daca s-ar fi nascut acum vreo 600 de ani….ar fi fost genul de persoana pe care sa o lasi zalog la Inalta Poarta…..augusta ei prezenta l-ar fi facut pe sultan sa-si puna capat zilelor dimpreuna cu marele vizir si inca vreo mie de berglebegi, ducand de rapa un intreg imperiu si rescriind altfel cateva veacuri de istorie…Rovinele ar fi fost un soi de Waterloo, iar Stefan ar fi ajuns strabunicul lui Henric al IV-lea….ca aia nu e asa….ca ailalta o sa fie altfel…ca eu la un an mergeam…ca Maruntzelul e cam incet….ca stai sa vezi cum mai citeam eu…dar ochii mei erau altfel….dar nici temperatura nu faceam…. acum prin comparatie cu Maruntzelul aflu ca am fost o minune de copil….dupa ce 40 de ani am trait cu impresia ca mult nu mai aveau si-si puneau capat zilelelor dupa primii mei doi ani din viata. In fine sa nu fiu mai carcotas decat trebuie….o mama am….sau asa mama asa fiu….Maruntzelul a inceput sa mearga, inca nu sprinteaza asa cum se pare ca faceam eu la varsta lui….dar merge sustinut de o manuta…in ritmul lui de ratoi mic si dulce….manca-l-ar tata pe el! Ce ma mira este ca in jurul meu pe care intreb …ma refer la prietenii care au deja copii mari…nu prea pare sa-si mai aduca cineva aminte de primul pas…si fara a-l hiperboliza, primul pas e de fapt prima actiune voluntara pe care unii dintre noi o putem masura ca avand inceput si sfarsit….asta demitizand primul cuvant, “mama” sau “tata”…a carui reusita tine mai mult de suflu si mai putin de intelegere….si iarasi ma afund in dileme fara de solutie…as innebuni sa stiu ca Marius cel mic pana va ajunge la intelepciunea celui mare, va face aceleasi greseli si-l vor paste aceleasi pericole de care pe mine m-a ferit Dumnezeu….mai mult ca sigur ca la starea de angoasa contribuie si programele prietenului Rugina de la ProTv, in care copii se ineaca, mor calcati de masini, sunt zdrobiti de copaci prabusiti, torturati de prieteni dezaxati sau drogati….Am citit undeva ca s-a facut un studiu despre noroc si ghinion….si concluzia statisticienilor in cauza era ca, inexplicabil, dar in mod cert exista oameni norocosi la fel cum exista ghinionisti, iar capacitatea de a alege in mod instinctiv binele este inascuta…si aici apare drama mea….cum sa-l invat ceva ce este inascut….si asa am ajuns in faza in care ma gandesc la el si la soarta lui de zece ori pe zi….si de fiecare data ma rog Celui de Sus sa-I harazeasca o soarta plina de noroc…si vreau sa va spun ca ma rog in gand pe unde ma apuca…pe la birou, in masina, pe strada, merg si ma rog…si ma intreb daca imi aude cineva gandul, chiar daca nu sunt in biserica….pentru ca uneori sunt pe buda si sunt sigur ca stiti sentimentul de a fi doar tu si cu tine, singurei inconjurati de alb, doar voi si gandurile voastre……..E oare o blasfemie daca te gandesti la Dumnezeu? Ma mai linisteste gandul ca m-am convins de multe ori ca are simtul umorului si mai e si chestia cu “ne-a facut dupa chipul si asemnarea sa…” si atunci cand sunt pe buda ..poate e si El pe buda si nu se supara ca il deranjez cu prostiile mele….chiar imi e sufletul plin de credinta ca binele aduce bine……in concluzie suntem in faza in care unii invatam sa mergem, iar altii invatam sa fim mai buni…in toate sensurile cuvantului. Era sa uit ceva foarte important….peste o saptamana implinim un an! Ep.7 – DUPA 7 ANI “In pat cu dusmanul” De fapt intre randurile de mai sus si cele ce se vor asterne de aici incolo au trecut numai 6 ani….dar ar fi fost prea de tot sa scap ocazia de a avea la un loc episodul 7 cu titlul “Dupa 7 ani”….e ca si cum plopii fara sot ar fi numarati si ar iesi la socoteala un numar par…..Acum e noapte si simt nevoia sa astern cuvinte mari cu caractere mici….pentru cel mic si pentru altii mai mari care ……de fapt ma bantuie idea ca ideile odata nascute sunt nemuritoare…poate cineva sa mai stearga din Existenta faptul ca am asternut “o sama de cuvinte”? Adeseori fiind intrebat ce-mi doresc sa am din ce am avut vreodata, raspundeam ca imi lipseste starea de indragostit…starea de maxima alerta in care timpul suporta comprimari si decomprimari….trece prea incet…nici nu stii cand a trecut ora…”fluturasii din stomac” al carui stol a fost decimat de poluarea sufletului cu reziduurile ce apar zi de zi…nu gasesti nimic pe masa…nimic in frigider…cand o cauti e la shoping sau la …manichiurista…sau e ziua ei de iesit cu fetele…iar “fluturasii” sensibili la schimbarile de “mediu” se adapteaza si se transforma in niste hymenoptere veninoase care te inteapa si te chinuie pana dincolo de umanitate…devii un zombi al rutinei….de la numarul de tigari fumate si pana la ora, locul si pozitia…iar toate acestea, absolut toate sunt inchise intr-un mausoleu de piatra impenetrabil al carui singura calitate este doar existenta…si daca de piramidele adevarate, timpul se teme…in desertul sufletului supus rutinei a existat un moment cand furtuni gigantice au spulberat intr-o clipita orice mausoleu al certitudinii lasand un pustiu parjolit relevat ochiului interior de fulgerele indepartate ale unor amintiri rascolitoare…despre tot ce ai avut drag vreodata…Exista in psihologie un fenomen greu de inteles ce poarta numele de sindromul Stockolm…o torsionare a sufletului in care victima se indragosteste sau simpatizeaza cu rapitorul sau tortionarul…pare de neinteles si cand il intalnesti socheaza dincolo de cuvinte…cei apropiati devenind victime ale furtunii interioare care spulbera certitudini si creeaza peisaje suprarealiste populate cu “fluturasi”, care seamana cu cei originali, dar care priviti de aproape sunt hidosi…. deformati de mutatiile prin care au trecut…fiind sositi prin puterea vointei calaului devenit erou…sindromul Stockolm…doar doua cuvinte si un ocean de suferinta…Dar sa revin la certitudinea mausoleului spulberata de ciclonul generat de vointa dusmanului…in locul lui sufletul se chinuie zadarnic sa acopere rana cascata in fundamentul acestui tinut pe care incerc sa vi-l descriu…iar din zbaterea launtrica si chinuita de un ocean de durere se naste de obicei un alt peisaj de o hidosenie fara margini…armate gigantice se aduna si dau batalii in care nu exista prizonieri, nu exista invingatori si nu exista invinsi…”seniorii razboiului” transforma totul in pustiul in care dupa un timp valtoarea si negura ridica din neant alte armate ale furtunii, totul intr-un ciclu ce pare fara sfarsit trimitand ochiului interior imagini de cosmar…zambetul ei afundandu-se in ochii lui….mainile lui remodaland liniile unui trup stiut….suspinele ei dulci precum nectarul zeilor….si peste tot si toate… zambetul lui triumfator …sunt vlaguit de imposibilitatea unei reactii violente…in mijlocul furtunii e un singur gand …sa sterg orice zambet de pe cele 1000 de fete ale calaului…nu m-ar putea impiedeca nimic…stiu asta …eu insumi sunt un “senior al razboiului”…insa pretul pe care l-as plati ar fi prea mare…nu-mi mai apartin…destinul meu este impletit cu cel al ingerului dintre mine si ea pentru care noi am ales…cum as putea sa il lipsesc de ambii parinti?...de la cine ar mai invata el “arta razboiului” pe care il va purta la randul lui odata si odata….cine i-ar mai vorbi despre ilustrul lui strabunic si zilele de demult….aleg eu pentru ea… victima sigura a fluturasilor “mutanti” care adorm incet dar sigur orice umbra de constiinta…transformand-o intr-o veritabila ladyMacbeth…iar la randul tau ajumgi in pat cu dusmanul…cel de langa tine…Razbunarea e o mancare care serveste rece….mi-a spus asta un om a carui profesie ingrata il facea sa vada in fiecare inger un demon…iar ca sa vindeci sindromul Stockolm ai nevoie de o minune…o sa vreti sa stiti daca am reusit…nu stiu inca…si nici nu stiu inca daca voi reusi sa ma abtin de la a servi vreo masa rece sau calda…singura certitudine care o am acum in fata tastelor este ca sub fundatia mausoleului spulberat, foarte adanc ingropata sub dunele de deasupra, am gasit un imens lac subteran adapostind pe fundul lui amintiri demult uitate…focul ochilor ei intr-o dimineata de vara pe o anumita banca estivala…zambetul ei plin de chemari si promisiuni ale noptilor fierbinti…costumasul albastru pe malul unui Aries limpede precum ochii unui copil ce a intarziat prea mult sa apara…acum cand scriu plang…si inca doare ….dincolo de cuvintele nespuse dintre noi…dar undeva deasupra norilor aluneca aproape nestiuta o raza de speranta… deasupra lacului subteran a rasarit o oaza…a luat din viata lacului si a adus-o la suprafata … eu cred ca nu mai trebuie sa inchid nimic in nici un mausoleu…pentru ca voi avea din nou o certitudine in mijlocul unui desert…trebuie sa las oaza sa cuprinda intregul pustiu…iar toata aceasta minune este vegheata de constiinta faptului am fost pe fundul unui hau…. mai jos de atat nu mai am unde sa cobor…acum am inceput sa urc stingherit de cateva intrebari ce inca nu-si au aflat raspunsul…cat de adanc a patruns in ea otrava “iubirii inveninate” …. la momentul fatidic se va aseza pavaza monstrului pe care l-a primit in sufletul ei?…ce voi face? Nu stiu, dar deocamdata strang arma in maini si veghez minunea din sufletele noastre si…astept neclintit de aceasta data la marginea cugetului meu….nu ma voi mai ascunde…”seniorii razboiului” vor lupta pentru mine si nu in mine sau impotriva mea…sa iei forta adversarului si sa o intorci impotriva lui…“j’y suis, j’y reste”...iubesc…si sunt iubit..intr-o lume reala ….sa fii atent ce iti doresti…pretul platit poate fi dincolo de ce poti duce in tine…..Drum bun jupane! Sfarsit
Posted on: Wed, 17 Jul 2013 04:07:30 +0000