Judeţul Constanţa are un potenţial remarcat de arheologi - TopicsExpress



          

Judeţul Constanţa are un potenţial remarcat de arheologi britanici, însă unul care pare a fi ignorat de autorităţile locale. Un articol, de dată recentă, care scoate la iveala pe plan mondial fortificaţiile romane care se întindeau de la Dunăre la Marea Neagră, va trece, cel mai probabil, neobservat de mai-marii judeţului, care nu au un program coerent de punere în valoare a atracţiilor turistice, de promovare a valorilor multiculturale specifice acestei regiuni. Nu pare sa existe o gândire pentru dezvoltarea zonei Adamclisi, la fel cum nu regasim o strategie de ncurajare a culturilor ecologice de viţă-de-vie ori de punere în valoare a apelor termale din acest judeţ. Avem nămol la Techirghiol, dar avem şi ape termale, la Hârşova şi la Mangalia. Cine le promovează, cine le include în catalogul atracţiilor turistice din judeţul Constanţa ? Adamclisi - cuvant preluat din turca, ce se traduce prin Biserica Omului: Adam=om, Kilisse= biserica. Am mers zilele acestea la Adamclisi, am discutat cu autorităţile locale. Am văzut drumuri cu porţiuni dezastruoase, unde turistii isi pun la grea incercare mijlocul de transport daca vor sa viziteze monumentul. Nu există în acest moment vreun proiect care să atragă turişti. Există doar intenţia de a construi o parcare pentru rulote. Însă, ce faci mai departe? Ce promovezi, cu ce produse tradiţionale întâmpini potenţialii turişti si in ce cadru? Nu regasim aşa ceva in zonele cu potential pentru turismul istoric. La fel cum nu regasim nici o strategie de punere în valoare a potenţialului istoric al Dobrogei - situri istorice, valorile naturale şi tot ceea ce poate oferi unicitatea acestei zone multiculturale. Când spun toate acestea, nu mă refer la demersurile pe care ar trebui să le facă doar primarii, ci şi la obligaţia Consiliului Judeţean Constanţa de a se îngriji, în egală măsură, de toate localităţile şi de toate aspectele ce ţin de acest judeţ. Dar pentru ca turismul regiunii, promovarea produselor locale necesita infrastructura, drumul Silistea-Tortomanu-Medgidia este doar un scurt pasaj al starii drumurilor judetene- pasaj exemplificativ din pacate. Şi, evident, avem şi un minister de resort, o Agenţie pentru Turism. Am auzit doar declaraţii din partea miniştrilor, a secretarilor de stat şi aşa mai departe, dar nu am văzut fapte. Am văzut doar interese care se pliază perfect peste lipsa de informare în care par să fie ţinuţi, cu rea intenţie aş putea spune, cetăţenii judeţului Constanţa . Bunăoară, în comuna Adamclisi, cetăţenii interesaţi să consulte avizele solicitate pentru explorarea gazelor de şist, ori dacă doresc să obiecteze, să îşi spună punctul de vedere, au fost invitaţi, prin intermediul unui fluturaş lipit pe geamul primăriei, la… sediul Agenţiei de Mediu, situat pe strada Unirii din municipiul Constanţa. Asta numeşte ministrul Mediului “informare publică”. Incheind, noua scoala din Cotu Vaii reprezinta posibilitatea copiilor din acest sat al comunei Albesti sa invete intr-un cadru normal. Chipurile copiilor in prima zi de scoala sunt insasi scopul activitatilor derulate in lupta dusa cu rolul de a proteja mediul, apa, de efectele exploatarii gazelor de sist. replicaonline.ro/scoala-din-cotu-vaii-construita-in-1952-a-disparut-a-aparut-alta-noua-in-loc-134913/imagini/8/
Posted on: Tue, 17 Sep 2013 19:35:41 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015