La 29 mai 1848 Dieta de la Cluj a proclamat unirea Transilvaniei cu Ungaria, fapt care a nemulţumit deopotrivă părţi importante ale românilor ardeleni, ale saşilor şi maghiarilor. Însuşi poetul Sandor Petöfi se ridicase împotriva hotarârii unirii Transilvaniei cu Ungaria, argumentând că în Dieta care luase decizia se aflaseră din 300 reprezentanţi numai 3 români si 24 de saşi. În martie 1848 izbucnise revoluţia la Viena, mişcare care a pătruns mai apoi în Ungaria, unde intelectualitatea liberală maghiară dorea să impună stat naţional independent de Austria. Ideea de libertate şi de unitate naţională era înţeleasă de burghezia maghiară în sensul formării unei naţiuni civice după modelul preconizat de Revoluţia franceză, adică neţinând seama de componenţa etnică eterogenă a ţării, ba tocmai prin omogenizarea forţată a specificului diferitelor regiuni şi prin impunerea unei singure limbi oficiale. Liderii românilor din Transilvania nu au împărtăşit ideea creării unui stat naţional maghiar şi au convocat o adunare proprie în care să discute problemele care îi preocupau. Adunarea românilor transilvăneni a avut loc la Blaj pe 15 mai 1848, fiind cunoscută ca Adunarea de la Blaj. Se formează în Munţii Apuseni o armată de voluntari români condusă de avocatul Avram Iancu. Aceştia reuşesc doua victorii importante împotriva armatelor maghiare la Abrud şi Mărişel. Pe lângă români se ridicaseră şi croaţii dar nici ei nu doreau să facă parte din statul ungar. Nicolae Bălcescu s-a dus chiar la Budapesta pentru a încerca aplanarea conflictului româno-maghiar dar Kossuth şi membrii nobilimii maghiare au refuzat să acorde drepturi egale românilor. În lupta de la Şiria lângă Arad, armatele ungureşti fură cu totul zdrobite de ruşi iar Ungaria şi Ardealul vor fi predate de ruşi austriecilor potrivit prevederilor Sfintei Alianţe. 1848: august. Guvernul de la Budapesta ordona arestarea întregului Comitet Naţional Român pe care îl socoate trădător şi rebel. Acţiunea nu a putut fi pusă în aplicare datorită izbucniri conflictului între maghiari şi austrieci. Şi colaborării dintre autorităţile austriece din Transilvania şi români. Cu armament şi instructorii austrieci CNR a putut înfiinţa 12 legiuni 1849: 4 martie La Viena se publică noua Constituţie imperială prin care se restabilea autonomia Transilvaniei şi se admitea existenţa naţională a românilor. 1849: martie. Maghiari conduşi de Bem înving pe austrieci şi români şi ocupă Sibiu. Majoritatea conducătorilor revoluţionari români se refugiază în Ţara Românească. Centrul de greutate a luptei se va muta în Munţi apuseni. 1849: Aprilie: Parlamentul din Debreţin îl numeşte pe Laios Kosuth preşedinte Guvernator. 1849: iunie: Seghedin. Întrunire mediată de Nicolae Bălcescu , între Avram Iancu şi Laios Kosuth. Partidele romanesti 1. Partidul National Roman din Transilvania Partidul National Roman din Transilvania a fost format la 12 mai 1881, la Sibiu. Presedentia partidului a fost asigurata de: Nicolae Popea (1881-1882), Partenie Cosma (1882-1883), George Baritiu (1884-1888), Ioan Ratiu (1889-1890), Vincentiu Babes (1890-1902), Gheorghe Pop de Basesti (1903-1919). In randul membrilor marcanti se aflau: Eugen Brate, Iuliu Caroianu, Vasile Goldis, Vasile Lucaciu, Alexandru Vaida-Voievod, Stefan Cicio-Pop. Organele centrale de presa au fost: „Tribuna” (14 aprilie 1884 -; 16 aprilie 1903), „Lupta” (24 decembrie 1906 -; 1 decembrie 1910), „Romanul” (1 ianuarie 1911 -; 28 februarie 1916, 26 octombrie -; 31 decembrie 1918). Partidul National Roman s-a nascut din dorinta natiunii romane din Transilvania de a-si apara propriile interese. El a fost organizatorul si indrumatorul luptei impotriva asupririi straine, pentru apararea fiintei nationale a romanilor, de aceea s-a bucurat de un larg sprijin in randul tuturor categoriilor sociale. Primele initiative organizatorice au aparut ca o reactie impotriva dualismului austro-ungar instaurat in 1867. La 7 februarie 1869 s-au pus bazele la Timisoara, Partidului National al Romanilor din Banat si Ungaria, iar la 7-8 martie acelasi an, la Miercurea Sibiului s-a creat Partidul National al Romanilor din Transilvania. Fiecare dintre cele doua partide isi avea propria tactica fata de Dieta maghiara. Primul -; activismul, al doilea -; pasivismul. Doua evenimente majore au gasit unificarea miscarii nationale. Cel dintai, razboiul pentru independenta, cel de-al doilea, politica brutala de maghiarizare declansata de guvernul de la Budapasta. Conferinta nationala din 12 -; 14 mai 1881 de la Sibiu a pus bazele Partidului National Roman, care a pus la loc de frunte in programul sau necesitatea redobandirii autonomiei Transilvaniei, la care se adaugau dezideratele esentiale: introducerea limbii romane in administratie si justitie, numirea de functionari romani in teritoriile locuite de populatia majoritara romaneasca, revizuirea legii nationalitatilor din 1868 s. a. Aceasta orientare gene- rala asezata pe linia tactica a pasivismului a fost insotita de actiuni organizatorice si propagandistice care au urmarit dezvoltarea si inta- rirea legaturilor permanente cu Tara, prin conferinte politice, presa, memorii, prin sprijinirea asociatiilor si societatilor culturale. Dupa alcatuirea unui Memorial in 1882, menit sa infatiseze situatia reala a romanilor din monarhia dualista, care a avut un larg ecou in opinia europeana, guvernul maghiar a ripostat accentuand tendintele de maghiarizare: conducerea P.N.R. a trecut la organizarea unei miscari mai ample si mai dinamice. Punctul culminant al acesteia a fost in 1892, cand a fost inaintat Curtii de la Viena un Memorandum, ce analiza in mod cuprinzator situatia romanilor din Austro -; Ungaria, dezvaluind inumanele abuzuri si silnicii ale guvernantilor. Oficia- litatile ungare au intemeiat un proces fruntasilor Partidului National Roman la Cluj, finalizat cu condamnarea acestora. Dar aceasta miscare memorandista a pus intr-o lumina vie intreaga solidaritate a comunitatii romanesti, forta de afirmare asentimentelor sale identitare, maturitatea constiintei nationale. Etapele ulterioare ale miscarii memorandiste au fost, dupa un relativ reflux al acesteia, etape de consolidare, de reorientare tactica spre activismul politic, de sporire a capacitatii de afirmare si a influentei in mase a P. N. R. In acest sens, Conferinta nationala a partidului din 1905 a adoptat noul program care inscrie revendicari intr-o formulare clara si ferma, precum: recunoasterea individualitatii politice a natiunii romane si asigurarea dezvoltarii sale etnice si constitutionale, aplicarea in practica a legii cu privire la egala indreptatire a natiunilor asuprite in folosirea limbii materne in administratie, justitie, scoala, armata, vot universal, libertatea presei etc. De acum toate bataliile politice purtate de reprezentantii P.N.R. in Parlamentul de la Budapesta sau in afara lui se revendicau de la acest program. Activitatea deputatilor a fost dublata si de ratiuni populare contra legilor tot mai opresive ale guvernantilor. Dupa declansarea primei conflagratii mondiale, Partidul National Roman si-a suspendat activitatea nevrand sa se angajeze fata de autoritatile dublei monarhii. In conditiile iminentei prabusiri a Imperiului austro-ungar la 12 octombrie 1918, Comitetul Executiv al partidului, intrunit la Oradea, a adoptat Declaratia care proclama dreptul la autodeterminare al natiunii romane si necesitatea convocarii unei Adunari Nationale care sa hotarasca viitorul Transilvaniei, declaratie expusa de Al. Vaida-Voievod in Parlamentul de la Budapesta la 18 octombrie. Constituirea Consiliului National Roman Central la 12 noiembrie, format dintr-un numar egal de reprezentanti ai Partidului National Roman si ai Partidului Social -; Democrat, marca momentul decisiv al trecerii la pregatirea sub toate aspectele a Marii Adunari Nationale de la Alba- Iulia de la 1 Decembrie 1918, ce va consfinti actul Marii Uniri. 2. Partidul National Roman din Bucovina Partidul National Roman din Bucovina a fost infiintat la 7 martie 1892. Presedintii partidului au fost: Iancu Zota (1893-1896), Varteres Pruncul (1896-1897), Iancu Lupul (1897-1899), George Popovici (1900), Iancu Flandor (1908-1910). In randul membrilor marcanti se aflau: Modest Grigorcea, Constantin Isopescu, Victor Starcea, Valeriu Bodnarescu, Constantin Morariu. Organele centrale de presa au fost: „Gazeta Bucovinei” (14 mai 1891 -; 6 aprilie 1897), „Patria” (14 iulie 1897 -; 21 aprilie 1900), „Desteptarea” (2 septembrie 1900 -; noiem- brie 1904), „Apararea nationala” (17 octombrie 1906 -; 29 septembrie 1908), „Romanul” (16 octombrie 1908 -; 4 februarie 1909), „Patria” (7 februarie 1909 -; 27 noiembrie 1910), „Viata noua” (6 ianuarie 1912 -; august 1914). Partidul National din Bucovina se declara ca reprezentant al tuturor categoriilor de romani. Doctrinar pleda pentru „mentinerea autonomiei Bucovinei” si pentru „individualitatea ei istorica si politica”, pentru autonomia Bisericii Ortodoxe, dezvoltarea invatamantului in limba romana, folosirea limbii romane in administratie si organele judecatoresti s.a. Acest program a fost reluat si innoit in mai multe randuri si imbogatit in tot cursul activitatii practice a deputatilor romani in Parlamentul de la Viena, in presa si in intruniri politice. Un succes important a fost dobandit, imediat dupa infiintarea partidului, la alegerile pentru Dieta Bucovinei, cand romanii au obtinut mai mult de o treime din mandate. Aceasta le-a permis sa actioneze mai organizat in cadrul „Clubului national” pentru promovarea programului adoptat. Curand aveau sa apara si nemultumiri in randurile partidului, tinerii politicieni, considerand ca activitatea conducatorilor este lipsita de energie, au creat un nou partid cu tendinte radicale, ce isi propunea sa aseze „politica partidului nostru pe baze adevarat nationale”. Autoritatile austriece adopta ma- suri aspre in primavara anului 1899, impotriva romanilor, concretizate in expulzari, restrangerea libertatii presei, pedepse impotriva studentilor s. a. Dar in august 1900, intr-o mare adunare populara la Cernauti, gruparea „romanilor tineri” au pus bazele Partidului Poporal National Roman din Bucovina, care in fond continua activitatea vechiului partid. Acum, se afirma in randul deputatilor din Dieta, Iancu Flandor care formuleaza critici aspre la adresa guvernului Bucovinei, pentru starea economica si sociala grea, ca si pentru politica de deznationalizare. In anii urmatori partidul trece prin situatii dificile si este infrant in alegerile din 1904, an in care se si autodizolva. In octombrie 1908 se constituie Partidul Crestin Social Roman din Bucovina in fruntea caruia este chemat Iancu Flandor. La inceputul anului urmator, acest partid isi reia numele initial de Partidul National Roman din Bucovina. Este anul in care deputatii reusesc sa obtina infiintarea unei catedre de istorie nationala la Universitatea din Cernauti, al carei prim titular ajunge istoricul Ion Nistor. Nu vor lipsi disensiunile politice, in anii urmatori, care uneori aveau sa aduca si divizari de pozitii orientativ-doctrinare: nationala, democratica si conservatoare. Dar acestea vor fi depasite si partidul avea sa-si mentina unitatea si sa actioneze in interesul romanilor pana in august 1914 cand isi inceteaza activitatea ca urmare a izbucnirii marii conflagratii mondiale.
Posted on: Tue, 06 Aug 2013 13:22:46 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015