La Cea de-a Doua Mea Venire, pe toţi cei rămaşi în viaţă pe - TopicsExpress



          

La Cea de-a Doua Mea Venire, pe toţi cei rămaşi în viaţă pe pământ în acel moment Eu îi voi judeca în funcţie de ceea ce au făcut spre Mărirea lui Dumnezeu Miercuri, 18 septembrie 2013, 17:08 Fiica Mea mult iubită, când spuneam că Mă voi întoarce să-i judec pe cei vii şi pe cei morţi, Mă refeream exact la ceea ce am spus. Judecata Dintâi trebuie să se împlinească iar prin aceasta vreau să spun că la a Doua Mea Venire, pe toţi cei rămaşi în viaţă pe pământ în acel moment Eu îi voi judeca în funcţie de ceea ce au facut spre Mărirea lui Dumnezeu. Judecata Mea va fi aspră, întrucât Milostivirea Mea, în acea etapă, va fi fost deja manifestată pe pământ. Aceia dintre voi care, respingându-Mă pe Mine, rămâneţi sfidători până la sfârşit – deşi Adevărul vă va fi fost făcut cunoscut – veţi fi lepădaţi de la Mine. Voi nu veţi accepta niciodată Milostivirea Mea, oricât de mult insist pentru salvarea voastră. Negarea şi ura voastră faţă de Mine vă vor aduce suferinţă veşnică iar Eu voi plânge amarnic şi cu lacrimi de mâhnire pentru voi. O, cât de tare veţi tânji după tihna de pe pământ, deşi cât aţi trăit acolo v-aţi irosit timpul, căutând cu viclenie plăceri păcătoase şi putere, şi i-aţi oprimat pe ceilalţi. Pământul vă va părea un paradis demult pierdut atunci când veţi striga după Ajutorul Meu din adâncurile întunericului. Aceia dintre voi care Mă iubiţi, dar ale căror suflete au fost distruse de păcat, să nu vă temeţi, căci Eu vă voi scălda în Milostivirea Mea atunci când Îmi veţi cere asta. Toţi păcătoşii vor fi salvaţi odată ce s-au mântuit în Ochii Mei, oricât de grave ar fi păcatele lor. Cei vii, care sunt în Graţiile Mele, vor fi ridicaţi în Paradisul Meu Glorios. Printre ei va fi şi orice păcătos, de orice confesiune, de orice rasă, care a strigat către Mine, Salvatorul său, Fiul Omului, şi toţi aceia care Mă roagă să-i salvez. Îi voi învia pe cei morţi, pe aceia care s-au purificat în adâncurile Purgatoriului, precum şi pe aceia care aşteaptă, cu răbdare în Ceruri, sosirea acestei Zile Măreţe. Restul vor fi alungaţi. Timpul vostru pe pământ a fost hotărât de către Tatăl Meu, iar această zi Îmi este încă necunoscută Mie, dar vă spun următorul lucru: voi, din această generaţie, veţi fi adunaţi şi luaţi în Noul Meu Paradis atunci când Cerul şi Pământul vor fi una. Vi s-a dat timpul necesar ca să vă pregătiţi, folosiţi-l aşadar pentru lucruri bune, căci astfel voi puteţi dobândi Viaţă Veşnică pe care s-o petreceti cu cei dragi ai voştri. Acum vă cer să Mi-i consacraţi Mie pe toţi cei dragi, familia, prietenii şi naţiunile voastre, ca Eu să-i acopăr pe toţi cu Protecţia Sângelui Meu Preţios. Al vostru Isus
Posted on: Wed, 30 Oct 2013 08:16:23 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015