La “Editura Muzicala a Uniunii Compozitorilor din R.S.R. “ a aparut in anul 1966, in traducerea semnata de Vintila Corbul, cartea : “ LOUIS ARMSTRONG SATCHMO- Viata mea la New Orleans”, carte a carei prefata este semnata de nimeni altul decat CORNEL CHIRIAC. Va redau in doua episoade continutul si va rog sa scuzati eventualele "scapari" si greseli in textelor ce vor fi publicate aici, transferul in word cu OCR ul are si erori. Partea I-a. “Muzica de jazz a cunoscut de-a lungul framintatei sale istorii citeva personalitati viguroase, a caror creatie originaa a contribuit in asemenea masura la evolutia jazz-ului catre culmile perfectiunii incit e inevitabila intrebarea : Cum ar fi aratat jazz-ul, pe ce cai s-ar fi indreptat daca n-ar avea adunate in fondul sau de aur con¬tributiile unor artisti ca LOUIS ARMSTRONG, COLEMAN HAW¬KINS, LESTER YOUNG, CHARLIE PARKER sau ORNETTE CO¬LEMAN ? Fondator al notiunii de „clasicism." in muzica de jazz, interpret de virtuozitate dotat cu o rara sensibilitate, ale carui improvizatii fac dovada unei imaginatii surprinziitoare, LOUIS ARMSTRONG a jucat rolul de adevarat catalizator intr-o perioada cind muzica de jazz, proaspat evadata din stadiul folcloric, avea nevoie de un im¬puls puternic pentru a se putea constitui definitiv ca un gen muzical original, independent. Pentru a intelege in ce a constat aportul talentatului trompetist si cantaret la dezvoltarea jazz-ului, sa ne intoarcem cu 40 de ani in urma pentru a vedea care era situatia muzicii de jazz, in ce stadiu se afla ea in momentul cand ARMSTRONG incepuse sa se impuna atentiei, interesului publicului si muzicantilor de jazz la Chicago, pe vremea cand canta cu orchestra lui Joe „King" Oliver. Marturiile ne-au ramas pe discurile inregistrate in aceasta pe¬rioada, sau in amintirile contemporanilor. Din astfel de surse aflam ca aceasta era epoca de inflorire a stilului asa zis „New Orleans evoluat" practicat de ansambluri conduse de instrumentisti negri din New Orleans care emigrasera la Chicago inainte sau dupa anul 1917, cum ar fi Joe „King" Oliver, pianistul Jelly Roll Morton, clarinetistul Johnny Dodds si trompetistul Freddie Keppard. Caracte¬ristica principala a acestui stil era o tendinta timida de fuzionare intre maniere de interpretare „colectivia" a stilului „New Orleans propriu-zis" (improvizatie pe trei voci, de esenta polifonica, in care trompeta conduce firul melodic principal in timpce clarinetul si trombonul executa simultan variatiuni foarte apropiate de tema ini¬tiala, astfel incat melodia reiese numai dinsinteza sunetelor fiecarui instrument) si incerarile de interpretare solistica, individuala. In aceste conditii e usor de imaginat cat de categorical si in acelasi timp decisiva pentru soarta jazz-ului a fost aparitia lui ARMSTRONG, care s-a inaltat ca un gigant deasupra tuturor instrumentistilor vremii prin remarcabilele lui calitati de solist in deplina posesie a indraznelii, inspiratiei si sigurantei. In frazele pe care ARMSTRONG le creeaza la trompeta isi vor gasi de acum inainte modelul o pleiada intreaga de interpreti care vor adapta, fiecare in felul sau si la instrumentul respectiv, procedeele tehnice expresive intrebuintate cu atita eficacitate de SATCHMO. Fenomenul avea sase repete 20 de ani mai tirziu, cind instrumentistii adepti ai jazz-ului modern aveau sa-l aibe model pe saxofonistul-alto CHARLIE PARKER, intemeietorul stilului modern de jazz. Contributia lui ARMSTRONG e imensa si vizeaza o complexi¬tate de elemente ale muzicii de jazz. Astfel, prin interpretarile sale se consolideaza si se raspindeste maniera de interpretare cunoscuta sub numele de „Hot" (fierbinte), ale carei procedee specifice de fra¬zare si de intonatie cauta sa confere sunetului un maxim de expre¬sivitate, pe masura sinceritatii si profunzimii emotive a executantu¬lui. Datorita lui ARMSTRONG, muzicantii de jazz ai vremii ajung la elementul esential in afara caruia nici o interpretare nu poate fi numita jazz : SWING-ul, acel balans antrenant care confera rit¬mului muzicii de jazz o suplete si o eleganta fara egal in muzica. Totodata ARMSTRONG este creatorul manierei originale de interpretare vocalta cunoscuta sub numele de ,,scat", a carei aparitie tine intr-un fel de domeniul anecdoticei : in timp ce inregistra piesa Heebie-Jeebies (febr. 1926), Louis uita pur si simplu cuvintele textului chiar in mijlocul refrenului vocal, dar continua sa cinte ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat, inventind silabe pe care le intoneaza aidoma frazelor cintate la trompeta. Succesul acestei in¬registrari, ca si lipsa de valoare a unor texte, l-au determinat pe Armstrong sa foloseased mai des acest procedeu care s-a transformat curand intr-un adevarat stil vocal. LOUIS „Satchmo" ARMSTRONG — un nume, o voce o trom¬peta care au infrint granitele patrunzind pana in cele mai indepar¬tate colturi ale lumii. De unde si cum s-a ivit acest Apollo Negru care incalzeste inimile a milioane si milioane de admiratori pe care i-a cucerit cu muzica lui pura, vibranta din care razbate molipsitor cand bucuria si un umor sanatos, cand amaraciunea, tristetea resemnata si tacuta ? Daca ar fi sa cautam originile rascolitorului mesaj pe care-l contine arta lui ARMSTRONG, atunci ar trebui sa ne intoarcem cu secole in urma pentru a urmari firul tragicei epo¬pei pe care a trait-o un popor de dezmosteniti, stramutati cu forta pe un pamant strain, siliti sa-si tarasca zilele intr-o societate ostila. A fost nevoie de secole pentru ca acesti copii vitregi ai unei natiuni care pretindea la dreptul de interaeietoare a notiunii de „libertate", „democratie" si „civilizatie", sa reuseasca sa se impuna atentiei si respectului prin arta lor muzicarla a carei valoare originala este azi universal recunoscuta. LOUIS ARMSTRONG este produsul acestui efort artistic transmis si perfectionat prin generatii si generatii de mesteri negri care au pus in cintecul lor toata durerea, suferinta si in acelasi timp speranta, increderea intr-o lume mai buna. Acesta este fondul muzicii lui ARMSTRONG, a jazz-ului insusi. Acesta este de fapt si fondul cartii lui ARMSTRONG : „Satchmo — Viata mea la New Orleans", primul volum dintr-o vasta autobio¬grafie a marelui trompetist, care ofera amatorilor muzicii de jazz pe linga date interesante privitoare la viata si perioada de formare muzicala a lui Armstrong si informatii de ordin istoric-social asupra unuia dintre cele mai importante momente din istoria jazz-ului ; primele doua decenii ale secolului nostru, cind muzica negrilor incepuse sa devina punctul de plecare al realizarilor incon¬testabile ai caror martori sintem azi cu totii. Iata-l asadar pe micul Louis pierdut undeva in forfota strazilor primei mari capitale a jazz-ului, New Orleans, indeletnicindu-se cu cele mai diferite munci pentru a-si aduce prinosul modest dar necesar familiei. Si pentru ca la New Orleans, alaturi de alcool si femei de moravuri usoare, muzica era produsul de cel mai larg consum, L. ARMSTRONG incepe sa-si poarte cu timiditate pasii in acest domeniu. Cantand mai intii cu placer la biserica unde ia contact cu spirituals-ul (cantec religios negru) una din speciile folclorului negru nord-american care a influentat in mare masura jazz-ul. Interesul mereu crescind pentru muzica determina pe Armstrong sa se asocieze altor trei copii de aceeasi virsta alcatuind un cvartet vocal, cu care se producea pretutindeni, acolo unde gaseau pe cineva care sa-i asculte si sa-i rasplateasac cutrelerind restaurantele din cartierele de „lampi rosii" unde Blues-ul avea mare cautare. In acest fel Louis are nu numai prilejul de a-i asculta pe marii muzi¬canti ai vremii, ci si pe acela de a fi martorul inocent al celor mai nenorocite aspecte de viata, de care nici propria lui familie nu a fost crutatti pe care nu pregeta sa le infatiseze in cartea sa. Nu trebuie privit doar ca o incercare de divertisment gratuit faptul ca in cartea lui Armstrong abunda scene de genul acelora in care „pestii` isi scot cutitul pentru a domoli clocotul singelui aprins de alcool si patimi ai „fetelor" sau cele in care „fantii" cartierului isi disputa dominatia prin frica siteroare, angajind adevarate lupte de strada ce se soldau cu victime de cele mai multe ori dintre nevi¬novati. Toate acestea sint realitati incontestabile ce nu puteau scapa condeiului lui Armstrong, care le-a trait mai mult decit un simplu martor. Ceea ce pare mai important e ca descriind propriile conditii in care a crescut, nevoit de la frageda virsta sa-si castige putinul necesar lui si familiei, istovindu-se impartit intre pasiunea pentru muzica si descarcatul vapoarelor, caratul carbu¬nilor sau vinzarea ziarelor, Armstrong nu face altceva decit sa dezvaluie tragicul vietii pline de lipsuri a tuturor oamenenilor de culoare la acest inceput de secol. Iar daca prezentind viata muzi¬cala a New Orleansului Louis Armstrong ne introduce in atmo¬sfera localurilor cartierelor de placeri usoare patronate de o ade¬varata industrie, o face pentru ca orchestrele vremii nu avean in afara de ocaziile rare oferite de petrecerile cimpenesti, parazi, carnavaluri sau inmormintari alt loc unde sa se produces cu muzica lor ce prepara premizele jazz-ului. Abundenta consumatorilor de alcool, muzica si placeri care umpleau pina la refuz saloanele restaurantelor si caselor de rendez¬vous, asa numitele Barrel-house trebuie privita ca un substrat al politicii adoptate de societatea americana imediat dupa eliberarea negrilor din lanturile sclaviel, mai precis dupa Razboiul de Sece¬siune. Ce se aseundea in spatele acestei aparente prosperitati si al surogatului de high-life de care beneficiau acesti copii naivi in schimbul unei trude de secole ? Nu incape indoiala, desfiintarea sclaviei n-a schimbat prea mult pozitia de natiune „inferioara, tolerata" a oamenilor de culoare care devin in noua lor situatie victimele prejudecatilor si discriminarii rasiale. In locul lanturilor si biciului, legi discriminatorii oficializate de codul Jim Crow ; in local respectului fata de demnitatea umana si a dreptului la egali¬tate sociala, iluzia unui fel de „civilizatie" fara posibilitatea „mintuirii sufletului", localuri de petrecere in cartiere rezervate ; in locul educatiei intelectuale, cultivarea si intretinerea celor mai josnice tare omenesti. Toate acestea nu faceau altceva decit sa mentina un popor talentat muncitor la marginea societatii. Fara a avea un caracter vadit protestatar, ba chiar impotriva unor afirmatii referitoare la stima si dragostea de care este incon¬jurat de admiratorii sai albi, descrierea lui Armstrong este atit de edificatoare incit a stirnit unele remarci cum ar fi aceea a zia¬rului ”San Francisco Chronicle" care scria imediat dupa aparitia earth:: „Satchmo-My life in New-Orleans este o carte fascinanta un adevarat testament al democratiei americane". Suferintele cauzate de viata lipsita de bucurii si satisfactii superioare n-au ramas fara ecou in arta negrilor. Jazz-ul pastreaza in adincurile lui cele mai profunde ceva din sufletul acelora care se credeau fericiti la New Orleans sau aiurea dar simteau ca nu sint, ceva din lacrimile si sudoarea acelora care trudind pe nimic traiau cu speranta unor vremuri mai bune.” Va urma.
Posted on: Wed, 24 Jul 2013 16:04:28 +0000