La data cînd România intra în colimatorul „rechinilor internaţionali”, firma „americană” implicată, „Transchem Corporation“, contribuise deja la deposedarea Ucrainei de 70 de milioane de dolari, iar Kaplan, şeful companiei, spera să repete scenariul la Bucureşti prin ambasadorul american Alfred Moses care a băgat „afacerea” pe gîtul Guvernului Român.După un număr impresionant de întîlniri cu oficiali români, pînă la preşedintele României, Emil Constantinescu, pe 7 aprilie, cu fast şi trîmbiţe, are loc semnarea contractelor dintre Guvernul Român, de o parte, şi „J.I. Case“ şi „Valmont Industries“, de cealaltă. În ultimul moment, însă, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Mircea Ionuţ Costea (cumnatul ambasadorului României în S.U.A. la acea dată, „mondialistul” Mircea Geoană) invocă o procedură legislativă care nu permitea, momentan derularea contractului de către ministrul Finanţelor, ridicîndu-i astfel mingea la fileu omologului în România al cumnatului său, ambasadorului evreu al S.U.A., Alfred Moses.Apare în scenă acelaşi personaj care a făcut campanie, indirect, PDSR-ului şi lui Ion Iliescu, prin obstrucţionarea unor organizaţii americane „pro-democratice”. Acelaşi personaj care a spus că dacă nu concesionăm „Hotelul Bucureşti” nu vom intra în NATO.
Posted on: Tue, 11 Jun 2013 10:35:59 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015