La sfârşitul sec. al XVIII-lea Piaţa Principală din Fabric incepe sa se transforme. În locul caselor izolate cu aspect rural, încep să se construiască clădiri cu caracter urban, formând fronturi continue la stradă. În anul 1786 latura de nord a pieţei - orientată spre sud, spre soare - forma deja un front continuu. Clădirile vechilor hanuri: “Cerbul“ (Zum Hirschen, Arany Szarvas, Str. Zăvoi1 nr.1) şi “Marocanul“ (Marokkaner, Marókkai, în 1851 proprietarul hanului era Georgie Liota) datează probabil din sec. al XIX-lea. Ambele clădiri şi-au pierdut în mare parte ornamentele iniţiale. Din decoraţia în stil eclectic istoricist a „Cerbului”, redată de cele mai vechi fotografii ale pieţei, se mai păstrează disparat unele elemente clasiciste sub streaşină, din decoraţia „Marocanului“ urmele unei frize de denticuli în stil clasicist sub streaşină şi urme de ornamente pe ancadramentele ferestrelor de la etaj. Clădirile cu două etaje de pe latura de sud a pieţei apar pe fotografiile anterioare supraînălţării turnului bisericii (1890). Clădirea în stil eclectic istoricist de pe latura de est a Str. A. Pann nr 1 este numită Casa Duşniţ/Duschnitz. Clădirea, în stil eclectic istoricist, cu faţada ritmată de pilaştri corintici pe două niveluri (Pţa. Traian nr 6), în care a funcţionat hotelul „Păunul de Aur“ (Pfau, Arany Páva), este numită Casa Sobovici. „Szobovici Iosif şi Masalici Vilhelmina” au cumpărat imobilul in anul 1930. Cu 30 de ani mai înainte, mai exact in anul 1900, baronul Mihály Nikolics de Rudna obţinuse autorizaţia pentru „adăugiri şi transformări” la acest imobil. Actuala Piata Traian, numita in trecut Kossuth Ter si Hauptplatz, a gazduit targurile saptamanale si obisnuita piata zilnica a cartierului istoric Fabric. Zilele de targ aduceau sute de cumparatori, iar vanzatorii nu erau doar timisoreni. Unii dintre ei veneau din Transilvania sau din Imperiul Otoman. Negustorii impanzeau piata si aveau oferte care de care mai tentante. Faina, porumbul, berea, tutunul, zaharul, produsele manufacturiere, toate erau fabricate aici. . Piata Traian era un important pol economic al zonei de Vest. "Toate lucrurile bune vin din Fabric", era expresia ce caracteriza aceasta zona in secolul XIX. Piaţa Traian indeplinea functia de piaţă centrală a unei suburbii ce, până pe la 1900, funcţiona relativ independent de centrul efectiv al oraşului. Până în perioada interbelică aici era o zonă foarte activă economic, cu nenumărate prăvălii de toate genurile. In secolul al XIX-lea aici trăiau impreuna români, germani, sârbi, evrei şi maghiari. Datorita dezvoltarii economice localurile, cafenelele si hotelurile au cunoscut o crestere infloritoate. Localurile reprezentative pentru zona Pietei Traian erau "La ursul negru" si "Marocan", unde a cantat Luta Iovita. In Fabric se aflau multe hoteluri, restaurante si berarii unde veneau locuitori şi din alte zone ale oraşului. Locul era populat de restaurantele şi hanurile faimoase. Fabric-ul era un loc foarte tranzitit la sfârşit de săptămână. Deoarece în Cetate biserica catolică interzisese băutul şi jocul de cărţi în birturi, în fiecare duminică dimineaţa se forma un mic alai spre crâşmele din Fabric, unde distracţia era la ea acasă. Cele mai multe localuri erau răsfirate pe străduţele de case cu parter de dincolo de Piaţa Traian. Clientii hotelul lui Menczel „La Păun”, situat lângă actuala Piaţă Badea Cârţan erau „călătorii care vin de la Orşova sau Lugoj”care „ găsesc aici cel mai apropiat şi cel mai respectabil restaurant. Oferă camere comode, bucătărie şi pivniţă excepţionale, iar de cafeneaua frumoasă se ataşează o grădină de vară cu umbră, unde călătorul obosit poate găsi o odihnă reconfortantă”. Lista restaurantelor şi berăriilor cuprindea: berăria „La Ursul negru”(Schwarzer Bar în germană sau Fekete Medve în maghiară) aflată pe strada Fő utcza (actuala stradă Ştefan cel Mare). Clădirea există şi astăzi şi aparţine Electrica Banat, fiind renovată (culoarea galben, lângă casieriile Electria) De asemenea trebuie sa amintesc restaurantul „La Păun”, ambele cu grădină de vară, grădina de vară „Privighetoarea”, lângă gara mica, „Câmpul Ciocârliei”, hotelurile „Marocan” şi „Păunul”, prevăzute cu restaurante, berăria „Ursul negru” care era „cea mai vizitată”, dar şi cea situata in curtea Fabricii de Bere, unde duminica şi în zilele de sărbătoare sala mare iluminată era plină de locuitorii cartierului. Tot in zilele de sarbatoare, cand localul era arhiplin, aici canta o fanfară militară. Restaurantul „Tigrul” cu teren de popice şi cafenele - „Trei Roze” ( cu cele mai apreciate cafele) si „Cerbul”. La stânga liniilor ferate din Fabric se găseau restaurantele „Svájcz” (Elveţia), „America”, „Australia”, hanul „Pummer”, cu grădină de vară şi teren de popice, al carui proprietar era Witzenetz Marton, cel care deţinea şi restaurantul „Prinţul moştenitor Rudolf” din Cetate. Cele mai apreciate restaurante erau „Andrassy”, „Trei Regi” şi „Ursul Negru”. In anii 1780, hotelurile şi restaurantele distinse din Fabric erau: „Căluţul Alb”, „Balanţa”, mai târziu „Regina Angliei”, care erau dotate cu scena (arena cum se numea pe vremuri) de la sfârşitul secolului XVIII , unde vara se ţineau reprezentanţii teatrale („În afară de cafenea, acolo era şi o sală mare de dans, o cârciumă mare şi multe camere de oaspeţi).” Hanuri de rang inferior erau „Trei Ciocârlii”, „Trei Broscoi”, „Trei Regi”, „Trei Iepuri”, „Trei Husari”, „Ciorchinele”, „Depozitul Turcesc”, care erau vizitate mai ales de ardeleni şi comercianţii turci. Cafenelele se dezvoltă încă de la începutul secolului al XVIII-lea, pe la 1850 cele mai distinse fiind cele deţinute de Johann Barth, Delpondio şi Rudolf Magdenburg. Aici obişnuiau să se tundă şi să se radă clienţii. În jurul anului 1870 erau: în Fabric, cele mai renumite - „Păunul de Aur”, „Regina Angliei”, cu mese de biliard şi săli separate pentru jucătorii de cărţi, Andrassy” (înainte „Regina Angliei”), „Cerbul”, „Păunul”, „Trei Roze”, „Trei Regi” . Cafenelele s-au dezvoltat încă de la începutul secolului al XVIII-lea, pe la 1850 cele mai distinse fiind cele deţinute de Johann Barth, Delpondio şi Rudolf Magdenburg. Aici obişnuiau să se tundă şi să se radă clienţii. În jurul anului 1870 , erau 25 de cafenele şi prăvălii care vindeau cafea, dar ele nu se puteau compara în privinţa luxului cu acelea din Viena sau Budapesta. În afara oraşului erau localurile „Petöfi-Csarda”, „America”, „Elveţia”, „Câmpia Ciocârliei” şi cel de la poligonul de tir de la Pădurea Verde. Piaţa Traian (care în trecut s-a numt Kossuthter şi Hauptplatz) a fost proiectată de inginerii militari în 1740, în centrul Fabricului Vechi şi este o replica mai mică a Pieţii Unirii. Ea găzduia piaţa zilnică şi târgurile săptămânale. Piata Traian a fost considerata ca fiind „piaţa principală din Fabric” încă din 1744, desi imaginea de astazi este total diferita de cum se prezenta ea in trecut: în afară de biserică, în „piaţă” nu se aflau decât case asemănătoare cu cele de la sat, cu frontoane înguste şi cu grădini între ele. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Piaţa Traian s-a schimbat radical, dobândind aspectul pe care il pe care il stim cu totii. Piata principala din Fabric poarta azi denumirea de Piata Traian. Aici se afla biserica ortodoxa construita in seculul al XVIII-lea, care purta hramul Sfintului Gheorghe, locul fiind considerat centrul orasului rascian . Biserica a fost restaurata in multe randuri. Stilul arhitectonic care predomina este cel romanic, tablourile si iconostasul fiind executate in alte doua stiluri: cel bizantin-sarbesc si stilul pictorului Stefan Tenetchi - Ponerchin din Arad. Valoroase sunt tablourile Maicii Domnului realizate de Constantin Daniel (1798-1873), care a folosit drept model pe sotia sa, Caroline Josefine Dely, si tabloul Sfintei Treimi, opera de arta a cunoscutului pictor banatean, originar din Izvin, Sava Petrovici (1794-1857). Cand biserica ortodoxa din Cetate a ars, acest lacas a servit drept loc de oficiere si de intalnire a tuturor crestinilor ortodoxi din oras. Dupa despartirea sarbilor de romani (in a doua jumatate a secolului al XIX-lea), biserica din Piata Traian a ramas numai a crestinilor sarbi.In piata din fata bisericii, se ridica un obelisc cu cruce,construit in 1773, ce isi gaseste explicatia in ritualul legat de sarbatoarea Bobotezei, lucrare finantata de crestinii ortodoxi ai acestei parohii. An de an, in 6 ianuarie, de Boboteaza, si in ziua hramului bisericii, de Sfintul Gheorghe, credinciosii s-au perindat prin fata acestei cruci, rugandu-se. Populatia romana si sarba au avut o biserica veche, greco-ortodoxa, care, la cucerirea Timisoarei de catre turci, in 1522, a fost arsa din temelii. In locul ei a fost ridicata o cruce care poate fi vazuta si azi la podul peste Canalul Bega, in drumul dintre Piata Traian si Piata Badea Cartan, numita si Piata de Fan. Actuala biserica ortodoxa romana a cartierului Fabric (in strada Victor Belinski nr. 12) a fost construita intre 1911 si 1912, dupa insemnarile arhitectului Mihai Opris. Planurile de arhitectura au fost realizate de catre arhitectul Ion Niga, constructorul acestei biserici in stil bizantin fiind Josef Ecker jr. Picturile au fost executate de cunoscutul mester banatean Ion Zaicu (1868-1914), iar Nistor Busuioc, un pictor taran din Berliste, comuna in judetul Caras-Severin,a fost restauratorul recent al iconostasului,in vara anului 1992, biserica fiind restaurata si la exterior. Biserica a fost restaurata in multe randuri. Stilul arhitectonic care predomina este cel romanic, tablourile si iconostasul fiind executate in alte doua stiluri: cel bizantin-sarbesc si stilul pictorului Stefan Tenetchi - Ponerchin din Arad.Clădirea alăturată bisericii, frumos decorată în stil Second Empire, este 17 Casa Comunităţii Sârbe din Fabric, proprietate a parohiei ortodoxe sârbe. Obeliscul cu cruce este amplasat in mijlocul pietei.
Posted on: Fri, 19 Jul 2013 19:47:24 +0000