Lasă-mi, toamnă... Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, Uite, - TopicsExpress



          

Lasă-mi, toamnă... Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, Uite, ochii mei ţi-i dau. Ieri spre seară-n vântul galben Arborii-n genunchi plângeau. Lasă-mi, toamnă, cerul lin. Fulgeră-mi pe frunte mie. Astă-noapte zarea-n iarbă Încerca să se sfâşie. Lasă, toamnă-n aer păsări, Paşii mei alungă-mi-i. Dimineaţa bolta scurse Urlete de ciocârlii. Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi Fructele şi lasă Urşii neadormiţi, berzele neduse, Ora luminoasă. Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai Plânge-n soare fum. Înserează-mă pe mine, Mă-nserez oricum. de Ana Blandiana
Posted on: Fri, 18 Oct 2013 18:40:49 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015