Laude în Bagaj. Sub titlul "Laude în Bagaje" revista germană - TopicsExpress



          

Laude în Bagaj. Sub titlul "Laude în Bagaje" revista germană Focus face o trecere în revisă asupra vizitei ce va începe astăzi la Berlin preşedintele american Barack Obama. Delegația americană va avea cel puţin 300 de persoane: Printre cei care vor veni se vor număra şi cele două fete ale preşedintelui, precum şi soţia acestuia. Obama va veni cu un mare bagaj la Berlin, ne pune la curent reporterii revistei Focus.Cele două avioane prezidenţiale vor zbura spre Berlin precum şi încă alte câteva avioane. De asemenea şi maşina sa blindata "the Beast" va călători către Berlin. În valizele sale Barack Obama are "cadouri speciale" şi distincții de cea mai înaltă înaltă clasă a SUA. Discursul sau este inclus în subtilităţile diplomatice faţă de partenerul "cheie" al SUA în Europa. Este mult aştepta sa vizită ca preşedinte al SUA la Berlin,care vine într-un moment de mai mult respect şi admiraţie şi chiar să se audă şi să se simtă mai mult entuziasm pentru Germania în SUA. Chiar Obama a dat tonul cu ocazia cuvântării sale intitulată "Starea naţiunii". Despre ceea ce a făcut Angela Merkel seful diplomație americane şi el cu rădăcini germane din Silezia austriacă aduce următoarea laudă cancelarului german d-na Angela Merkel : " Ceea ce aţi făcut este de-a dreptul uluitor". Este de ştiut un lucru : "multe din rădăcinile partidului democrat actual american sunt în Europa, mai ales din zona vorbitoare de limbă germană ". Aşa că astfel de cuvinte "laudative" sunt de la sine de înțeles, mai ales că John Kerry, actualul șef al diplomație americane s-a numărat şi printre cei care s-au opus războiului din Vietnam. Iar foarte multe demonstraţii anti- război în Vietnam s-au desfăşurat şi-n Germania. focus.de/politik/ausland/tid-31895/report-lob-im-gepaeck_aid_1008420.html?fb_pid=1371546362360235&fbc=fb-fanpage-politik
Posted on: Tue, 18 Jun 2013 12:24:31 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015