Legea dăruirii -este extrem de simplă: dacă doreşti să ai - TopicsExpress



          

Legea dăruirii -este extrem de simplă: dacă doreşti să ai parte de bucurie, fă-i pe alţii să se bucure; dacă doreşti să ai parte de iubire, învaţă să-i iubeşti pe alţii; dacă doreşti atenţie şi apreciere, învaţă să-i apreciezi pe alţii, acordându-le atenţia ta; dacă doreşti prosperitate materială, ajută-i pe cei din jur să devină prosperi. De fapt, calea cea mai uşoară de a obţine ceea ce doreşti constă în a-i ajuta pe alţii să obţină ceea ce doresc. Acest principiu se aplică în egală măsură indivizilor, corporaţiilor,societăţilor şi naţiunilor. Dacă doreşti să fii binecuvântat cu tot ce este mai bun în viaţă, învaţă să-i binecuvântezi în tăcere pe cei din jur, ajutându-i să obţină tot ce este mai bun în viaţă. Chiar şi gândul de a dărui, de a binecuvânta, sau o simplă rugăciune, au puterea de a schimba viaţa celor din jur, şi implicit pe a noastră. Explicaţia este simplă: dacă reducem corpul nostru la starea sa esenţială, el devine un nod de energii şi informaţii într-un univers de energii şi informaţii. Noi nu suntem altceva decât noduri de conştiinţă localizate într-un univers conştient. Cuvântul „conştiinţă” implică însă ceva mai mult decât energia şi informaţiile: el implică organizarea acestor energii şi a acestor informaţii sub forma vie a gândurilor. Altfel spus, noi suntem mănunchiuri de gânduri într-un univers gânditor. Iar gândurile au puterea de a transforma. Viaţa este dansul etern al conştiinţei care se exprimă pe sine sub forma schimburilor dinamice de impulsuri inteligente între microcosmos şi macrocosmos, între corpul uman şi corpul universal, între mintea umană şi mintea cosmică. Învăţând să dăruim ceea ce dorim să obţinem, noi activăm şi regizăm dansul vieţii, imprimându-i omişcare sublimă, vie, dinamică, ce constituie însăşi esenţa vieţii.
Posted on: Wed, 14 Aug 2013 20:43:07 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015