Leul de argint - interviu - fragment Şi de aici trec către - TopicsExpress



          

Leul de argint - interviu - fragment Şi de aici trec către primele întâlniri ale marelui public român cu economistul Anghel Rugină care a spus: Leul de Argint! Pentru omul acestui spaţiu, pentru nevoia lui de curăţenie, de respect, de cumpătată întâmpinare a zilei de mâine, spuneaţi d-stră, ar trebui leul de argint! Nu mai puteau fura!! Dacă se introducea sistemul monetar, dar nu numai atâta, că am făcut ceea ce trebuia să se facă în România ca să se poată realiza un Miracol Economic. Nimeni, deşi m-am străduit mult, nimeni nu a crezut în miracolul economic, că toţi au spus, că miracolul economic e ceva aşa de înalt, de nobil, că... N-au fost toate ideile mari din istorie, tot ce s-a realizat în toată civilizaţia, începând de la greci, o idee mare, o idee, un ideal? Că, ziceau, Rugină e cu Idealul. Păi Idealul, asta ne ridică viaţa. Un om care n-are idealuri este animal. Şi nici o încredere nu poţi să ai în el. O naţiune care nu mai are credinţa în Dumnezeu este o naţiune pierdută. Nu mai poţi avea încredere în ea. Şi-atunci m-am chinuit, vă spun, m-am chinuit, nu ştiţi cât de mult! Tot am aşteptat, speram c-o să apară Memorialele la Volumul I. Şi uite, întârzie, că de-un an de zile le-am trimis în ţară ... Există un individ care, nu vreau să-i spun de nume, dar eu, ştiţi ? Mă mir cum de nu l-a dibuit nimeni. Lui Emil Constantinescu, că nu puteam... ştiţi, individul ăsta avea putere mai mare decât preşedintele ţării. Nu ştiu ce să fac, că mai trăieşte. L-am invitat să vină, să mă uit în ochii lui. Acesta a fost cel care a oprit planul cum să se realizeze un miracol economic în România! Nici Constantinescu, nici Iliescu care se arată... e un politician, „O, domnule profesor, să vedem ce facem”... Nici Iliescu, nici Constantinescu n-au fost oameni politici cum a fost Brătianu, cum a fost Take Ionescu, cum a fost Kogălniceanu. N-au fost, n-au fost, domnule. N-au fost la înălţime! Lăsaţi-mă să mai arunc o piatră către Înţelept. Anghel Rugină care este chemat să redreseze sistemul financiar dintr-o ţară ori alta a lumii. Propunerile sale sunt primite cu interes şi din interese diverse nu sunt aplicate. Şi vine acasă, în ţară, şi spunem, uite ce personalitate formidabilă ne reprezintă ca român, ca cetăţean american, unul dintre primii 10 economişti ai lumii! Şi aici se opreşte totul. Ce pizmă ancestrală ne obligă să refuzăm, mereu să refuzăm soluţiile, gândirea proiectivă a unui om care vrea ceva pentru propria ţară de origine? Să-ţi spun de ce. Cauza principală, scuza lor mai bine zis este, recunosc, că din punct de vedere al influenţei în gândirea economică, unul a dominat lumea: John M. Keynes – englez. Este părerea lui. Eu am mai vrut să-l mai văd în viaţă însă... Era încă război şi eram în Germania, nu mi-a dat paşaportul, că am vrut să-l văd pe Keynes şi să-l întreb şi eu... Acesta a fost cu ideea că banul nu e nevoie, cum spune Rugină, să fie de argint, ce, că aurul poate, dar să fie ceva, ceva care nu-l mai poţi schimba! Păi nenorocirea a venit de la Keynes care a spus nu, nu este necesar. Omul acesta a venit cu ideea, ideea lui a fost, că economiştii care la vremea lui au format deja o profesie, economiştii au cuvântul. Şi cuvântul lor e de la Evanghelie! El a fost acela. El a spus că banul este nominal. Banul este o formă. Rugină a spus banul trebuie să fie exact 15 grame de argint sau 5 grame de aur şi nu-l mai poate nimeni şi nimeni nici să-l falsifice. Nu mai poate! Îl falsificau în Evul Mediu, îl falsificau că-l rădeau. Ştii cum făceau? Îl rădeau, dar totuşi rămânea, tot mai rămânea, că nu puteau să-l radă tot! Eu cred că instrumentul cu care nu s-a putut realiza în vremea modernă ca tehnologie, cu tehnologia modernă este posibil. Vremea modernă este caracterizată printr-un moment în care civilizaţia a pus mână în mână cu tehnologia. Din nefericire cultura care înseamnă tradiţiile, ideile, opiniile oamenilor n-a mers mână în mână cu civilizaţia. Şi-atunci care a fost rezultatul? Rezultatul a fost că ea, cultura care începuse şi în Evul Mediu să se dezvolte, a rămas în urmă. Cultura, adică ideile oamenilor şi ideile intelectualilor şi în Şcoli şi în toate... Şi vedeţi că civilizaţia ne ameninţă acum. Ne ameninţă cu distrugeri care pot deveni fatale. Aşa e, din cauza civilizaţiei. Civilizaţia... Păi am spus acum şi în Olanda: În vremea greacă a lui Pericles cultura era sus. In vremea romană cultura era sus! In vremea Evului Mediu a fost o perioadă, aşa a fost, că se şi zice că a fost o perioadă întunecată. S-au ridicat cei noi şi au făurit o civilizaţie modernă dar, vă repet, cultura nu a mers la fel. Astăzi trăim într-o perioadă foarte critică, că această civilizaţie a ajuns la punctul că aproape să nu o mai putem mânui. Domnule profesor v-am ascultat unul dintre interviurile date la una dintre revenirile în ţară. Eram mai mulţi. La un moment dat cereaţi naţiunii să-şi păstreze identitatea, să nu împrumutăm modele aparent valoroase dar nesigure pentru starea de aici. Spuneaţi următorul lucru: ”Fiţi români! Nu încercaţi să fiţi alţii! Găsiţi-vă propriul vostru model!” Eu demult am spus, da, uite stă acolo de un an de zile... Memorialele***... Şi totuşi, domnule profesor, vorbim de globalizare... ne opintim să intrăm în Comunitatea Europeană. Avem o punte de legătură cu SUA. Dar cum putem aparţine Europei altfel decât ca români şi nu aşa, printre alţii... Asimilabilii... Prestatorii de servicii... Iată care este părerea mea: Intrarea în Europa nu este aşa cum mulţi cred, salvarea. Nu e adevărat! Nu e adevărat! Intraţi în Europa săraci, săraci veţi rămâne! Ok?!? Intraţi în Europa pregătiţi: în bugetul statului să nu fie nici un deficit, balanţa comercială să fie echilibrată, adică România să nu importe mai mult decât a exportat. N-are socoteală ce zic alţii. Cu mâna să munceşti? Munceşte cu mâna. E mai bine să fii independent muncind cu mâna decât să-ţi vină o maşină din America sau din Anglia pe care nu ştii când ai s-o mai plăteşti, că-ţi ia tot, tot produsul de la aia, tot ţi-l ia înapoi tot ăla. Şi atunci ce ai câştigat pentru popor? Poporul are nevoie de oameni politici cinstiţi! Are nevoie, foarte multă nevoie are de cei cu pregătire şi mai ales de tineri cu pregătire. Că de cei bătrâni, cum am mai simţit, cum am mirosit, sunt puşi pe făcut averi. Dar cei mai tineri, dacă le explici, uite, viitorul acestei ţări depinde de voi. Ceilalţi dispar. Că ce au luat, stai, că se mai poate face dreptate în societate. Într-o zi să plătească înapoi ce au luat pe nedrept, că am auzit că se fac unii de devin miliardari! Domnule, domnule dar am făcut cruce, cum dar, e ţară fără câini? Domnule Profesor daţi-mi voie, cu dragoste, să mai ridic o piatră din pământul ăsta românesc, al meu, al dumneavoastră. Sunteţi bănuit că aţi fost propus, ca economist, pentru premiul Nobel. Aşa să fie? Nu ştiu. Astea sunt secrete. Dar iniţial nimic nu s-a spus. Dar dacă a fost o astfel de propunere, eu nu pot să spun nici da, nu pot să spun nici nu. Mai mult sunt înclinat pentru nu, motivat de, ştii cine... Dacă s-ar fi propus eu cred că el ar fi spus nu. Credeţi că se va reveni odată pe proiectul Anghel Rugină aici, în România? Posibil. Dacă se publică aceste Memoriale, volumul I... eu cred că va produce un curent puternic. De la început am arătat cine e vinovat şi ce, şi am descris punct cu punct cum am luptat pentru un miracol românesc şi acela, cu numele lui adevărat este pus acolo. PS Nu s-a vrut. Anghel Rugină dorea să se creeze un minister al redresării economice de care să se ocupe personal. Nu s-a vrut. Se pregătea marea privatizare pe 1 dolar! Hoția democrată!
Posted on: Mon, 22 Jul 2013 16:22:38 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015