****** Liviu Rebreanu a scris: „Când viața ți-e mai aprigă, când necazurile te copleșesc mai rău, când disperarea te amenință împotriva ta însuți și chiar a soartei mulțimilor din care faci parte, aruncă-ți privirea în sus și vei găsi consolare, încredere, înălțare, și – în cel mai rău caz – vei începe să vezi viața și lumea, în proporțiile eternității...” ............ Neputând adormi se uită plictisit la ceasul de pe noptieră... Sătul, parcă, de atâta zvârcolit pe toate părțile, se ridică încet de pe pat și se îndreptă spre fereastră... Dădu perdeaua la o parte, deschise fereastra și se uită la noaptea de smoală, udă... Pe stradă era pustiu... Din când în când trecea câte o mașină mergând cu grijă pe asfaltul lucios și dispărând apoi în cenușiul ploii ce atârna în aer ca o draperie... Dragoș avea impresia că trebuie s-o îndepărteze cu mâna pentru a vedea mai bine... Ușor zâmbitor, sprijinit cu coatele goale de tocul ud al geamului, vântul umed, dar foarte cald, îl readuse cu picioarele pe pământ... Se mai uită odată peste orașul muiat de ploaia aceea sâcâitoare ce căzuse – fără încetare – toată ziua... Șiroia neîntrerupt peste lume și peste acoperișuri: „Băi frate, parcă s-a întors vremea potopului lui taica Noe” și-a spus el, dar imediat și-a mușcat buza de jos, ca să nu mai scape cine știe ce vorbă nechibzuită... „Se spune că ploaia aduce și puțină răcoare, totuși, se pare că de data asta este o excepție mare a acestei reguli” își mai spuse el și, întorcându-se pe călcâie, se îndreptă cu pași hotărâți spre pat; se întinse cât era de lung, dar, pur și simplu, nu putea adormi... Cu mâinile sub cap, tulburat de acea stare supărătoare, deodată gândul îi zbură la Adnana... În acea fracțiune de secundă se declanșă totul: „Ce-ar fi dacă m-aș duce eu mâine până acolo?... Cred că s-ar bucura enorm, sunt sigur de asta... Ce dacă au trecut trei săptămâni de zile în care n-am mai dat nici un semn de viață... Sunt convins că o să mă înțeleagă; nu sunt eu vinovatul principal”... .............Era în jurul orei opt dimineața când ajunse... După ce parcă – mașina lui nou nouță – în fața porții Adnanei, se apropie emoționat de ea și încercă clanța... Deodată, ca și când l-ar fi așteptat, Rex îi puse labele pe umeri – îmbrătișându-l – și urându-i bun venit... După acea primire „călduroasă”, a luat-o la fugă lătrând bucuros, dar nu înspre casă, ci înspre straturile de flori... După câteva clipe de derută, făcând doar câțiva pași șovăielnici, deodată – din mijlocul grădinii – auzii chemarea Adnanei: -- Dragoș, sunt aici... Of, Doamne... Dar, i-a spune-mi ce e cu tine așa de dimineață?... -- Am venit pe la tine... Dar ce, te deranjează cumva prezența mea?... -- Nu, Dragoș... Tu nu mă vei deranja niciodată... -- Păi, și-atunci?... -- M-ai luat prin surprindere... Nu mă așteptam să te mai văd vreodată... -- Să știi că dacă te deranjez plec... -- Of, Doamne, cum să mă deranjezi măi Dragoș... Nici nu-ți închipui tu cât mă bucur să te văd, dragul meu... -- Și... vrei să te cred?... -- Udam grădina, florile și chiar la tine mă gândeam să știi... .............Ajungând lângă ea, o luă în brațe, o sărută pe frunte și, aranjându-i câteva șuvițe de păr aflate în dezordine, spuse: -- Mi-a fost teamă că n-o să te găsesc acasă... -- Păi, unde credeai că mă pot duce?... -- O fată atât de frumoasă ca tine se poate duce oricând, oriunde și cu... oricine-și dorește... -- De ce ești rău?... -- Adică, cum?... -- Adică așa... Tu știi prea bine cine sunt eu, doar am mai discutat acest subiect... De câte ori vrei să repet?... -- Ce să repeți?... -- Dragoș, din seara aceea – în care m-ai acceptat așa cum sunt – inima mea bate doar pentru tine... Fii convins de asta... Vezi din cauza asta zic eu că ești rău... Nu pot să înțeleg de ce-ți place să mă amărăști... -- Iartă-mă, a fost doar o simplă glumă... N-am vrut să-ți provoc amărăciuni de nici un fel, totuși, trebuia să mă mai conving odată, nu?... -- Să te „convingi”?... De ce anume să te convingi?... -- De fidelitatea ta, țigăncușa mea... -- Of, Doamne... Știi ce ai merita tu, acum?... -- Să mă iei în brațe... -- În nici un caz... Ai merita să pun câinele pe tine să te muște, să te sfâșie în bucăți, să te... -- Vai de mine cât de crudă și cât de sadică ești... Eu n-aș putea... -- Ba eu aș putea, pentru că meriți cu vârf și îndesat... .............Și încercă să se desprindă din îmbrățișarea lui... Văzând că nu are nici o șansă de reușită apelă la ajutorul lui Rex, dar și această încercare rămase fără nici un rezultat... Impasibil, Rex îi privea somnoros de sub o tufă de flori din apropiere... -- Se pare că el mă iubește mai mult decât mă iubești tu... -- Dragoș, te rog încetează.... -- Bine, încetez... Dar înainte să plec pot să te mai întreb ceva?... -- Stai puțin, cum adică „înainte să plec”?... Doar abia ai venit... Ce, tu ai impresia că eu te las să pleci așa... când vrei tu?... -- Adnana, eu parcă te-am rugat ceva... -- Mai roagă-mă odată... N-am fost atentă... -- Acum vreo trei săptămâni mi-ai povestit ceva despre niște locuri – din copilăria ta – care-ți dau anumiți fiori... -- Mie?... -- Da, draga mea, ție... Mi-ai povestit despre niște plimbări pe care le făceai cu tatăl tău, despre un râu, și despre fiorii care te cuprind ori de câte ori îți reamintești acele locuri... -- Acum, da, parcă îmi aduc aminte... -- Ei bine, atunci îți fac o propunere... -- Ce propunere?... -- Propunerea mea este: vrei să mergem împreună pe-acolo?... -- Unde „pe-acolo”?... -- În căutarea acelor locuri înfiorătoare...
Posted on: Sun, 17 Nov 2013 17:48:33 +0000