Locul a devenit cunoscut după ce o companie româno-canadiană, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) obține licența de concesiune pentru exploatare nr. 47/ 1999, pentru exploatarea minereurilor de aur și argint din perimetrul Roșia Montană, licență obținută prin transfer de la Minvest SA Deva și nu prin licitație. Licența este valabilă doar pentru exploatarea veche, care a fost închisă în 2006. De altfel autorizația de mediu, emisă pentru Minvest, a expirat în decembrie 2004, dar exploatarea de mici dimensiuni a continuat până în 2006, în condițiile în care licența nr.47/1999 nu a fost anulată.[6] RMGC este o companie înființată în anul 1997, în județul Alba, în care acționari sunt Gabriel Resources, firmă canadiană și acționar majoritar – cu 80,46% din totalul acțiunilor, compania minieră de stat Minvest Deva - cu 19,31% și alți acționari minoritari – cu 0,23%.[7] Proiectul minier de la Roșia Montană este prevazut a se desfășura pe parcursul a 17 ani, pe o suprafață de 12 km², timp în care se estimează că vor fi extrase aproximativ 300 tone de aur și 1600 tone de argint.[8] Compania nu a primit încă autorizațiile necesare începerii proiectului, în prezent proiectul fiind în curs de evaluare la Ministerul Mediului.[9] Proiectul Roșia Montană este combătut de o parte a membrilor Academiei Române prin Declarația Academiei Române în legătură cu proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană[10] și Academia de Studii Economice București,[6] în urma unor analize științifice date publicității. Impactul asupra mediului[modificare] Proiectul constă în deschiderea celei mai mari exploatări aurifere la suprafață, prin cianurare, din Europa care va cuprinde, în Valea Roșia, patru cariere deschise și o uzină de prelucrare cu cianuri a aurului și argintului, iar în Valea Corna un iaz de decantare a substanțelor chimice cu o suprafață de 367 hectare. Una din principalele temeri cu privire la acest proiect este legată de un posibil accident ecologic asemănător celui de la Baia Mare din anul 2000, când ruperea unui baraj al iazului de decantare a dus la poluarea cu cianură a Tisei și a Dunării, moartea a 1200 tone de pește și contaminarea resurselor de apă a 2 milioane de oameni. Totuși, experții de la Norwegian Geotechnical Institute (NGI),[11] care au studiat proiectul barajului ce urmează a fi construit la Roșia Montană, au estimat că, dacă se respectă proiectul, barajul Corna poate prezenta siguranță. Riscul poluării apei a fost evaluat - în baza aceleași proiecte ale companiei - de specialiști internaționali, sub coordonarea Prof. Paul Whitehead, de la Centrul de Cercetări al Mediilor Acvatice, Universitatea Reading (Marea Britanie), care au estimat că, în cazul Roșia Montană, riscul producerii poluării accidentale a apei este redus, ca de altfel și riscul poluării transfrontaliere.[12] În proiect se prevede că pe măsură ce se va încheia activitatea în cele patru cariere de suprafață propuse, acestea vor fi reumplute cu pământ, cu excepția carierei Cetate, care va fi umplută cu apă și transformată într-un lac de agrement. Întreaga zonă va fi plantată cu vegetație. Planurile de închidere și post-închidere a minei au fost gândite astfel încât să se asigure o monitorizare permanentă pe parcursul a 50 de ani după încheierea exploatării, măsură condiționată de asigurarea resurselor bănești absolut necesare și care trebuie avansate sub forma unor garanții sau depozite bancare necesare acoperirii acestor cheltuieli. O eventuala externalizare a acestor activități de închidere și post - închidere a proiectului minier (denumit impropriu minier întrucât tehnologic avem un proiect mai degrabă industrial, specific industriei materialelor de construcții și industriei chimice) poate compromite proiectul prezentat, firmele găsind multe „portițe legale”, inclusiv intrarea în faliment pentru „a nu arunca bani” cu refacerea mediului. Constituirea unui depozit bancar sau alte instrumente de garanții certe pentru finanțarea activităților de închidere și post-închidere pentru întreaga durata de 50 ani ar înlătura acest risc, însă istoricul acestui proiect ne arată că instituțiile statului român sunt mai puțin meticuloase. Proiectul de la Roșia Montană a iscat multe divergențe în ceea ce privește problemele de mediu și utilizarea tehnologiei pe bază de cianură. Mai multe ONG-uri au ridicat problema potrivit căreia Parlamentul European interzice tehnologiile de extracție pe bază de cianură, Comisia Europeană fiind însă cea care decide în privința legislației. Poziția oficială a Comisiei Europene privind tehnologia pe bază de cianură - privind exploatarile deja existente și nu pe cele viitoare - este prezentată într-o declarație din iulie 2010 a comisarului pentru mediu Janez Potocnik în care acesta afirmă că „interzicerea totală a cianurii în activitățile miniere nu este justificată din punctul de vedere al mediului și al sănătății”.[13] De asemenea, el menționează că legislația existentă cu privire la managementul deșeurilor extractive (Directiva 2006/21/EC)[14] include cerințe precise și stricte, care asigură un nivel de siguranță pentru managementul deșeurilor provenite de la exploatările miniere.[15] Impactul asupra economiei locale[modificare] Roșia Montană Gold Corporation a achiziționat, începând din 2002, 78% din cele 794 de gospodării aflate în zona de impact a proiectului. Din aceste 794 de gospodării, 143 au fost case nelocuite, 150 de familii au acceptat sa fie strămutate, iar 501 familii urmează să fie mutate pe un alt amplasament numit Piatra Albă, aflat la circa 5 km. de sat.[16] Valoarea totală a investiției în achiziția de proprietăți se ridică la peste 71 de milioane de dolari. Aceste achiziții discutabile - ce nu fac obiectul de activitate al companiei RMGC - au fost făcute în condițiile în care documentația proiectului minier era în fază incipientă, proiectul de exploatare minieră la suprafață, prin cianurare nefiind aprobat nici în prezent datorită riscului distrugerii pe termen lung a mediului generată tehnologic de uriașul lac de decantare cu cianuri (prevăzut a se întinde pe o suprafață de aproape 400 hectare). Cumpărarea doar parțială a proprietăților din zona de exploatare creează greutăți serioase companiei RMGC deoarece aprobarea proiectului și implicit activitatea de exploatare nu poate începe fără acceptul tuturor proprietarilor de teren, ale căror drepturi sunt apărate atât de legislația românească cât și de cea europeană. În cazul unor aprobări abuzive din partea instituțiilor statului român („la limita legii”) există riscul antrenării statului român în litigii interminabile, cu costuri ridicate (ce pot fi imputabile persoanelor vinovate sau suportate de contribuabilul român). Conform estimărilor discutabile ale companiei, proiectul va crea peste 2300 de locuri de muncă în faza de început a lucrărilor de descopertare și peste 800 de locuri de muncă permanente după ce proiectul va deveni operațional. Asa cum se spune în comunicatul Academiei Romane, exploatarea proiectată nu reprezintă o soluție de dezvoltare durabilă, pe termen lung, problemele sociale și economice ale zonei rămânând nerezolvate sau agravându-se după această perioadă. În același comunicat, referitor la locurile de munca create în perioada operațională a exploatării acestea sunt estimate de Academia Româna la circa 300, număr nesemnificativ în raport cu nevoile locale, care ar cere o soluție de durată, bazată pe resurse regenerabile. Pe de altă parte, un studiu al experților britanici de la Oxford Policy Management estimează că proiectul minier de la Roșia Montană ar putea avea o contribuție potențială de 19 miliarde USD la PIB-ul României, prin prisma efectului de multiplicare generat de proiect pe întreaga sa durată de viață - 2 miliarde de dolari investiția inițială, 7,5 miliarde de dolari prin vânzări de aur, 2,25 de miliarde prin cheltuieli cu bunuri, servicii și forță de muncă, 1,75 miliarde venituri la bugetul de stat prin plata impozitelor, iar alte 6 miliarde de dolari contribuție cumulate la PIB.[17] Evaluarea economică a proiectului făcută de profesorii de la Academia de Științe Economice București și dată publicității apreciază un câștig nesemnificativ din partea statului român , raportat la riscurile asumate pe termen lung. ASE București prezintă 24 argumente, fundamentate științific și care impun oprirea acestui proiect, apreciat ca fiind în mod vădit, dezavantajos pentru statul roman și în contradicție cu unele prevederi din legislația româna și cea europeană.[6] (Textul declarației a fost adoptat în cadrul adunării generale a membrilor Academiei Române din ziua de 16 iulie 2004.) Impactul asupra sitului arheologic[modificare] Istoria de 2000 de ani de minerit a Roșiei Montane a avut ca rezultat apariția unor cariere și a unor vaste zone subterane înțesate de galerii nesigure, care în prezent sunt blocate și nu pot fi vizitate de publicul larg din cauza lipsei de siguranță.[18] Moștenirea culturală din Roșia Montană nu a fost cercetată sistematic până în anul 2000, când a fost demarat unul din cele mai mari programe de cercetare arheologică de salvare din România – programul „Alburnus Maior”, coordonat de muzeul Național de Istorie a României și finanțat în întregime de compania minieră care propune proiectul Roșia Montană. În urma programului, au fost delimitate zone protejate cu obiective arheologice și arhitecturale conservate in situ. De asemenea, s-au stabilit zonele descărcate de sarcină arheologică pentru redarea lor în circuitul economic. Casele monument istoric de la Roșia Montană, într-o avansată stare de degradare Centrul istoric al comunei este declarat zonă protejată și nu va fi afectat de exploatarea minieră. Aici, 35 de case monument istoric și trei biserici urmează să fie restaurate odată cu demararea proiectului minier. În 2010 a fost finalizată restaurarea primei case din Centrul Istoric, care în prezent adăpostește expoziția de istorie a mineritului „Aurul Apusenilor”. În momentul de față, cea mai mare parte a caselor monument istoric sunt într-o stare avansată de degradare, instabile și imposibil de folosit. În prezent, Roșia Montană nu dispune de condițiile de bază pentru practicarea turismului la standarde europene – rețeaua de canalizare este restrânsă, iar accesul spre frumusețile naturale ale zonei este dificil. Proiectul Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) este „tipic pentru operațiile imediate care compromit definitiv dezvoltarea de largă perspectivă a zonei” și „echivalează cu radierea unei părți notabile din suprafața unui județ și a două milenii de istorie”, a susținut Uniunea Arhitecților din România (UAR), într-o poziție oficială exprimată în 26 noiembrie 2010. Un studiu recent realizat de arhitectul britanic Dennis Rodwell, expert Unesco, arată că propunerea de a include Roșia Montană pe lista tentativă a UNESCO are “deficiențe majore”,[16] în condițiile în care inițiativa nu este susținută de localnici, iar acordul comunității este un criteriu esențial în procedura de listare.[19] Impactul asupra populației[modificare] Cartierul Recea din Alba Iulia, construit de compania RMGC pentru roșienii care au acceptat strămutarea din satul natal în vederea extinderii zonei de exploatare auriferă Zona propusă pentru dezvoltarea proiectului minier reprezintă aproximativ 25% din teritoriul comunei Roșia Montană și implică strămutarea sau relocarea familiilor situate în zona industrială a proiectului, inclusiv a bisericilor și cimitirelor. În urma consultărilor cu comunitatea, compania a propus locuitorilor satului Roșia Montană două soluții cu privire la amplasarea zonelor de strămutare, pentru extinderea zonei de exploatare pe o suprafață cât mai mare din actualul perimetru al comunei. O parte din locuitori și-au exprimat dorința fermă de a nu pleca din comună și ca atare nu vor să-și vândă companiei proprietățile, indiferent ce ofertă primesc, în timp ce alți locuitori au decis sa părăsească satul, dar pe un alt amplasament din zonă pentru a beneficia de oportunitățile pe care le va oferi mineritul la suprafață (în fond o activitate industrială) respectiv posibilitatea, prin avantajele oferite de companie, de a se muta definitiv din Roșia Montană, la oraș. Compania oferă, în condiții avantajoase, locuințe în Alba Iulia, în cartierul Recea, respectiv la circa cinci kilometri de Roșia Montană, în locul numit Piatra Albă. Cartierul Recea din Alba Iulia a fost finalizat și inaugurat în mai 2009, iar până în prezent 125 de familii au acceptat să se mute în casele din noul amplasament.[20] Distrugerea comunității Roșia Montană, veche de peste 2000 ani, prin strămutarea unei părți a populației, demolarea de clădiri (unele având calitatea de monument istoric), biserici, mutarea de cimitire și alte acțiuni similare este inacceptabilă pentru o societate civilizată se spune într-o declarație a Academiei Române.[21]
Posted on: Thu, 12 Sep 2013 16:51:56 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015