Lume, lume, am şi eu un anunţ pentru cei interesaţi. Venind eu pe drum spre casă, pe jos, desigur, să am timp de gândire, mi-am zis aşa: în loc să te frămânţi mătăluţă, în pauzele de ţigare, că pe cine ai ofensat şi cu ce pe facebook, cine şi de ce se crede în măsură să te judece, păi, ia mai bine pune mâna şi scrie o carte. Sau un blog cu restricţii la înjurături. Cartea, dacă nu ai inspiraţia să fie best seller, nu o va citi nici sărăcia, deci şanse să fii judecată, zero. Staţi, nu săriţi, că nu am picat în starea aceea: eu sunt un geniu, dar sunt neînţeleasă, că de ar fi aşa, măcar atâta discernământ sper să-mi rămână încât să-mi iau plăsuţa şi să mă mut la spitalul de glumeţi. Doar că am realizat cât de adevărată e treaba aia: dacă pui un litru de vin peste un rahat, rahatul nu se va transforma în vin; dacă pui un răhăţel mic într-un butoi cu vin, tot vinul s-a compromis. Majoritatea voastră, a prietenilor mei reali şi virtuali, sunteţi minunaţi. Oricât de puternică par, pe mine câte un amănunt, ce pare insignifiant, mă roade. Eu ştiu cât de mult poate să doară o simplă vorbă aruncată la întâmplare „pentru că mi-a venit ciclul şi eram nervoasă” (în cazul bărbaţilor se poate găsi altă scuză) Eu am crescut la ţară şi nu ştiu cu câtă frică de Dumnezeu, dar în mod sigur, cu ruşine de oameni. Eu nu păcălesc, nu fur, nu mint (nu mint aiurea, că de minţit, clar că o fac). Dacă am fost rea, foarte rea, am fost cu politicieni, oameni de administraţie ( si altii, ce era în fişa postului); când am greşit faţă de cineva, nu mi-au cazut tresele să cer scuze persoanei pe care am nedreptăţit-o. Ştiu să mă bucur de succesele altora şi consider un mare dar faptul că nu invidiez. Da, mă revolt când cineva obţine pe nedrept ceva, uneori asta chiar mă demoralizează. La fel cum mă afectează o vorbă care nu e adevărată, dar şi încrâncenarea. Sunt un om foarte trist, dar nu aş putea trăi fără umor; eu văd simţul umorului că pe o formă absolută de inteligenţă. Există aici nişte oameni pe care-i caut şi-i citesc şi îmi revin atunci când vreau să alung lacrimile. La FB nu pot renunţa, că-s oleacă dependentă, însă pentru o perioadă, sau poate pentru totdeauna, mă voi limita la a posta informaţii neutre. Nu scriu asta pentru că doresc să formaţi un cor rugător: „nu renunţaaaa, viaţa noastră nu are rost fără tine”; o spun ca să ştiţi de ce aleg să fiu soft. Pentru că mulţi dintre voi „aţi suflat pe bubă” să nu simt durerea, vă mulţumesc. Şi simt că voua vă sunt datoare cu această explicaţie. PS: de scris trebuie sa scriu, ca-s dependenta, dar si oleaca exhibitionista, ca trebuie sa se si citeasca :)
Posted on: Tue, 15 Oct 2013 18:13:20 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015