M. Eminescu făcut „nebun” la ordinul serviciilor secrete austriece Toată lumea îl iubea pe Mihai Eminescu, ca şi poet, dar foarte puţini din elita politică îl agrea ca ziarist pe Poetul Naţional. El deranja Casa Regală şi Guvernul, ca şi redactor şef la oficiosul “Timpul” al Partidului Conservator, prin articole acide la adresa corupţiei şi trădării intereselor naţionale de către clasa supra-pusă de “grecotei” şi “bulgăroi cu ceafa groasă”, ce acapara avuţiile naţionale şi exploata poporul român, văzut de poet, ca un neam de ţărani romantici şi sănătoşi din punct de vedere moral. Mihai Eminescu a fost un patriot febril, un naţionalist care a visat la proiectul Daciei Mari, fapt ce a deranjat marile puteri vecine şi, mai ales, serviciile secrete. De aici i s-au tras problemele şi s-au ţesut intrigile unui complot trans-naţional de ostracizare şi izolare a Poetului Naţional. Mai mult, Mihai Eminescu a fost fondatorul şi ideologul Societăţii Carpaţii, înfiinţată în 1882 cu scopul de a reuni teritoriile româneşti într-un singur stat, chiar cu ajutorul armelor. Puţină lume ştie că la conducerea acestei societăţi secrete româneşti erau doi ziarişti, cunoscuţi în epocă, care au creat o reţea de depozite cu armament uşor la graniţa cu Transilvania şi nu numai. Societatea Carpaţii a luat legătura cu români naţionalişti din Ardeal şi au constituit organizaţii para-militare şi au creat depozite de arme secrete cu scopul de a se ridica la lupta de gherilă împotriva ocupantului maghiar la momentul ales de conducerea organizaţiei. În toate aceste acţiuni de gherilă era implicat direct poetul Mihai Eminescu, fapt ce a deranjat nu numai cancelariile de la Berlin şi Viena, ci şi guvernul de la Bucureşti, care a luat măsuri, la presiunea externă, împotriva Societăţii Carpaţii. Conducerea a fost arestată şi judecată într-un proces public, iar liderii ei în frunte cu cei doi ziarişti exilată cu vaporul pe Dunăre. Pe Eminescu, Guvernul nu-l implică într-un proces public, deoarece ar fi ieşit un scandal naţional, fiind iubit şi recunoscut de români. Atunci s-a manevrat prin operaţiuni speciale ale serviciilor secrete de eliminare din viaţa socială şi publică a Poetului Naţional. P.P.Carp, prezent la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale tratatului secret cu Austro-Ungaria, îl implora pe Titu Maiorescu, de fapt îi comunica un imperativ politic: anihilarea incomodului ziarist de la Timpul ( “Mai potoliţi-l pe Eminescu”). În timpul negocierilor ce au precedat încheierea acestuia, Junimiştii (prin Petre Carp, în special), au înţeles că încheierea Tratatul Secret de alianţă între România şi Austro-Ungaria, Italia si Germania (acesta a fost semnat in 1883, la 18/30 octombrie, de catre miniştrii de externe ai României şi Austro-Ungariei, D.A. Sturdza si Gustav von Kalnoky, în aceeasi zi aderând la el şi Germania) era condiţionată de îndeplinirea anumitor condiţii prealabile, printre care şi înlăturarea cu orice preţ, prin orice mijloace, a indezirabililor. Ca urmare a aderarii la acest tratat, autoritătile de la Bucuresti erau obligate să se alinieze politicii promovate de Austro-Ungaria în această zonă a continentului. Totodată, România nu mai putea să-şi manifeste interesele legitime în raport cu Ardealul. Prin semnarea Tratatului, România intra în sfera de influenţă a Puterilor Centrale. Ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, Ernst von Mayr, scria, pe 7 septembrie 1882, într-o notă informativă pentru ministrul Casei imperiale si ministrul de externe din Viena că “Societatea Carpatii a ţinut la 4 iunie o sedinţă publică, căreia i-a urmat o consfătuire secretă. Despre aceasta am primit din sursa sigura urmatoarele informatii: subiectul consfătuirii a fost situatia politică. In nota se mai arata ca Societatea dorea să coopteze studenţi transilvaneni de nationalitate română, care studiau în Bucuresti, pentru a contribui la formarea opiniei publice în favoarea unei Dacii Mari”. Dintr-un alt raport transmis ministrului de externe austro-ungar Kalkony, in care se vorbea despre o adunare a Societatii, aflăm că un redactor al ziarului “Bukarester Tageblatt” si spion austriac, Lachman, urmarea foarte atent tot ce intreprindea Eminescu. Într-o nota informativă secretă din 7 iunie 1882, redactată de ministrul plenipotenţiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, Ernst von Mayr, catre ministrul Casei imperiale si ministrul de Externe din Viena se raporta: „Societatea Carpaţii“ a tinut la 4 iunie o sedinta publică, căreia i-a precedat o consfatuire secreta. Despre aceasta am primit din sursă sigură (ceea ce înseamna nota unui agent infiltrat in organizaţie – n.n.) urmatoarele informaţii: subiectul consfătuirii a fost situaţia politică. S-a convenit acolo să se continue lupta împotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu în sensul de a admite existenta unei ,,Românii iredente“. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precauţie. Eminescu, redactorul principal al ziarului „Timpul“, a facut propunerea de a se încredinţa studenţilor transilvaneni de naţionalitate română, care pentru instruirea lor frecventează instituţiile de învăţământ de aici, sarcina pe timpul vacanţei lor în patrie, să contribuie la formarea opiniei publice în favoarea unei ,,Dacii Mari“. Sacareanu, redactorul adjunct de la „Romana libera“, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit carora romanii de acolo îi aşteaptă cu braţele deschise pe fraţii lor“. (Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159). Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucureşti, spunea că “Eminescu este în permanenţă urmărit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observaţie mişcarea ardelenilor din Bucuresti şi ale cărui rapoarte sunt astăzi cunoscute”. Eminescu deranja prin articolele sale furibunde împotriva unei posibile alianţe a Bucureştiului cu asupritorii Ardealului. Germania şi Austria rup pentru 48 de ore legăturile diplomatice cu Bucureştiul şi fac presiuni ca lui Eminescu să-i fie închisă gura. Guvernul nu poate semna Tratatul secret cu Germania şi Austria până nu înlătură vocea sonoră a poetului. Eminescu ştia de aceste manevre ca şi redactor şef al ziarului partidului Conservator. Eminescu ar fi denunţat imediat public tratatul secret ce era pus la cale de Guvern. Atunci, elita politică cu acordul Regelui pun la cale marginalizarea poetului prin declararea “nebuniei” acestuia. Pe 6 iunie 1883, Eminescu citeşte poemul Doina la Junimea şi e apreciat de public. Însă tocmai acest poem s-a constituit în „condamnarea la nebunie şi la moarte a lui Eminescu, fiindcă această genială explozie poetică întruchipa testamentul politic al Societăţii Carpaţii”, care dorea România mare, totală, unită. A fost picătura care a umplut paharul. Pe 28 iunie 1883 i se înscenează nebunia poetului. Eminescu se afla la baia publică Mitrasewschi, în compania lui Grigore Ventura, care-l provoacă la o discuţie aprinsă pe acesta, pentru ca imediat să cheme poliţia pentru „a ridica un nebun”. Eminescu este salvat de prietenii săi apropiaţi, Secăşeanu si Ocăşeanu, care-l calmează şi-l duc acasă. A fost totuşi găsit de poliţia controlată de guvern şi internat la ospiciu. Poliţia îi sigilează casa, iar Maiorescu îi ridică toate manuscrisele şi documentele. La vremea aceea a fi declarat nebun era ca şi cum te-ar fi scos din viaţa publică. Din acea dată, începe lungul calvar al Poetului Naţional de a fi internat, bătut şi tratat ca un cobai prin sanatoriile din ţară şi străinătate. În octombrie, Regele Carol I semnează fericit şi liniştit Tratatul secret cu Germania şi Austria, iar pentru românii din Ardeal începe calvarul maghiarizării prin învăţământul de stat. Ionuţ Ţene
Posted on: Fri, 23 Aug 2013 20:47:23 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015