M-am săturat de discursul incompetent al celor care în numele a - TopicsExpress



          

M-am săturat de discursul incompetent al celor care în numele a trei-patru huligani îşi arogă dreptul de a lua măsuri menite să depopuleze tribune şi aşa pustii! Galeria Petrolului este la ora actuală, alături de cea a lui Dinamo, cea mai frumoasă din Liga I, publicul de pe Ilie Oană este ultimul bastion al ideii de specatcol în tribune. Ca jurnalist, ca spectator sau telespectator eu unul mă simt frustrat, chiar revoltat pentru că am fost privat de un ingredient definitoriu a ceea ce consider eu a fi frumuseţea unui meci de fotbal. Şi înainte de a discuta despre deciziile lui Haţegan şi alte acuze, rezultatul derby-ului a fost viciat de jandarmi, pentru că eu unul, ca neutru, sunt sigur că petroliştii care şi aşa au jucat bine, ar fi făcut-o şi mai bine având aproape 1500 de fani pătimaşi în spate. Dar ceea ce s-a întâmplat de 1 decembrie 2013 nu se reduce la scorul final al unui meci, fie el important pentru lupta pentru primele locuri. Fenomenul ăsta se hrăneşte cu patima oamenilor, cu implicarea lor, cu prezenţa lor pe stadioane. Gonindu-i rămânem cu toţii fără obiectul muncii. În frunte cu jandarmii care nu vor mai fi solicitaţi să fie prezenţi în dispozitive la un derby la care asistă scaune goale şi triste. sursa digisport.ro/Bloguri/Dan+Filoti/Jandarmii+au+viciat+derby-ul+Steaua+-+Petrolul?fb_action_ids=674204859277363&fb_action_types=og.likes&fb_source=other_multiline&action_object_map=[1374826606099520]&action_type_map=[%22og.likes%22]&action_ref_map
Posted on: Tue, 03 Dec 2013 11:51:04 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015