MEANDRE 5 Ea a luat o ţigare şi a ieşit pe balcon învelindu-şi părul într-un prosop, ca într-un turban. Florentina dormea. Mihai a ieşit şi din pragul uşii de la balcon a arătat Marianei florile spunându-i că le-a cumpărat pentru ea. -Aiurea! Pentru mine. Le-ai cumpărat pentru tine, pentru că îţi plac ţie. S-a întors pe călcâie, şi-a luat o ceaşcă aburindă şi a ieşit din nou pe balcon. El a urmat-o, atingându-i, a mângâiere, umerii, cu palma deschisă. -Lasă-mă! Numai la asta vă este gândul, a replicat ea, tăios, retrăgându-se. El a bătut în retragere. După câteva clipe de tăcere, după ce a tras aer adânc în piept i-a spus: -Am primit o hârtie de la armată, să mă internez în spitalul militar. -Dar ce ai? -Păi, pentru reactivare. A tăcut câteva clipe urmărind o undă de bucurie, o reacţie şi apoi a reluat: -Am trimitere la neuropsihiatrie. -Păi dacă eşti nebun! S-or fi convins şi ăia că nu eşti în toate minţile. A tăcut. Avea nevoie de un sprijin moral şi primea venin din vârful limbii. S-a dus în dormitor la Florentina şi s-a întins lângă ea. Copilul l-a simţit, prin somn, şi l-a prins cu mâinile pe după gât. A adormit cu ea şi nu s-au trezit niciunul până dimineaţă. Era deja marţi. Trebuia să meragă la Leaşcu. A telefonat Larisei rugând-o să-i spună directoarei că se internează în spital. A ajuns devreme. A mers la Triaj dar, după ce i-au văzut actele, i-au spus să se prezinte la secţie. Doctorul Leaşcu era la raportul de gardă. A apărut şi el, într-un târziu. -Ce faci bă, bolnavule? De ce n-ai intrat în cabinet? -Domnule doctor, am venit pentru internare. -Ia dă, băi, hârtia aia! A citit-o, în fugă, şi a chemat sora şefă: -Letiţia! Fă-i bilet de internare! -Da, să trăiţi!, a răspuns ea, milităreşte, i-a luat hârtia şi buletinul şi a dispărut. -Stai, mă, jos şi spune care-i treaba. -Băi Leaşcule, tu ştii că m-au dat ăştia afară din armataă, disciplinar, acum trei ani. -Da! Mi-ai spus tu ceva, cu nişte şmecherii făcute de nişte colonei şi generali, ceva cu nişte oi, cu lemn de construcţii... Ei, tâmpenii. -Ei, problema este că după ce m-au trecut în rezervă au încercat să mă bage şi la puşcărie, dar nu au reuşit şi acum eu am cerut reactivarea, cu raport la ministru. -Cum adică să te bage la puşcărie? -Păi, după ce am făcut cercetare administrativă, ca la carte, din care rezulta că au tăiat câteva hectare de pădure de salcâm şi le-au cărat în Moldova, tocmai pe la Runcu, să-şi facă vile, ei cu primul secretar de la Neamţ, că încasau de la ciobanii particulari, ce păşteau oile pe terenurile armatei, câte un leu pe zi pentru fiecare oaie, adică opt mii de lei pe zi, fără acte, intrau în buzunarul lor şi încă multe alte chestii.Tu iei mai mult de trei mii de lei pe lună? -Nu iau, ce dracului, sunt general? -După chestia asta, m-am trezit cu o comisie, venită de sus, comisie care mi-a verificat la sânge toate gestiunile pe care le-am avut în subordine în ultimii trei ani şi revizia s-a făcut integral, bob cu bob. Nu prea au avut ce „roade” aşa că s-au concentrat pe carburanţi. Ştii bine că pentru un litru de benzină sau motorină, constatată lipsă, faci puşcărie. -Da, mă, dar am înţeles că, până la urmă ai ieşit „ fată mare.” -Da! Am primit NUP, adică neânceperea urmăririi penale, dar am trecut prin nişte chestii de te apucă ameţeala. -Adică... -Au constatat, fictiv, o lipsă de carburanţi, după ce le-am întors inventarele pe dos de câteva ori. Ce mai, i-am umplut de spume. Ei aveau temă să mă înfunde dar toţi coloneii ăia nu aveau habar de regulamente de logistică nici cât mine. Doi dintre ei, care veneau mai rar, erau „destupaţi”, unul Ionescu, poreclit Capluminat şi încă unul Bouroşu. Se spunea despre el că, acolo de unde pleacă Bouroşu, a doua zi vine procuratura şi arestează. Pe unul din comisie, ditamai colonelul de intendenţă, sau logistică cum îi spune acum, l-am avut ca elev în practică, în vremea când era elev la Academia Militară. Fusese ofiţer de cifru la Roma şi trebuia, la întoarcerea în ţară, să mănânce şi el o pâine albă, aşa că, neavând studii s-a înscris la Academie. Reţine, nici nu a dat examen, s-a înscris. Băi băiatule, primele două zile l-am lăsat cu fruntaşul care îmi era furier, să-l înveţe acele noţiunile elementare. Nu ştia nimic, nimic! Ei, acesta era unul dintre cei care mă controlau. -Băi tată, da mare-i grădina lui Dumnezeu! A intrat sora şefă, i-a înmânat biletul de internare şi l-a rugat să meargă , din nou, la triaj. -Hai, fă-ţi formele, ia pijamaua pe tine şi vorbim, i-a spus Leaşcu pe un ton cald şi liniştit. Toate acele aduceri aminte îl umpleau de nervi. Câtă hoţie, câtă nemernicie! Şi toate mârşăviile astea ca să îl bage, pe el, în puşcărie, ca vinovat, şi pe ei să nu-i mai întrebe nimeni, nimic... „O, mamă, şi când îi auzeam vorbind de la prezidiu, la şedinţele de partid, ca invitaţi din partea eşaloanelor superioare! Ce morgă, câtă importanţă! Când începeau să spună despre omul de tip nou, despre necesitatea transformării cantităţii într-o nouă calitate, superioară...” a mormăit Mihai în timp ce ieşise pe alee.m Paşii şovăitori, cu picioarele târşâite aproape că acopereau bodogăneala...”.Nişte prefăcuţi, nişte lingăi şi nişte hoţi.” Era coadă la triaj S-a aşezat, ultimul, în şirul format din oameni cu figuri suferinde, suportând cu stoicism mirosul de transpiraţie, amestecat cu mirosul de bocanci purtaţi prea multă vreme, de urină şi de ţigări proaste. A predat actele şi doamna de la ghişeu l-a întrebat: -Papuci, pijamale? -Am, mulţumesc. -Atunci aşteptaţi, vă rog, să vă auziţi numele. S-a tras într-un colţ şi a rămas în aşteptare, privind la oameni, amintindu-şi versurile lui eminescu...”privitor ca la teatru tu în lume să te-nchipui...” A zărit o fostă colegă de-a Marianei şi a tresărit: -Sărut mâna, Lucica! -Te pup, Mihai, ce cauţi aici? Îi-era lehamite să îi spună toată istoria aşa că a replicat a lehamite: -Un control de rutină, pe la neuro, dar tu? Ea s-a apropiat de Mihai şi, cu un ton şoptit, i-a spus: -Nu eşti singurul „sărit”din armata asta. Vreu să fac un copil, sunt gravidă, dar nu vreau să mă mărit. -Cine-i tatăl? -Nu contează! E un bărbat sănătos, frumos, dar nu-l vreu de soţ. Tu eşti luat, că te-aş fi luat pe tine, a glumit ea. -Lucico, chiar că nu eşti întreagă la minte! Să vezi ce tămbălău o să iasă când vor afla şefii tăi! O să te cheme la partid, la statul major... -Dă-i dracului! Mi-am făcut lecţiile. Când le-oi spune de politica demografică a partidului o să se înmoaie. Dacă nu se înmoaie îi scriu lui Ceauşescu. Când or auzi asta se cacă pe ei şi o să mă lase în pace.. -Tovarăşul Mihăilescuuuu! Se auzi o voce stridentă. -Prezent! A răspuns e, ca un recrut. -Depuneţi hainele şi mergeţi la secţie. Fişa o aducem noi. Cu oarecare meticulozitate, fostul ofiţer activ pus hainele pe umeraşul de sârmă groasă, care în partea de jos avea un cârlig pentru încălţăminte. A legat şireturile, unele de altele, a atârnat pantofii şi a întins umeraşul. În schimbul hainelor a primit un jeton de metal cu un număr ştanţat strâmb, albicios, aşa cum erau semnele individuale pentru război. Asta l-a făcut să-şi reamintească faptul că era, totuşi, în război. Un război cu sistemul, un război cu el însuşi? Ofiţereasa îşi luase acteleşi-i făcea cu mâna. -Pa, Lucica, baftă şi să-ţi trăiască! -La revedere, Mihai! Ce face Florentina, ce face Mariana? -Suntem bine. A plecat, târşâindu-şi papucii prin curtea spitalului, spre secţia de neuropsihiatrie iar mersul obosit l-a făcut să asocieze mersul cu mersul unui deţinut cu bile la picioare
Posted on: Fri, 26 Jul 2013 17:12:15 +0000