MEDIEREA ESTE UN DREPT Sedinta de informare obligatorie privind - TopicsExpress



          

MEDIEREA ESTE UN DREPT Sedinta de informare obligatorie privind avantajele medierii a fost introdusa prin legea nr. 115/2012 si apoi a devenit o conditie de admisibilitate a acţiunii incepand cu 15 februarie 2013, potrivit OUG 90/2012. Scopul informarii este ca sa se aduca la cunostinta partilor avantajele, efectele, regulile si limitele medierii adaptat la situatia lor concreta, astfel încât părţile să aleagă în cunoştinţă de cauză dacă apelează la mediere sau justiţie pentru soluţionarea conflictului. Alegerea medierii poate duce la degrevarea instantelor de multe procese prin reducerea numarului de dosare, reducerea cheltuielilor cu justiţia, creşterea calităţii actului de justiţie prin faptul ca judecatorii vor avea mai mult timp pentru studiul dosarelor, legislatiei, pentru dezbateri şi luarea unei hotărâri. Această măsură s-a luat în extremis, pentru că de peste 6 ani campaniile de informare publică privind medierea initiate şi suportate de mediatori nu şi-au atins scopul, apelarea la mediere fiind destul de rară în lipsa unei sancţiuni judiciare. De retinut ca aceasta masura priveste doar informarea despre mediere pentru ca medierea propriu-zisă rămâne voluntară, la alegerea părţilor. Conform prevederilor legale, pana la data de 1 august, cei care refuzau sa se prezinte la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii puteau fi sanctionati doar cu amenzi potrivit dispozitiilor art.187 alin.1 pct.1 lit. f) din Noul Cod de Procedura Civila, în valoare de la 100 lei la 1000 lei. Incepand de la 1 august insă, cei care vor sa inceapa un proces sunt obligati sa participe la sedinta de informare, in caz contrar cererea lor de chemare in judecata fiind respinsa. Un alt act normativ in domeniu, OUG nr. 4/2013, Art. III., prevede ca dispozitiile referitoare la sanctiunea inadmisibilitatii se aplica numai proceselor incepute dupa data de 1 august 2013. Reclamantul este obligat sa participe la sedinta de informare, in vreme ce paratul este invitat, de catre reclamant, sa o faca, insa pentru el nu exista decat sanctiunea amenzii daca intr-un proces deja in desfasurare, judecatorul i-a recomandat sa participe la o sedinta de informare conform art. 227 Cod Procedura Civila, paratul a acceptat si apoi nu s-a prezentat la informare. “Art. 2. -(1) Daca legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind medierea, inclusiv dupa declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe aceasta cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penala, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Dispoziţiile art. 182 alin. (1) pct. 1 lit. e) din C.pr. civilă rămân aplicabile în mod corespunzator.” După 4 luni de zile de la intrarea în vigoare s-a considerat că această dispoziţie legală dacă nu este corelată cu aplicarea unei sancţiuni procedurale nu va avea efectul scontat şi atunci s-a modificat din nou legea prin O.U.G. 90/ 16.12.2012 publicată în M.Of.R. nr. 878 din 21.12.2012: „La articolul 2, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins: “(1^1) Dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Daca una dintre parti refuza in scris participarea la sedinta de informare, nu raspunde invitatiei prevazute la art. 43 alin. (1) ori nu se prezinta la data fixata pentru sedinta de informare, se intocmeste un proces-verbal, care se depune la dosarul instantei. (1^2) Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop, pentru litigiile în materie prevăzute de art. 60^1 (1) lit. a)-f).” Sedinta de informare gratuita Legea nr. 115/2012 stabileste ca sedinta de informare este gratuita: “Pentru activitatea de informare si consiliere a partilor cu privire la procedura medierii si avantajele acesteia, indeplinita potrivit legii anterior incheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu”. Legea 214 /28.06.2013 pentru aprobarea OUG nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe publicată în Monitorul Oficial nr. 388 din 28.06.2013, modifică şi Legea 192/2006 la art. 2^1 introducând două noi alineate la art. 2: “(1^3) Efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atesta în scris. (1^4) Serviciile prestate conform dispoziţiilor alin. (1) şi (1^1) sunt gratuite, neputându-se percepe onorarii, taxe sau orice alte sume, indiferent de titlul cu care s-ar putea solicita.” Informarea se poate realiza in intalniri comune sau individuale, in functie de optiunea partilor si de decizia mediatorului, care va avea in vedere elementele particulare ale conflictului. Dovada participarii la sedinta de informare Conform dispozitiilor in vigoare, dovada participarii la sedinta de informare se va face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Certificatul de informare trebuie semnat de mediator si de partile participante la sedinta de informare, iar eliberarea documentului se va face numai dupa semnarea lui de catre mediator si toate partile conflictului independent de sustinerea informarii in comun sau individual, se precizeaza in ghidul pus la dispozitie de Consiliul de Mediere. Certificatul se elibereaza intr-un numar de exemplare originale egal cu numarul partilor informate plus unul pentru arhiva formei de exercitare a profesiei. In cazul in care una dintre parti refuza in scris participarea la sedinta de informare ori nu se prezinta la data fixata pentru sedinta de informare, mediatorul nu va elibera certificatul de informare, ci va intocmi un proces-verbal, care se depune la dosarul instantei. Dupa aceasta sedinta de informare, urmeaza fie procedura propriu-zisa de mediere (semnarea acordului de mediere intre parti si mediator, urmata de derularea propriu-zisa a procedurii), fie sesizarea instantei de judecata de catre reclamant. Cine realizeaza informarea? Prevederile legale stabilesc ca partile au libertatea sa-si aleaga mediatorul, sursa oficiala pentru alegerea mediatorului fiind tabloul mediatorilor autorizati intocmit de Consiliul de Mediere. Recent, insa, dispozitiile in domeniu au fost modificate. Mai precis, de la inceputul lunii iulie, sedinta de informare privind medierea poate fi realizata si de judecatori, procurori, consilieri juridici, avocati si notari, desi pana acum doar mediatorul era autorizat sa sustina aceasta procedura. “Efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizata de catre judecator, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz in care aceasta se atesta in scris”, se precizeaza in alin. 1^3 de modificare a art. 2 prin Legea nr. 214/2013 pentru aprobarea OUG nr. 4/2013, publicata in Monitorul Oficial nr. 388 din 28 iunie 2013. Care sunt cazurile în care informarea despre mediere este obligatorie înaintea deschiderii unui proces? ART. 60^1*) (1) În litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluţionare a conflictelor, părţile şi/sau partea interesată, după caz, sunt ţinute să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii: a) în domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor; b) în materia dreptului familiei, în situaţiile prevăzute la art. 64; c) în domeniul litigiilor privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate; d) în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură; e) în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă; f) în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013 – 1.024 sau la cea prevăzută la art. 1.025 – 1.032 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; g) în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima îşi exprimă consimţământul de a participa la şedinţa de informare împreună cu făptuitorul; dacă victima refuză să participe împreună cu făptuitorul, şedinţa de informare se desfăşoară separat. Art. 60^2 (1) Procedura de informare, incluzând şi formalităţile pentru convocarea părţilor, nu poate depăşi 15 zile calendaristice. Prevederile art. 2.532 pct. 7 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, sunt aplicabile în mod corespunzător. (2) Acceptarea participării sau participarea la şedinţa de informare nu constituie o recunoaştere a dreptului ce ar face obiectul litigiului şi nu întrerupe cursul prescripţiei. MEDIEREA ESTE UN DREPT.
Posted on: Sat, 03 Aug 2013 04:04:11 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015