MESAJ: Adresez aceste rânduri, unor prieteni din tinereţe din România şi de pe Glob, amici, unor cunoscuţi şi necunoscuţi, unor prieteni din Cyberspace (virtuali), care mi-au scris, ori mi-au trimis mesaje, adresându-se în unele direct, deschis, întrebător, în altele, insinuat, sceptic ori chiar caustic, otrăvitor. Unii au etalat chiar atitudine impertinentă. Mi-am spus, însă, în gând şi suflet, iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac. Cu unii, extrem de puţini, am vorbit în viu grai la telefon. Câţiva, nu mi-au făcut impresie bună. Unii ştiu, unii nu ştiu că în aproximativ un sfert de secol am vizitat Europa, şi respectiv România, doar odată. A fost o alegere personală - acesta este răspunsul meu anticipat la potenţiale întrebări legate de subiectul „vizitat”. Să nu uităm că fiecare om este un univers. Pentru că suntem universe diferite, specific că ÎMPĂRTĂŞESC ÎN ACEST MESAJ PĂRERI STRICT PERSONALE. Dar, sunt convins că mulţi dintre cei (românii) din prima generaţie, a doua, şi mai puţin din următoarele, care trăiesc în diferite ţări, îmi împărtăşesc opiniile, fiindcă simt la fel. Opiniile lor au contat întotdeauna pentru mine, pentru simplu fapt ca şi noi suntem de ordinul milioanelor. Unele statistici spun ca, proporţional, reprezintăm cam o treime – în plus - faţă populaţia actuală a României. Înseamnă enorm. Însă, din păcate, pentru mulţi dintre cei care trăiesc în România, felul în care cel plecat defineşte ţara din suflet pare uneori straniu, alteori confuz, şi alteori respingător. Ce trebuie să ştie ei, de altfel, este că fiecare dintre cei ce-au lăsat în urma locul originar, vrând sa se separe de trecut ca de ceva de care te poţi debarasa uşor şi fără consecinţe, are o intuiţie proprie pentru acea realitate trecută – îi aparţine, nu este a altcuiva. Acea intuiţie proprie nu se lasă alungată din memorie, complet. Revine obsesiv într-o suită de amintiri, care constituie pentru oricare plecat „ţara din suflet.” De la mare distanţă şi după ce mult timp s-a scurs, „ţara din suflet” nu mai poartă decât o asemănare depărtată şi înşelătoare cu ceea ce a obişnuit sa fie odinioară. „Ţara din suflet” s-a transformat într-un album de fotografii vechi. Deschizi rar acel album, cu un sentiment ciudat, care numai pentru unii se întâmplă să fie dureros, şi din care, absolut normal pentru memoria selectivă şi imperfectă cu care suntem înzestraţi, mai percepi doar puţinele lucruri care iţi fac plăcere. Ignori în acelaşi timp, voit sau involuntar, pe cele care au fost neplăcute. N-aş putea să spun cum, exact, însă albumul acesta se strecoară uneori, de multe ori nedorit, în bagajul meu, cel plecat. De aceea, ştiu că fiecare dintre noi poartă în suflet o ţară, oriunde s-ar duce şi, pentru unii, oricât de mult ar nega-o. În ceea ce mă priveşte, de aceea m-am hotărât să produc în acest an un re-make al unui documentar TV, care l-am produs iniţial în 1998, şi l-am numit „Ţara din suflet”. Un alt documentar, care l-am scris, produs şi narat, în acest context, a fost „Un Emigrant”, actualmente re-make numit „Primii colonişti români”. Focosul programului este axat pe primele valuri de imigranţi români, care s-au stabilit în Provincia Alberta, Canada în urmă cu mai bine de 120 de ani. În vremea acelor începuturi, în Alberta au existat 12 localităţi cu nume românesc. Construcţia primei biserici ortodoxe din Alberta a început în anul 1902. Astăzi, descendenţii primilor colonişti români din Alberta, au ajuns la a şasea, la a şaptea, ori chiar la a opta generaţie. Lor li se alătură valurile de români veniţi de 20, 30, 50 de ani şi mai bine, şi cei de dată mai recentă. Câţi poartă o ţară în suflet? Fiecare om este un univers. Este greu să-ţi iei singur un interviu? George Angelescu (Anghelescu)
Posted on: Tue, 10 Sep 2013 09:06:47 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015