MESAJE RECENTE Doctrina întunericului – marea apostazie care va - TopicsExpress



          

MESAJE RECENTE Doctrina întunericului – marea apostazie care va izbucni din interiorul Bisericii Mele – se va coborî precum o ceaţă mare şi densă 14 septembrie, 2013, 3:00 Mult iubita Mea fiică, Eu Sunt Glasul pe care îl auziţi în mijlocul vostru şi Care încearcă să Se facă auzit printre acei lideri care răspândesc apostazia şi care stăpânesc asupra celor patru colţuri ale Pământului. Doctrina întunericului – marea apostazie, care va izbucni din interiorul Bisericii Mele – se va cobori foarte curând precum o ceaţă mare şi densă asupra tuturor Creştinilor care nu bănuiec nimic. Planul de a înăbuşi Adevărul a început şi în curând versiunile deformate ale Doctrinei Mele Sfinte vor deveni clare pentru cei mai mulţi dintre voi. Dar, în timp ce ei vor vinde Adevărul pe minciună, Duhul Sfânt se va ridica împotriva duşmanilor Mei. Lumina Mea va fi încă vizibilă în mijlocul întregii confuzii pe care liderii celei mai mari apostazii a tuturor timpurilor o vor aduce asupra lumii. Ei nu se vor odihni până când lumea nu se va manifesta ca şi cum ar fi păgână, fără dragoste pentru Mine, Isus Cristos. Lumea laică va fi considerată dreaptă, o lume în care fiecare om va fi încurajat să îşi urmeze propriile pofte şi dorinţe. Se vor face toate eforturile pentru a stinge Prezenţa Duhului Sfânt. Ei vor nega Suferinţa Mea pe Cruce şi semnificaţia necesităţii de a obţine salvarea, chiar dacă ea este dată tuturor celor care se răscumpără în faţa Mea şi care cer Milostivirea Mea. Ei nu numai că îi vor hrăni forţat pe copiii lui Dumnezeu cu minciuni despre Mine şi Învăţăturile Mele, ci îi vor şi persecuta pe aceia care pun la îndoială astfel de minciuni. Cei care se vor opune din interior conducătorului Bisericii Mele vor fi trataţi cu cruzime şi nu li se va arăta niciun pic de milă. Pe aceia dintre voi care acceptati doctrinele false ale celor care spun că reprezintă Biserica Mea şi care ştiti în inima voastră că acestea nu ar putea veni de la Mine, Eu vă voi ajuta. Vă voi mângâia şi vă voi îndruma. Voi nu trebuie niciodată să negaţi Adevărul sau să cedaţi în faţa celor a căror poftă de putere îi va face să mintă în Numele Meu, ca să rămână în bună înţelegere cu duşmanii Mei. Credinţa voastră va fi cu adevărat pusă la încercare. Eu vin acum să vă aduc Adevărul, doar pentru că vi se va refuza Adevărul. Când aceasta se va întâmpla, nu vi se va permite sa declaraţi Adevărul altor suflete care nu pot supravieţui fără el. Rugaţi-vă pentru Milostivire faţă de propriile voastre suflete şi ale acelora care vor fi induşi într-o gravă eroare de către duşmanii Mei. Al vostru Isus
Posted on: Wed, 25 Sep 2013 18:17:53 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015