MISTERUL IOAN PETRU CULIANU-Moartea filozofului sursa:observatorcultural.ro Emigrat din Romania, Culianu a fost un stralucit profesor, expert in Kabbalah, magie si ritualurile sectelor. Acum zece ani s-a stins din viata. Cum: cu un glont in ceafa. Oare oamenii Securitatii au venit la Chicago pentru a incheia conturile cu el, sau poate a fost mina unei grupari fanatice? Exista si unii care ii acuza pe evrei de asasinat. Ilan Goren relateaza despre viata si moartea misterioasa a autorului Dictionarului Religiilor, Ioan Culianu. 21 mai 1991 a fost ultima dimineata din viata lui Ioan Culianu. Si dimineata aceea, ca multe altele dinaintea ei, a fost incarcata de activitati. Profesorul si cercetatorul in domeniul religiilor de la Universitatea din Chicago a terminat cursul de analiza a sectelor, a dat o fuga cu citiva dintre studentii sai pina la cafeneaua din campus si apoi a trecut pe la tirgul anual de carte al Institutului de Teologie. Vremea era placuta, se auzea muzica, iar Culianu se simtea in mod vizibil foarte bine. La ora 1, la prinz, Culianu s-a dus la toaleta barbatilor de la Institutul de Teologie, care era lipita de biroul sau. A intrat intr-unul din compartimente. Cineva il astepta acolo. Necunoscutul a scos pistolul si a tras un glont in ceafa lui Culianu. Glontul i-a atins creierul si l-a trimis in locul de care, ca cercetator, se simtea cel mai atras: lumea de dincolo. Ezoterism si iudaism Lichidarea a fost curata si profesionista. Culianu, a dezvaluit ancheta post-mortem, nici macar nu a apucat sa auda zgomotul facut de pistol. Aproape ca nu a ramas la locul crimei nici o picatura de singe. Nu numai ca lichidarea in sine a fost profesionista, dar insusi criminalul a disparut rapid si fara a lasa urme. Cind politia si FBI-ul au sosit la fata locului, nu au putut gasi amprente, urme de pantofi sau altceva care ar fi putut indica ce s-a intimplat. Investigatorii au gasit un glont de calibrul 0,25, un cadavru, cu o mina suspendata in spatiul dintre cadrul usii toaletei si podea, si studenti plingind. In scurt timp, a devenit clar ca investigatia nu va da nici un rezultat. Multe teorii si idei legate de asasinat au aparut in decursul anilor. Unii au spus ca sustinatori fanatici ai unor grupari secrete i-au curmat viata. Omul care devenise cu adevarat celebru pentru atractia sa catre doctrinele misterului a descris in detaliu (si chiar cu umor) cum a fost vrajit el insusi de trei vrajitoare franceze si a scris chiar o povestire (publicata putin inainte de moartea sa) in care relateaza in stil kabbalistic cum personajul literar care il reprezinta gaseste o cutie ai carei trei fosti stapini fusesera omoriti. Neo-nazistii romani au aratat cu degetul catre evrei, eternii vinovati. „Evreii au facut-o“, au spus ei. Pentru ei nu constituia o problema ca tinarul geniu se simtea atras de iudaism si chiar a vrut sa se converteasca. Multi pot sa povesteasca faptul ca inteleptul Culianu a avut de-a face cu veterani ai Garzii de Fier, membri ai miscarii pro-naziste care a activat in Romania in anii ’30, si cu fosti agenti ai Securitatii, infama politie secreta a lui Ceausescu. Cu toate presupunerile aparute in cei zece ani care au trecut de la moartea lui, inca nu s-a gasit nimeni care sa poata spune cine l-a ucis pe Ioan Culianu. Ceea ce se poate spune insa cu siguranta este ca teza asasinatului politic pare cea mai plauzibila (vezi sectiunea Teoriile privind asasinatul). Crima s-a petrecut exact cind lui Culianu viata ii zimbea. Mircea Eliade, cel mai reputat specialist in religii al secolului XX, il desemnase mostenitorul sau. Era inconjurat de doctoranzi care il priveau cu adoratie. Tocmai ii fusesera lansate trei carti, ceea ce ridica numarul operelor sale la 17. Isi planificase casatoria cu Hillary Wiesner, o tinara si stralucita cercetatoare evreica. Cercetatorul de origine romana a reusit sa-si cucereasca statutul de super-intelectual. La virsta de 41 de ani vorbea fluent opt limbi si era considerat un specialist de renume mondial in domeniul gnosticii (miscare religioasa antica ce l-a definit pe Dumnezeu si spiritul ca fiind Binele si materia ca fiind Raul) si al ezoterismului, al Kabbalei, magiei, credintelor religioase ale Renasterii si al multor alte subiecte iesite din comun. Dupa moartea profesorului si parintelui sau spiritual, Eliade, in 1986, el a fost considerat cel mai important intelectual roman din lume. Si tocmai atunci viata lui a fost curmata atit de violent. Editura Carmel a publicat Dictionarul Religiilor (in traducerea lui Yotam Reuveni), lexicon detaliat al religiilor lumii. Astfel, prima carte a lui Culianu care apare in ebraica este, in acelasi timp, si prima sa carte care apare in strainatate dupa asasinat. Culianu a semnat cartea impreuna cu Mircea Eliade si Hillary Wiesner. Dintre cei trei oameni care au lucrat la Dictionarul Religiilor, doi deja nu mai sint in viata. Eliade a murit de moarte buna cu 15 ani in urma. Culianu a murit tinar si neimplinit, ca sa spunem asa, iar Hillary Wiesner, singura din acest triunghi care a supravietuit, a abandonat cercetarea religiilor si s-a alaturat UNESCO, una dintre organizatiile de asistenta ale ONU. Saptamina aceasta, la solicitarea ziarului ierusalimitean Kol Ha-Ir (Vocea Orasului), a spus: „Prefer sa nu mai vorbesc despre acest lucru“. Wiesner este hotarita sa lase deoparte episodul asasinarii neobisnuite a fostului sau logodnic. Insa povestea lui nu s-a incheiat. Viata si moartea lui ii fascineaza inca pe intelectualii, cercetatorii si politologii din intreaga lume. Dezbaterea din jurul personalitatii sale, a apropierii de Eliade, a semnificatiilor cercetarilor sale este inca aprinsa. Din acest punct de vedere, prezenta sa e inca foarte vie. Acum, imaginea vietii lui de dupa moarte a ajuns si in Israel. Gnostica si metempsihoza Ioan Culianu s-a nascut in 1950 la Iasi, in Romania. Amintirile ramase din copilaria petrecuta sub regimul comunist, care a rechizitionat o buna parte din casa parinteasca, i-au marcat de la inceput viata de dizident si rebel. Tatal sau a fost un avocat si matematician cu idei independente care displaceau Securitatii, politia secreta romana. Capului familiei Culianu nu i s-a gasit loc de munca si nu si-a putut publica scrierile. El a murit de inima rea la o virsta tinara. Copilului Culianu ii era interzis sa se joace cu alti copii. El se distra de unul singur. Trei nuci din pomul care crestea in gradina unde si-a petrecut copilaria au fost gasite pe masa sa dupa asasinat. Culianu a gasit modalitatea de a-si satisface setea de cunostinte pe care o avea din copilarie atunci cind si-a inceput studiile universitare. Ca student la sectia de italiana a Universitatii din Bucuresti, s-a remarcat in lingvistica si literatura. O inteligenta tinara si un spirit efervescent ca al sau nu puteau sa nu atraga atentia Securitatii. Un capitan din Serviciul Secret i-a propus sa se alature acestei forte de elita. A refuzat. Ca si tatal sau, Culianu nu a putut gasi de lucru si nu si-a putut publica articolele. Spre deosebire de tatal sau insa, el nu a ales infringerea. O bursa de studii in Italia (acolo si-a scris dizertatia de MA despre Giordano Bruno, filozof italian din perioada Renasterii) a fost cea care i-a oferit sansa lui Culianu de a alege libertatea la virsta de 21 de ani. Din experienta familiei stia ca oamenii Securitatii nu-l vor uita si nici nu-l vor ierta. Culianu s-a jucat de-a v-ati ascunselea intre Italia, Franta (unde si-a dat doctoratul, la Sorbona) si Olanda (unde si-a mai adaugat inca un doctorat in palmares, de data aceasta despre extaz). Aici s-a stabilit la Gröningen si a sperat ca bratul lung al regimului patriei sale sa nu il ajunga. Moshe Barash, profesor de istoria credintelor religioase la Universitatea Ebraica din Ierusalim, isi aminteste prima sa intilnire cu I.P. Culianu, in Olanda: „Un tinar in jur de 30 de ani m-a abordat si mi-a spus: «Am auzit ca sinteti din Cernauti, eu m-am nascut la Iasi, in apropiere». Am inceput sa discutam si imediat am descoperit o persoana deosebit de inteligenta, care avea drept principala preocupare istoria religiilor si se interesa in special de epoca Renasterii. Ceea ce te frapa la el era imensa sa curiozitate intelectuala. Nu socotea un impediment sa se ocupe de discipline care, conform clasificarii traditionale, nu apartineau domeniului sau de cercetare. Pentru Culianu nu existau astfel de limite si granite care sa separe domeniile stiintifice. Literatura, religie, folclor, totul il interesa si intre toate gasea conexiuni. Insista sa descopere caracteristici diferite si privea lucrurile prin prisma complexitatii. Am descoperit un individ cu adevarat stralucitor, dar si constiincios, care isi petrecea noptile invatind. Asa se poate intelege cum, pina la moartea sa, reusise sa invete perfect opt limbi“. Barash nu a fost singurul profund impresionat de tinarul roman. Intelectualii europeni incepusera sa vorbeasca despre un stralucit cercetator roman in exil, stabilit in Olanda, de unde-si difuza pertinentele opinii despre magia antica, gnoza elenistica, lumea de dincolo, metempsihoza, stiinta, literatura si arta moderna si chiar despre cu totul altfel de subiecte precum moda, corpul omenesc si posibilele legaturi dintre ele. Fascism si samanism In anul 1978 Culianu a facut pasul decisiv al vietii sale. I s-a adresat lui Mircea Eliade spre a-i solicita un interviu pentru cartea pe care o scria despre el. Eliade era deja cunoscut ca un intelectual si cercetator cu un stil de abordare deosebit, care considera ca toate religiile se bazeaza pe aceeasi unitate structurala. Dupa parerea sa, toate incearca sa se intoarca spre acelasi topos arhaic si primordial, recurgind pentru aceasta la rituri, ceremonii si mitologii. O religie capabila sa induca o astfel de stare (ca anumite religii indiene, de exemplu) era superioara, in conceptia sa, iudaismului sau crestinismului, pe care le invinovatea de sacralizarea istoriei. Eliade considera ca timpul linear si istoric, asa cum este el conceptualizat in Occident, este un fals. Viziunea unui timp circular care revine iar si iar in acelasi punct al inceputului primordial era mult mai acceptabila in opinia sa. Eliade, scria Furet, si-a exprimat ideile in mii de articole si zeci de carti (cea mai tipica dintre ele fiind Mitul eternei reintoarceri, publicata si ea de editura sisraelianat Carmel anul trecut). Viata si opera lui Eliade, care preda atunci la celebra Universitate din Chicago, generasera reactii contradictorii care-l fascinau pe Culianu. Pe de o parte, Eliade se interesa de iudaism si de Kabbalah, iar pe de alta, incepusera sa transpire informatii referitoare la trecutul sau problematic ca sustinator al Garzii de Fier, organizatie fascista si pro-nazista. Era admiratorul vechilor religii orientale, dar cercetatorii descoperisera in relatia sa cu India o dimensiune deloc neglijabila, caracterizata de un sentiment de superioritate si sovinism. Daca adaugam la toate acestea performanta lui Eliade in senzuala sa legatura cu Maitrey, fiica maestrului sau indian de yoga (din anii ’30), trecutul sau de detinut politic intr-unul din lagarele Regatului Romaniei (in anii ’40), experienta sa ca asistent si colaborator al lui Jung si Gershom Scholem (in anii ’50) si pozitia sa de mare guru in studiul religiilor pe care a detinut-o toata viata, putem intelege profundul interes pe care Culianu l-a manifestat fata de el. In Romania si in intreaga lume, Eliade se bucura de statutul si faima unei vedete pop. Culianu dorea sa simta stralucirea emanata de o astfel de stea. Dar chiar si el, in ciuda tineretii si a entuziasmului, era constient ca Eliade era o personalitate complexa. Prof. Moshe Idel, care l-a cunoscut pe Culianu in Statele Unite la sfirsitul anilor ’80, povesteste ca, pe lista intrebarilor pregatite de Culianu pentru Eliade in vederea interviului din 1978, se aflau nu putine care scrutau trecutul problematic al maestrului. Nici pina la moartea acestuia, Culianu nu primise vreun raspuns la acele intrebari, dar relatia ambivalenta dintre el si Eliade s-a nascut atunci. In ceea ce-l priveste, Eliade l-a primit pe tinarul Culianu cu caldura si l-a adoptat ca protejat. L-a invitat sa conferentieze la binecunoscutul Institut de Teologie din Chicago, la conducerea caruia se afla. Incepuse sa-i impartaseasca ideile sale despre carti si articole si, printre altele, incepusera sa discute despre Dictionarul Religiilor si chiar sa lucreze la el. La inceputul anilor ’80, Culianu a primit o oferta tentanta din partea lui Eliade: sa se mute la Chicago si sa ocupe postul de profesor universitar. Culianu a primit oferta cu entuziasm, a sosit imediat la Chicago si a inceput sa cerceteze subiectele care il pasionau in primul rind. A inceput sa publice carti si articole care s-au bucurat de o inalta apreciere in cercurile academice, cele mai cunoscute fiind Out of this World (Calatorii in lumea de dincolo), care trateaza despre calatorii dincolo de moarte, si Eros and Magic in the Renaissance (Eros si magie in Renastere). Studentii sai s-au molipsit si ei de entuziasmul pe care il provocasera studiul Kabbalei si al sectelor preocupate de mistere, precum si deplina sa credinta in posibilitatea experimentarii starilor si senzatiilor de dincolo de constient si corporalitate. In aceasta etapa, Culianu inca mai pasea pe urmele marelui sau maestru. Avea sa-si descopere propria voce abia dupa moartea acestuia, in aprilie 1986. Prof. Idel relateaza: „La inceputul carierei sale, Culianu l-a urmat pe Eliade in directia descrierii religiilor in ansamblul lor. Dupa moartea lui Eliade, optica lui Culianu a evoluat, de la viziunea lui Eliade asupra religiei ca mit, la perceperea religiei ca joc intelectual. Dupa parerea mea, aceasta este o idee kabbalistica si reprezinta marea contributie a lui Culianu, dar el abia apucase sa o formuleze si asasinarea sa l-a impiedicat sa o fundamenteze. Conform supozitiei sale de baza, fiecare religie se intemeiaza pe principii primare, de exemplu divinitatea si geneza, iar istoria religiilor nu este altceva decit expresia diferitelor moduri de combinare a acestor principii si a legaturilor dintre ele, aidoma unui joc de cuburi. Abordarea sa este cognitiva si structuralista, subliniind necesitatea intelegerii functionarii proceselor mentale ca o premiza a intelegerii structurilor religiei, literaturii sau stiintei. Eliade crezuse in existenta unei lumi primordiale, originare, spre care trebuia sa aspiri, in timp ce lumea lui Culianu este sceptica si schimbatoare. Dupa moartea lui Eliade, Culianu a publicat Out of this World (Calatorii in lumea de dincolo), unde, printre altele, s-a ocupat si de samanism. Eliade se specializase tocmai in domeniul samanismului, dar Culianu nu face nici macar o singura referire la el. Acest lucru nu poate fi interpretat ca o critica la adresa lui Eliade, ci pur si simplu ca o obliterare, ceea ce a stirnit reactii deosebit de tumultuoase in Romania“. Apocalipsa si sifilis Ceea ce ii reprosa Culianu lui Eliade era mai mult decit o simpla cotitura intelectuala. Pe masura ce Culianu se maturiza, se apropia tot mai mult de iudaism, lucru care nu se potrivea nici cu trecutul lui Eliade si nici cu conceptia stiintifica a acestuia. Culianu se indragostise de Hillary Wiesner, o absolventa tipica a Universitatii Harvard, si-i spusese lui Moshe Idel despre dorinta sa de a se perfectiona in Israel si chiar de a se converti la iudaism. Idel relateaza: „Avea un complex legat de iudaism. Prima lui prietena fusese evreica. Nutrea o adevarata obsesie fata de stiintele iudaismului, fata de cercetatori evrei si mai ales fata de Kabbalah, de care a fost pur si simplu fascinat. Ore intregi traducea texte si articole de iudaistica. A vizitat Israelul in 1988 si chiar avusese intentia sa ramina aici o perioada mai lunga. A scris o serie de articole despre iudaism si uneori aveam impresia ca obsesia aceasta o sa-l dezechilibreze. In Incognito, revista pe care a fondat-o, a scris articole critice pe care le-a semnat cu pseudonimul John Rambam. Toate aceste date demonstreaza ca motivul atractiei catre iudaism era foarte profund, iar convertirea sa era doar o chestiune de timp. Este o tragedie pentru poporul evreu ca o inteligenta atit de sclipitoare s-a pierdut“. Iar prof. Barash adauga: „Culianu era teribil de indragostit si atasat de Hillary Weisner si, ca dovada, urmau sa se casatoreasca, ceea ce l-a apropiat mult de iudaism si din punct de vedere stiintific. Ca pentru toti cei interesati de literatura apocaliptica, iudaismul era o preocupare constanta. Cei doi proiectasera sa vina in Israel“. Culianu nu numai ca se apropiase de religia pe care Eliade o criticase in scrierile sale, dar si-a extins observatiile si la trecutul fascist al Romaniei, din care Eliade fusese si el parte. Sprijinul pe care Eliade l-a acordat Garzii de Fier pro-naziste in anii ’30 era cunoscut de zeci de ani, dar a devenit de notorietate spre sfirsitul vietii si dupa moartea sa. Indepartarea si dezicerea de prietenii sai intelectuali evrei in anii ’30, afirmatia lui Eliade ca „evreii sint sifilis“ (articol publicat inainte de cel de-al doilea razboi mondial), legatura strinsa cu Nae Ionescu, ideologul Garzii de Fier, toate ieseau la suprafata. Amanunte despre trecutul lui Eliade inca mai apar si azi. Astfel, de exemplu, Saul Bellow, in cartea sa Ravelestein (publicata anul trecut), relateaza despre viata unui intelectual evreu, Allan Bloom, si despre un ridicol profesor roman, pe numele sau Radu Grielescu. Grielescu, ca personaj literar, il reprezinta pe Eliade. Bellow scrie, de exemplu: „Nu il simpatizam pe Grielescu, dar il gaseam amuzant; pentru Ravelstein aceasta insemna sa scape de raspundere, sa-l «curete» de orice suspiciune, dar el era suspect, se stia ca colaborase cu asasinii. Nu ma consideram in stare sa-i arat cu degetul pe unii dintre cei ce pun vitele in cirlige la abator“. Culianu murise insa inainte ca Bellow sa scrie actul sau de acuzare impotriva lui Eliade, dar informatia pe care o detinea cu privire la trecutul lui Eliade era suficienta pentru a fi o sursa de neliniste. Culianu nu putea sa nu stie ca cel mai bun prieten din Chicago al lui Eliade era conducatorul organizatiei legionare locale, adica a ex-membrilor Garzii de Fier. Prof. Idel afirma: „Culianu scrisese, in anii ’70, o carte plina de admiratie la adresa lui Eliade. Post factum era un lucru deosebit de trist pentru el si ore intregi a incercat sa ma convinga ca nu cunostea trecutul marelui sau maestru. Faptul ca il transformase pe Eliade intr-un erou ii provoca un teribil disconfort. Se si exprimase astfel intr-un articol in care sustinea ca Eliade „alunecase“ si adaugase: „Ce bine ar fi fost daca toate acestea nu s-ar fi intimplat“. Culianu insa nu a mai apucat sa-si vada articolul publicat. El a fost asasinat cu putin timp inaintea publicarii. Amenintari cu moartea si rating Avem oare cazul clasic al unui parinte si al fiului sau care incearca sa se revolte impotriva acestuia si, in clipa in care procedeaza astfel, plateste cu viata? Prof. Idel: „S-ar putea spune ca da, intr-o oarecare masura, deoarece Culianu avea o problema legata de dimensiunea uriasa a umbrei pe care Eliade o aruncase asupra sa. Pe de alta parte insa, Culianu nu si-a exprimat direct opozitia fata de parintele spiritual, ci si-a aratat dezgustul indirect, prin articole si carti in care l-a criticat aluziv. Absenta oricarei referinte la Eliade in cartea sa despre samanism reprezinta actiunea cea mai radicala pe care a intreprins-o Culianu“. Legaturile dintre cei doi si povestea vietii fiecaruia in parte fascineaza publicul din Romania pina in ziua de azi si umplu pagini intregi de ziare cu discutii furtunoase. Atunci cind Moshe Idel a fost invitat la o emisiune a Televiziunii Romane care trata despre trecutul lui Eliade si despre legaturile sale cu Culianu, responsabilii emisiunii au fost asaltati de plingeri si amenintari cu moartea. Ce-i face oare pe romani sa reactioneze asa de vehement? Idel: „Eliade este cel mai important cercetator al religiilor din secolul XX, care a cucerit prima universitate a lumii in acest domeniu; el si Culianu sint Eroii culturii romane cu E mare si nu exista nimeni altcineva care s-ar putea apropia de ei. Romanii vad in Culianu pe acela care a atacat Romania ca tara intelectuala si, daca la toate acestea se adauga si faptul ca acolo sint elemente antisemite puternice, atunci reactia se poate intelege. Orice caz legat de cei doi genereaza inca o discutie fara sfirsit“. Nici Hillary Weisner nu mai vrea sa se ocupe de viata si moartea lui Culianu. Dupa asasinat, i-a predat lui Idel toate cartile si manuscrisele iubitului ei care se aflau in posesia sa sn.t. – este vorba de cartile publicate dupa moartea lui Culianu si nu de biblioteca lui personala, care a fost predata Universitatii din Chicagot. Idel: „Mi-a dat toate exemplarele cartilor lui care se aflau la ea si mi-a spus ca nu mai poate suporta situatia. Apoi a plecat la Paris sa lucreze la UNESCO si s-a detasat complet. «Pur si simplu nu mai pot sa aud de toata povestea asta», mi-a spus ea“. Teoriile privind asasinatul Asasinarea profesionista si perfecta a lui Ioan Petru Culianu a ridicat multe semne de intrebare si a oferit foarte putine raspunsuri. Cit despre abundenta teoriilor, cercetatorii seriosi sint de aceeasi parere: chiar daca lui Culianu ii placea sa se amuze cu carti de tarot si globuri de sticla, adevarata problema privind asasinarea lui este legata de actiunile sale politice. In lunile de dinaintea mortii lui, Culianu a contestat noul regim din Romania, patria din care provenea. Atacul verbal proferat la adresa neo-fascistilor si agentilor Securitatii, care, in opinia lui, au inselat poporul dupa Revolutia romana, i-a fost in mod special fatal. Mai mult decit atit, el s-a aventurat in argumentarea faptului ca supravietuitorii Garzii de Fier, miscarea pro-nazista care a actionat in Romania la sfirsitul anilor ’30, inca influenteaza conducerea, regimul si societatea din aceasta tara. Munitia si-a descarcat-o in cercurile academice, in interviurile jurnalistilor si in articolele virulente pe care le-a scris. Multi sint convinsi ca lichidarea sa, neelucidata inca, e o buna ilustrare a modului in care cuvintele pot, intr-adevar, ucide. In cazul de fata, insa, victima este cel ce le-a rostit si nu persoana careia i-au fost adresate. Inaintea asasinarii, Culianu a primit amenintari cu moartea, locuinta i-a fost devastata, iar articole impotriva sa au aparut in publicatii de extrema dreapta. Dar el nu a tinut seama de nimic. Intr-un interviu publicat cu citeva saptamini inaintea mortii, declarase ca „Romania de azi e o tragica risipa de timp, oameni si energie“. Si asta nu era totul. Moshe Idel adauga: „Cu o luna inainte de uciderea sa, Culianu l-a invitat la Chicago pe Mihai, Regele Romaniei, si a avut grija ca, in presa, sa apara alaturi de rege in fotografii de mari dimensiuni. Un astfel de gest nu putea fi iertat de membrii Garzii de Fier, prigoniti in timpul regelui. In cercurile dreptei i se punea intrebarea: «Cum se face ca dumneata, care ai fost lansat de Eliade, indraznesti sa-ti arati prietenia fata de dusmanul cel mai detestat al Garzii?». Insa ceea ce i-a scos din sarite pe oamenii Securitatii au fost demascarile lui cu privire la Revolutia furata. Dupa parerea mea, asasinarea lui Culianu este rodul colaborarii acestor doi factori“. Nu e de mirare ca, intr-un ziar neo-fascist, moartea sa a fost celebrata in cea mai josnica maniera, facindu-se aluzie la locul asasinatului – cabina unei toalete publice: „In sfirsit, cineva a tras apa dupa rahatul asta“. Familia lui Culianu, si in special sora sa, sint convinsi ca Securitatea l-a pedepsit pentru declaratiile pe care le-a facut. Ted Anton, cel care a scris o carte despre asasinat, adauga inca un amanunt in sprijinul acestei supozitii. Dupa parerea lui, „prin uciderea lui Culianu nu s-a intentionat doar reducerea la tacere a criticii sale radicale, ci au vrut, deopotriva, sa inchida si gurile altora aflati in exil. Imediat dupa asasinat s-a si gasit cineva care a lansat zvonul mortii unui redactor de stiri radio, care, la rindul sau, exprimase convingeri similare cu cele ale lui Culianu. Era o binecunoscuta metoda de lucru a Securitatii“. Uciderea lui Culianu nu a fost pura intimplare. Felul in care si-a gasit moartea evoca metodele elaborate de KGB si folosite de serviciile secrete din Europa de Est. Dar, chiar daca asasinul trecuse prin scoala Securitatii, totusi criticii cei mai acerbi ai lui Culianu fusesera batrinii fascisti. Dupa moartea sa, legionarii din Chicago au publicat in presa o dezmintire in care sustineau ca nu puteau fi nicidecum invinuiti de asasinat. Argumentul lor forte: Eliade il adusese pe Culianu la Chicago, ceea ce facea din el „un membru al familei“. „Pentru a scapa de orice incriminare, il transformasera post mortem pe Culianu in legionar. Este de-a dreptul revoltator, cu atit mai mult cu cit Culianu atacase Garda de Fier intr-unul din articolele sale si-i numise pe adeptii sai membri ai Klu-Klux-Klanului. Sa nu-mi spuna nimeni povesti ca fusese unul de-al lor“, conchide Idel. __________ Articol aparut in ziarul israelian Kol Ha-Ir, Ierusalim, 25 ianuarie 2002 Traducere de Mariuca STANCIU si Felicia WALDMAN
Posted on: Tue, 03 Dec 2013 14:23:30 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015