Magia Wiccanii cred în existența magiei și că aceasta poate - TopicsExpress



          

Magia Wiccanii cred în existența magiei și că aceasta poate fi manipulată sub forma vrăjitoriei. Uneori cuvântul apare scris în engleză magick (spre deosebire de grafia obișnuită magic), un termen inventat de ocultistul Aleister Crowley și care face însă trimitere mai mult la religia Thelema decât la wicca. Vrăjile wiccane sunt efectuate în cadrul unui ritual, într-un cerc sacru. Scopul este de a determina producerea unor efecte reale. Printre cele mai obișnuite vrăji wiccane se numără cele de vindecare, de dragoste, de fertilitate și de înlăturare a influențelor negative. [20] Natura ceremonială, ritualică a magiei este acceptată de mulți wiccani. [21] De pildă, Aleister Crowley a afirmat că magia este "știința și arta de a produce schimbări după voința [practicantului]", iar MacGregor Mathers a spus că magia este "știința controlării forțelor secrete ale naturii". [21] Magia este considerată o lege a naturii ce încă nu a fost înțeleasă de știința modernă.[21] Ca atare, nu este considerată un fenomen supranatural, ci ca o manifestare a "marilor puteri imanente naturalului", după cum spune Leo Martello.[22] Unii wiccani consideră că magia înseamnă folosirea la maxim a tuturor celor cinci simțuri, cu rezultate suprinzătoare,[22] pe când alți wiccani nu pretind că știu cum funcționează magia, ci doar cred în ea deoarece i-au resimțit efectele. [18] Mulți wiccani din perioada timpurie, cum ar fi Alex Sanders și Doreen Valiente, și-au numit practicile "magie albă", spre a fi în opoziție cu "magia neagră" asociată în opinia lor răului și satanismului. Sanders a folosit și termenii "calea mâinii stângi" pentru magia răuvoitoare, respectiv "calea mâinii drepte" pentru magia binevoitoare.[18] Unii wiccani contemporani descurajează însă aceste dihotomii; un exemplu de argument adus este că negrul ca și culoare nu ar trebui să fie asociat cu răul.[23] Cercetătorii Rodney Stark și William Bainbridge au susținut în 1985 că wicca "a răspuns secularizării cu o întoarcere hotărâtă înspre magie" și că este o religie reacționară ce va dispărea în curând. Istoricul Ronald Hutton a criticat această opinie în 1999 spunând că dovezile arată contrariul și că "un mare număr [de wiccani] lucrează în domenii foarte avansate [ale culturii științifice], de exemplu în domeniul calculatoarelor".
Posted on: Thu, 11 Jul 2013 08:48:00 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015