Marţi, 8 Octombrie 2013 Căci este un singur Dumnezeu şi este - TopicsExpress



          

Marţi, 8 Octombrie 2013 Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos. 1 Timotei 2.5 Vizita Un credincios a fost chemat la patul unui om bolnav pentru a-i spune câteva cuvinte. A stat de vorbă, printre altele, şi despre starea sa sufletească înaintea lui Dumnezeu. Bărbatul spunea mereu că este un om cinstit, că nu a făcut rău nimănui şi deci nu are niciun păcat. Credinciosul nu a vorbit prea mult. Şi-a luat pălăria şi a plecat spre uşă. Atunci bărbatul a zis: „Stai, omule, aşa mângâiere aduci sufletului meu?“. Credinciosul a răspuns: „Eu am un cuvânt de mângâiere, dar numai pentru păcătoşi. Şi fiindcă dumneata spui că nu eşti păcătos, eu trebuie să plec“. Şi aşa a făcut. Lucrul acesta l-a supărat pe acel om. Mai pe urmă, gândindu-se mai mult, a înţeles ce a vrut să spună credinciosul. Şi-a adus aminte de tot trecutul lui păcătos şi a mărturisit în faţa lui Dumnezeu păcatele sale. După aceea a chemat din nou pe credincios şi de această dată vizita a fost folositoare. Credinciosul i-a vestit iertarea dăruită de Mântuitorul, şi sufletul acelui om a găsit adevărata pace prin recunoaşterea stării sale rele şi prin credinţa că unicul Mijlocitor la Dumnezeu l-a iertat şi pe el. gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2013-10-08
Posted on: Tue, 08 Oct 2013 08:02:02 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015