Material realizat de Silviu Dancu! 13. nov. 2013 “Ați blocat strada!” îmi zicea cu niște duminici în urmă, jandarmul din VW-ul albastru: ”Uite ați blocat-o! Și dacă trece o ambulanță, ce faceți?” Avea chip congestionat, îmi vorbea între două somații scuipate prin megafonul mașinii. ”Îi facem loc!” i-am zis. ”Ei, îi faceți pe naiba! Poate dumneata, dar restul…” Aceasta, doamnelor și domnilor, aceasta este ANARHIA! Marea, înfiorătoarea, apocaliptica Anarhie, decretată graseiat de academicianul Theodorescu, cel temător de un nou Codreanu! Anarhia înseamnă îngrijorarea fundamentală a jandarmului că mulțimea catalogată în fel și chip, nu lasă ambulanțele să treacă! Anarhia înseamnă dubiul ăla personal și micul compromis contextual, că ”poate tu o lași, dar ceilalți, nu!” Duminica trecută am fost la Mangalia, din motive strict personale și din aceleași motive am trecut și pe la Constanța. Și-ntr-un loc și-n celălalt am aflat Anarhia! La Mangalia, pe o străduță cu blocuri de patru etaje, unele confort 2, fără balcoane și cu fațadele scorojite, colorate trist de niște rufe agățate de grătarele de la ferestre, zeci de oameni scandau împotriva gazelor de șist. Erau flancați de polițiști și de jandarmi. Și de câini vagabonzi. La Constanța, pe strada Mircea cel Bătrân, în dreptul complexului din Tomis 2, Anarhia însemna ceva mai mulți oameni, cu steaguri, cu niște convingeri și cu și mai multe uniforme în jur. În ambele orașe, Anarhia m-a luat prin surprindere. La Mangalia m-a surprins în curte, jucându-mă cu un Labrador, la Constanța m-a surprins în mașină, în drum spre o benzinărie. Pe drumul spre București, meditam la cele văzute și priveam spre orizontul plat, după care soarele apunea zorit, cu un fel de lașitate. Melodii comerciale la radio, câteva vorbe schimbate, câmpie nesfârșită și tăceri. Și în bezna care s-a lăsat cumva instantaneu, neverosimil de devreme, aproape în mijlocul zilei, m-a lovit un fel de dumirire: era acolo! Anarhia era acolo, fix acolo, pe panglica de asfalt a autostrăzii. Anarhia era absența pe kilometri întregi a ”ochilor de pisică”, a reflectorizantelor de pe marginea autostrăzii, care ne făcea să mergem orbește pe o cale fără repere, era în ”plombele” din asfaltul care a costat de trei ori mai mult decât în țările vecine. Anarhia era în strâmbătatea ignorată a barelor de protecție de pe mijlocul autostrăzii, mutilate de accidente întâmplate astă vară (și tot de-atunci uitate), în felinarele stinse pe podurile ruginite, cu vopseaua căzută, ca niște schelete fabuloase, spânzurate peste Dunăre. Anarhia era pitită sub contracte neștiute, prin care noi, cei care ”poate” blocăm drumul ambulanțelor, plătim scump firme care ar trebui să întrețină autostrada, ca atunci când a fost nouă. Anarhia e ascunsă în minciuna mieroasă a lui Vâlcov, în rânjetul sfidător al lui Ponta, în lipsa de verticalitate a unui Legislativ castrat. Anarhie înseamnă faptul că un judecător te poate condamna la închisoare și să-ți lipsească avocatul de putere, prin simplul fapt că nici o lege nu-l obligă să-și motiveze hotărârea într-un interval determinat. Așa că poți sta un an în închisoare, fără ca avocatul tău să poată acționa în ajutorul tău, căci nu are motivarea hotărârii! Asta este Anarhia! Anarhie înseamnă ca un președinte de comisie care are în coada titulaturii ”protecția mediului” să respingă un proiect de lege care să interzică poluarea mediului cu cianură, Anarhie înseamnă ca un ministru al culturii să insiste că distrugerea patrimoniului este un lucru bun. Anarhie poate fi chiar și paradoxul ironic ca un ministru al mediului să se numească Plumb! Anarhie înseamnă că Adrian Năstase iese din închisoare după câteva luni și că Sorin Ovidiu Vântu iese după un an, dar că un om oarecare execută doi ani pentru că a mutat un țăruș pe ogor! Anarhia este polițistul care vine să te someze să predai explozibilul și cablurile amplasate ilegal pe proprietatea ta de niște firme de explorare, ignorând dreptul tău de proprietar și apărându-l doar pe-al celor care ți-au intrat abuziv pe pământ. Anarhia este discursul lui Traian Băsescu, președintele țării, care nu șovăie să spună că el știe mai bine conturile lui Roșca Stănescu decât le știe aceste pe ale lui, deși nu mi-e prea clar conform căror legi are el dreptul să aibă acces la conturi private! Anarhia e în faptul că Serviciile Secrete au aflat aceste informații pentru el și pentru războaiele lui personale, și i le-au pus la dispoziție, Anarhia e în faptul că băncile au furnizat informația, Anarhia e în faptul că televiziunile nu au comentat abuzul și în faptul că DNA se face că nimic s-a întâmplat. Anarhia…? Duminică, în Piața Universității, Anarhia a însemnat autorizația dată de Primărie unei grupări de legionari, despre care nimeni nu știe mai nimic, în contextul în care există argumente legale serioase pentru care acea autorizație să fie refuzată. Duminică am stat și am privit și am ascultat oamenii de pe scenă, mulți dintre ei fiind persoane publice, din lumea radioului, a muzicii sau a literaturii. Am privit și am ascultat oamenii care, ca și mine, priveau și ascultau. Și atunci am înțeles și am simțit mai tare și mai dureros decât am înțeles și am simțit vreodată: adevărații anarhiști sunt cei din case! Adevărata Anarhie este inerția, acceptarea, nemișcarea, paralizia, frica aia grăbită, ca un apus repezit cu capul în jos spre un orizont tot mai întunecat. Da, în astfel de situații, Anarhia înseamnă să stai în casă, judecând ca un jandarm care nu te reprezintă! Și să lași drumurile deschise pentru totdeauna, tuturor ambulanțelor care ne cară și ne vor căra, urlând, pe rând sau pe toți deodată, spre spitale tot mai puține și mai mizere.
Posted on: Sat, 30 Nov 2013 23:50:41 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015