Meditatia zilei Gal 6,14-18; Ps 15; Mt 11,25-30 Sfântul Francisc a trăit cu adevărat evanghelia pe care liturgia a proclamat-o în această sărbătoare a sa: a primit revelaţia lui Isus asumându-şi toate cuvintele sale. Ascultând pasajul evanghelic în care Isus îi trimite pe discipolii săi să anunţe împărăţia, a considerat că acele cuvinte i-au fost adresate tocmai lui, că ele trebuie să devină regula vieţii sale. Şi celor care aveau să-l urmeze el nu a voit să le dea altă regulă decât cuvintele evangheliei, deoarece pentru el toate erau cuprinse în raportul cu Isus, în iubirea sa. Stigmatele, pe care le-a primit spre sfârşitul vieţii, sunt tocmai semnul acestui intens raport care îl identifica cu Cristos. Francisc a fost întotdeauna mic, a voit să rămână mic înaintea lui Dumnezeu şi de aceea nici nu a acceptat preoţia pentru a rămâne un simplu frate, cel mai mic dintre toţi, din iubire faţă de Domnul. În el s-au realizat pe deplin cuvintele lui Isus: „Jugul meu este dulce şi povara mea este uşoară”. Câtă bucurie în sufletul lui Francisc, sărac în toate şi bogat în toate, el, care privea toate creaturile cu inimă de frate, care în iubirea faţă de Domnul simţea că şi suferinţele sunt dulci! Şi pentru noi jugul Domnului va fi dulce, dacă îl primim din mâinile sale. În Scrisoarea către Galateni, sfântul Paul ne dă posibilitatea să înţelegem mai bine unele aspecte ale acestui jug, prin două expresii ce par contradictorii, dar care sunt complementare. Prima este aceasta: „Purtaţi-vă greutăţile unii altora, astfel veţi împlini legea lui Cristos”. Greutăţile altora: acesta este jugul lui Isus. Sfântul Francisc a înţeles aceasta deja la începuturile convertirii sale. El povesteşte spre sfârşitul vieţii: „Pe când eram în păcat, simţeam un gust amar văzându-i pe leproşi, dar însuşi Domnul m-a condus între ei şi atunci am trăit mila împreună cu dânşii”. Iată jugul, care constă în a lua greutăţile altora, chiar dacă a face acest lucru pare greu. Şi continuă: „Şi plecând, ceea ce mi se părea amar s-a schimbat în ceva plăcut şi dulce, în sufletul şi în trupul meu”. Pentru cel care îl ia asupra sa, jugul devine dulce. Cu câteva rânduri mai înainte găsim a doua frază a sfântului Paul: „Fiecare îşi va purta propria povară”. S-ar putea crede să fraza este în contrast cu prima, dar în context semnificaţia este clară: este vorba de a nu-i judeca pe alţii, de a fi plini de înţelegere faţă de toţi, de a nu impune altora modul nostru de a vedea sau de a acţiona, de a privi la propriile defecte şi de a nu ne folosi de defectele altora pentru a le impune greutăţi care nu sunt după gândul lui Dumnezeu. Sfântul Francisc se preocupa de aceasta şi în regula sa scria: „Să nu vă consideraţi niciodată primii între fraţi”: să fiţi umili; „Să nu vă consideraţi niciodată stăpâni”: nu impuneţi greutăţi altora; şi adaugă: „Cine posteşte să nu-l judece pe cel care mănâncă”. Este vorba despre delicateţea carităţii, care, atunci când vede povara altora, nu-i critică, nu-i judecă, dar mai degrabă îi ajută. Aşa să luăm jugul lui Isus asupra noastră. Să ne împovărăm cu greutăţile altora şi să nu aruncăm greutăţi asupra altora prin critici şi judecăţi lipsite de înţelegere, deoarece, astfel, putem să-l cunoaştem mai bine pe Fiul lui Dumnezeu, care a murit pentru noi, şi în el să-l cunoaştem pe Tatăl care este în ceruri, cu aceeaşi bucurie a sfântului Francisc
Posted on: Thu, 03 Oct 2013 20:39:43 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015