Mesajele cu destinaţie ajung la posesor Într-un mod ciudat, m-ai învăţat să zâmbesc. Am fost uitat cum mi se luminează privirea când fac asta. Nu am vrut să gândesc pe termen lung, ci doar să mă surprind zâmbind. Ţi-am spus că eşti o binecuvântare şi că cineva acolo sus are un plan cu viaţa ta. Şi are. Mi-am promis mie că nu mă voi ataşa. M-am minţit. De câte ori închideam ochii, ştiam finalul, ştiam ce trebuie să fac, dar îmi repetam constant “încă o zi”, “încă un zâmbet”. Când mi-ai mai spus că pui fericirea mea înaintea fericirii tale, nu mi-a venit să cred. Mi se părea imposibil. Şi a şi fost, pentru că ceva timp mai târziu, am descoperit că au fost doar vorbe. Da, după ce ai fost o binecuvântare, te-ai hotărât să fii altceva. Fără nici o explicaţie. Dar mă aşteptam, pentru că viaţa m-a învăţat că de cele mai multe ori oamenii nu sunt ceea ce par a fi. Dar nu-mi pare rău. Deloc. Măcar ştiu că încă sunt capabil să zâmbesc aşa. Am crezut că nu mai ştiu. Se pare că acest tip de zâmbet, buzele nu-l uită. Nu. Nu e vorba de un “el”. Nu e vorba de nici un “ea”. E vorba de viaţă, în sine. Cine trebuie să înţeleagă, va înţelege. Mesajele cu destinaţie ajung la posesor.
Posted on: Sat, 10 Aug 2013 05:13:02 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015