Mesajul inspectorului școlar general cu ocazia zilei mondiale a - TopicsExpress



          

Mesajul inspectorului școlar general cu ocazia zilei mondiale a profesorului Stimaţi dascăli, În această zi festivă, vreau să vă adresez felicitări și mulțumiri dumneavoastră, cadrelor didactice, care ați făcut ca în învățământul constănțean să avem o serie de performanțe cu care ne putem mândri. Stabilirea de către UNESCO a unei zile a educației relevă importanța acordată școlii, formării tinerei generații, dar și profilului pe care trebuie să-l aibă oamenii implicați în procesul educativ, mai ales că s-a constatat în ultimele decenii, la nivel internațional, o diminuare a funcției prepronderent cultural-educative a învățământului. Parafrazându-l pe un general al lui Napoleon, care întrebat fiind de împărat ce-i trebuie pentru a câștiga un război, acesta a cerut trei lucruri, pot spune că unei țări aflate într-o profundă criză morală, valorică, instituțională îi sunt necesare trei lucruri: 1- Educație, 2 - Educație și 3 - Educație. Susțin aceasta, deoarece precaritatea educației pune în pericol viitorul culturii, al științei, al valorilor și chiar existența ca stat a unei țări. Am amintit la început, de succesele școlii constănțene care sunt reale, sunt multe, sunt temeinice, dar trebuie subliniat și faptul că ele coexistă cu fenomene precum absenteismul, mediocritatea, eșecul școlar, indisciplina, aspecte pe care dumneavoastră, profesorii, depuneți toate eforturile pentru a le diminua. De Ziua Mondială a Profesorului, pe care o marcăm astăzi, apelez la dumneavoastră să uzați de toată experiența pe care o aveți, de tact, de profesionalism, de dăruire,de un demers educațional adecvat care să repună educația și școala la locul pe care îl merită în societatea noastră. Inspector şcolar general, Prof. Dr. Răducu Popescu
Posted on: Fri, 04 Oct 2013 18:44:10 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015