Mi se întâmplă câteodată să rămân după-amiaza în pat şi să mă sune vreun prieten care mă întreabă, aşa cum se obişnuieşte la telefon, ce fac. Răspund că stau în pat şi, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, din difuzor se aude o voce îngrijorată, care se interesează dacă mă simt rău. Ce viziune rudimentară asupra vieţii! De ce un om care stă în pat după-amiaza trebuie neapărat să se simtă rău? Nu putem presupune că stă în pat doar de plăcere, citind o carte, uitându-se la televizor ori lenevind pur şi simplu? Este ca şi cum am crede că cineva care mănâncă o îngheţată cu vanilie şi frişcă era mort de foame sau că berăriile sunt umplute până la refuz numai de oameni cărora le este sete. Patul, prieteni, a fost subestimat dintotdeauna. Filozofii care s-au chinuit de-a lungul secolelor să dea o definiţie cât de cât plauzibilă a fericirii sau a plăcerii l-au ignorat complet, iar puţinii scriitori de ficţiune care l-au pomenit s-au aplecat prea puţin asupra mângâierii pe care acest modest obiect de mobilier o oferă celui care ştie să-l folosească în mod inteligent. Dacă ar fi să enumăr doar câteva dintre desfătările oferite de două ceasuri de stat în vârful patului, m-aş opri mai întâi la acele furnicături pe care le simţi în tot corpul, de o mie de ori mai plăcute decât orice masaj făcut în vreun salon profesionist. Nu aş uita, desigur, nici ceaţa de catifea care ţi se lasă pe ochi, balsamul divin picurat în urechi al sunetelor pe care picăturile de ploaie le scot atunci când se lovesc de pervaz, cărţile pe care altfel nu le-ai fi citit niciodată şi amorţeala dulce care te cuprinde în timp ce moţăi. Iar, în final, ce poate fi mai plăcut decât un somn netrebuincios trupului, dar care pentru suflet este o adevărată binecuvântare? Dumnezeule! Dacă societatea de consum ne-a smintit într-un asemenea hal încât nu mai putem vedea în lucruri altceva decât stricta lor utilitate, însăşi esenţa naturii umane se află în mare pericol. Cât despre mine, lăsaţi-mă să cred că patul nu e un simplu obiect de mobilier în care te sui atunci când eşti obosit sau bolnav, ci un obiect sacru, o poartă prin care sufletul poate călători dincolo de frontierele înguste ale materiei.
Posted on: Sun, 14 Jul 2013 01:06:56 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015