Miercuri, 3 iulie 2013, se împlineşte un an de la debutul unuia dintre cele mai negre episoade din istoria deloc roză a României postdecembriste, asemănător prin violenţa cu care s-au încălcat nu numai regulile democraţiei, dar şi regulile bunului simţ, Teroriştilor din decembrie 1989, contrademonstraţiei FSN-iste din 29 ianuarie 1990 şi mineriadelor din iunie 1990 şi din septembrie 1991: Lovitura de stat din 3-6 iulie 2012! Dacă episoadele de tristă amintire din 1990 şi 1991 îşi mai aveau justificarea prin conjunctura internă şi internaţională (României îi lipsea Constituţia pluralismului, clasa politică nu ştia regulile democraţiei europene, Poporul împărtăşea în continuarea mentalităţi comuniste, URSS nu se prăbuşise şi ţara noastră părea lăsată în sfera de influenţă a Moscovei), cel din vara lui 2012 ne apare azi, cum ne-a apărut şi în urmă cu un an, incredibil prin raportare la situaţia internă şi externă a României (22 de ani de democraţie, traversarea unor experienţe dureroase, Popor care a încercat multe experienţe electorale, o Românie membră NATO şi UE). Eram în studioul de la Palatul Pionerilor al emisiunii Sub semnul întrebării moderate de Robert Turcescu în ipostaza de invitat permanent. Cu o săptămînă înainte de declanşarea loviturii de stat, am proclamat, fără să clipesc, spre uimirea lui Robert Turcescu şi a celorlalţi invitaţi: — Gata! Îl suspendă! Ceasul a început să ticăie! Fireşte, anunţînd un şir de fapte care aveau să se petreacă, mă bazam pe surse sigure şi pe semnele pregătitoare din Parlament. Cînd eram copil, pe drumul din Găgeşti-Deal către Cooperativa de consum, unde mergeam să cumpăr sodă de rufe pentru casă şi o sută de grame de biscuiţi vărsați pentru mine, îmi repetam mereu: O să fie închis! Şi deşi gîndul că voi cumpăra biscuiţi mă împingea să-mi imaginez magazinul deschis şi eu intrînd pe uşă, mă străduiam, păşind prin praful drumului, cît puteam de tare, să-mi imaginez uşa cu lacăt şi pe mine întorcîndu-mă acasă cu buzele umflate. De ce procedam aşa? Din acelaşi motiv pentru care şi azi, deja bătrîn, cînd îmi doresc ceva cu putere, mă străduiesc să - mi imaginez că acel lucru nu se va împlini. Încă de mic am căpătat superstiţia că nu se împlineşte ceea ce sînt sigur că se va împlini. Sub puterea acestei superstiţii, ziceam seară de seară, la Robert Turcescu, că Suspendarea va avea loc! Îmi doream ca această suspendare să nu se petreacă nu pentru că ţineam ca Traian Băsescu să rămînă preşedinte. Dimpotrivă, credeam – ceea ce cred şi azi – că Traian Băsescu trebuia să intre în Opoziţie, astfel încît USL să aibă întreaga Putere. Numai dacă USL avea întreaga Putere, românii s-ar fi trezit din drogul USL-ist: 1) Nu mai exista riscul ca observaţiile noastre, ale jurnaliştilor independenţi, să fie contracarate de maşinăria propagandistică a USL prin acuzaţia ticăloasă că sîntem slugile Preşedintelui. 2) Doar cînd o forţă politică are întreaga Putere se poate vorbi de răspunderea ei pentru tot ceea ce se întîmplă în ţară. 3) Pentru apariţia şi dezvoltarea unei autentice mişcări de susţinere a democraţiei era absolut necesară o perioadă de dictatură USL-istă. Numai aşa românii, pierzîndu-şi libertatea, puteau ajunge să şi-o dorească şi să lupte pentru ea. Cîtă vreme USL nu avea Preşedinţia, nu puteam vorbi de un regim USL. Nu-mi doream, totuşi, ca Suspendarea să aibă loc, deoarece ştiam ce implica ea la vremea respectivă: Călcarea în picioare a statului de drept din România! Ce mai încolo şi încoace, o mineriadă, produsă de astădată nu de mutrele negre, cum le spun francezii minerilor, pentru că aceştia sînt negri de cărbune, ci de mutrele albe, spălate, pomădate şi parfumate ale Penalilor din USL. Îmi dădeam seama că Suspendarea presupunea o şmecherie care mai întîi avea să uimească cancelariile Occidentale, pentru ca apoi să le scoată din sărite: Folosirea democraţiei pentru a da o lovitură de stat cu aparență democratică. Să mă explic. Tocmai pentru a evita ca Preşedintele să fie suspendat şi, apoi demis, după cum îi vine pe chelie unei majorităţi parlamentare ad-hoc, Constituţia a prevăzut o serie de piedici legale, care să descurajeze provocarea unei crize politice majore de către un Parlament iresponsabil. Nu numai pentru Suspendare, dar şi pentru alte decizii cruciale, Constituţia din 1991 instituise un echilibru al Puterilor, astfel conceput încît nici una dintre Puteri, inclusiv Parlamentul, să nu ajungă la un moment dat în situaţia de a exercita o dictatură. În calea Suspendării în doi timpi şi trei mişcări, şedeau printre altele, de exemplu, două Legi: 1) A Curţii Constituționale, care dădea dreptul CCR să se pronunţe asupra hotărîrilor Parlamentului! 2) A Referendumului, care stabilea că Preşedintele nu poate fi demis dacă nu e atins pragul de participare de 50%. Pentru politicienii care au democraţia în sînge, existenţa unor astfel de piedici în calea Suspendării arbitrare, gen Aşa vor muşchii noştri! presupune două atitudini: 1) Fie renunţarea la Suspendare. 2) Fie încercarea de a-l suspenda pe preşedinte ţinînd cont de piedicile respective. CCR putea fi convinsă că Hotărîrea de suspendare e constituţională. Printr-o mobilizare exemplară, ieşeau la Referendum peste 50% din alegători. Ce face USL? Înlătură aceste piedici constituţionale modificînd pur și simplu prin Ordonanţe de Urgenţă Legea CCR şi Legea Referendumului. Ordonanţele de Urgenţă nu pot fi contestate la CCR decît de Avocatul Poporului. Pentru ca nu cumva Avocatul Poporul să conteste la CCR Ordonanţele de Urgenţă ale loviturii de stat, majoritatea USL-istă din Parlament îl revocă pe Gheorghe Iancu, punînd în loc marioneta numită Valer Dorneanu. În ce a constat Lovitura de stat a USL? În modificarea unor legi prin Ordonanţă de Urgenţă astfel încît mecanismele constituţionale de blocare a unei Suspendări precipitate și fără temei să fie spulberate. Imaginaţi-vă că mergeţi cu automobilul de la Bucureşti la Iaşi. Conduceţi prudent, fără a depăşi viteză legală de 50 km la oră prin localităţi. Cu puţin timp înainte de a intra în Iaşi, într-o localitate sînteţi oprit de Poliţia rutieră şi de un echipaj de Mascaţi. Sînteţi dat jos din maşină, pus în cătuşe şi urcat în dubă: — Bine, bine! strigaţi, dar ce-am făcut?! — Cum ce-aţi făcut? Aţi mers prin localitate cu 50 la oră. — Bine, bine! Dar Codul rutier prevede că asta e viteza legală. — Prevederea asta era pînă la plecarea dumneavoastră din Bucureşti. Între timp, Parlamentul a votat un nou Cod rutier, preşedintele l-a promulgat şi Monitorul Oficial l-a tipărit. Potrivit noului Cod Rutier viteza legală prin localitate e de 25 km la oră. — Bine, bine! Dar de ce mă arestaţi? — Potrivit noului Cod Rutier, depăşirea vitezei legale e mai gravă decît jaful cu omor. La Bucureşti, aşteptaţi să fiţi dus în faţa unui judecător. Aşteptaţi degeaba. Tot între timp, s-a modificat şi Codul penal. Nu mai prevede aprobarea dată de un judecător pentru arestare. A fost votat de Parlament, a trecut de CCR şi de Preşedinte şi e deja în vigoare. Toate acestea în doar cîteva ore. Abia acum realizaţi ce s-a întîmplat. Pentru ca dvs. să ajungeţi la puşcărie s-au modificat pe loc mai multe legi. Totul democratic, nu-i așa?! Le-a votat Parlamentul, le-a aprobat CCR, le-a promulgat președintele, le-a publicat Monitorul oficial. Aşa s-a întîmplat şi cu Suspendarea din iulie 2012. Pentru a-l debarca pe Preşedinte cît ai fluiera, USL a schimbat pe loc toate legile care blocau sau măcar amînau Suspendarea. Cancelariile occidentale și UE au sesizat imediat că astfel de acţiuni sînt mult mai grave decît o lovitură de stat militară. Şi asta pentru că ele folosesc aparența democrației pentru o lovitură de stat antidemocrată. Vor fi înţeles de un an încoace asta şi liderii USL? Fireşte că nu. Încercarea recentă de a modifica Legea Referendumului astfel încît să fie sigură adoptarea Constituţiei Penalilor e dovada.
Posted on: Wed, 03 Jul 2013 09:01:04 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015