Mirajul Târziu în noapte privesc cerul şi gândul îmi zboară din nou la tine. Nu mai am nevoie de ceas ca să ştiu ora căci inima mea bate clipele ce trec istovite. Închid ochii dorindu-mi cu disperare întunericul, dar imaginea ta îmi apare mai clară. Nu mă mai pot ascunde în interiorul fiinţei mele, mi-ai găsit locul secret în care mă retrag din calea vieţii şi acum îmi zâmbeşti calm de acolo. Mă apropii şi aş vrea să te ating, dar … eşti doar un miraj! Când, oare, voi învaţa să trăiesc în lumea reală? “Zburător cu negre plete Vin’ la noapte de mă fură!” Cât va mai trebui să te chem ca să mă auzi? Mă las furată iar de vraja privirii tale, îmi e teamă că orice mişcare te-ar face să dispari. Şi, încremenită în deşertul meu trist, nu pot decât să privesc mirajul … Tresar. E doar un geamăt al oraşului, nimic mai mult. Şi totuşi îmi e teamă, trecutul devine prezent şi scânteia din privirea ta s-a stins … ai dispărut! Te chem cu disperare şi aş vrea să-ţi aud vocea. Dar eşti atât de departe … într-o lume unde eu nu pot ajunge. A mai trecut un ceas. Pleoapele cad peste ochii obosiţi precum cade cortina pe o scenă. Dar spectacolul încă nu s-a terminat. Neliniştea îşi face loc în mica mea lume. Furtuna e pe cale să înceapă şi gândurile devin uragan! Şi din nou te chem, dar … O rază de soare îmi mângâie obrazul … Oare am visat că ai venit la mine? Mă ridic şi privesc cerul. Chipul ce se reflectă în geam nu-i al meu … căci eu sunt o fiinţă a nopţii trăind într-un miraj creat de privirea ta!
Posted on: Wed, 05 Jun 2013 05:20:52 +0000