Mireasa si soacra A fost odată, în China o fată pe nume - TopicsExpress



          

Mireasa si soacra A fost odată, în China o fată pe nume Li-Li, care căsătorindu-se, s-a dus să locuiască împreună cu soțul ei, în casa soacrei sale. Într-un scurt timp, Li-Li a constatat că orice face, nu reușește să se înțeleagă defel cu soacra ei. Fiind de personalități opuse, Li-Li a început să sufere enorm de pe urma comportăriilor obișnuite ale soacrei , care o critica tot timpul. Au trecut zile și săptămâni, iar Li-Li și soacra sa n-au încetat să se contrazică și să se certe pentru orice lucru. Agravantă era și situația, că potrivit tradițiilor chineze, nora era obligată să se închine în fața soacrei , să o asculte și să-i îndeplinească orice dorință! Furia și certurile din casă îi pricinuiau cea mai mare nefericire, mai ales sărmanului soț al Li-Liei. În cele din urmă, Li-Li n-a mai suportând dictatura și temperamentul soacrei sale, a decis să facă ceva pentru a schimba situația. Asadar, Li-Li a plecat pe ascuns de acasă, să se consulte cu un bun prieten de-al tatălui ei, domnul Huang, culegător, vânzător de plante și tămăduitor prin folosirea acestora. Ea i-a povestit situatia în care se afla, întrebându-l dacă-i va putea da ceva otravă, prin care să-și rezolve problemele , odată pentru todeuna! Domanul Huang i-a spus: - Eu ti-am înțeles necazul și de aceea îti voi da câteva plante aromatice, care vor forma, treptat, treptat, otrava în corpul soacrei tale. În fiecare zi îi vei pregăti mâncăruri gustoase si îi vei introduce câte putin din acest amestec de plante în portia ei ! Dar, pentru a te asigura că nimeni nu te va bănui, atunci când va înceta din viată, va trebui să fii foarte vigilentă si să te comporti foarte prietenos cu ea. Nu te mai contrazice, nu te certa și îndeplineste-i toate dorintele, la fel ca la o regină, și atunci tu, Li-Li, vei fii fericită! Mulțumindu-i domnului Huang, Li-Li s-a grăbit să se întoarcă acasă, spre a începe punerea în aplicare a planului de a-si ucide soacra. Ținând minte sfaturile lui Huang, spre a evita suspiciunile, ea si-a controlat temperamentul, fiindu-i supusă soacrei, comportându-se si tratând-o ca și cum ar fi fost propria ei mamă. Au trecut astfel, șase săptămâni, atmosfera din casă se schimbase complet. Intrucat Li-Li isi stăpânea firea, a constatat că niciodată nu s-a mai supărat si nu si-a mai iesit din fire. Nu au mai fost discuții contradictorii cu soacra, fiind mereu amabilă și colaborând în toate treburile casei. Atitudinea soacrei față de Li-Li se schimbase complet, începuse să o iubească ca pe propria ei fiică. Acum le povestea rudelor și prietenelor sale că Li-li este cea mai bună noră pe care și-ar fi putut-o găsi. Nora și soacra se comportau, reciproc, ca și cum ar fi fost mamă și fiică. Sotul Li-Liei devenise și el foarte fericit, văzând ce se întâmplase. Într-o zi, Li-Li s-a hotărât să se ducă, din nou, la domnul Huang pentru a-i cere să o ajute, spunându-i: - Stimate domn Huang, te implor să-mi dai leacuri care să anuleze efectele otrăvirii, pentru că nu mai vreau să o ucid. Ea s-a schimbat complet, a devenit o femeie simpatică si acum o iubesc ca pe propria mamă. Nu vrea ca ea să moară din cauza otrăvii pe care i-am dat-o!!! Domnul Huang a zâmbit și i-a spus, dând din cap: - Li-Li, nu e niciun motiv sa fii îngrijorată. Nicicând nu ți-am dat vreo otravă, căci acele plante ce le-ai primit erau de fapt vitamine pentru îmbunătățirea sănătății. Singura otravă era doar aceea din mintea și atitudinea ta față de mama soacră! Acum ea a fost anulată prin dragostea cu care ai copleșit-o!!! MORALĂ Precum ne comportăm cu alții, tot așa și ei se vor comporta cu tine !!! PROVERB CHINEZESC Cine-și iubește apropele, la fel iubirea se va reîntoarce și asupra sa! S-ar putea că Dumnezeu încearcă să prelungească viața altuia, prin tine! Read more: filedelumina.ro/2013/11/30/mireasa-si-soacra/#ixzz2mCd6cwZm
Posted on: Sun, 01 Dec 2013 06:38:37 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015