Multumesc, draga Dominique Ilea, pentru traducerea si transmiterea acestui material, care mi-a mers la... casa sufletului :) Site-ul Asociației Rhône-Roumanie – rhone.roumanie.free.fr, vineri 21 iunie 2013 Jean-Pierre Longre, „Radu Aldulescu, L’Amant de la veuve. Revolte și tribulații” Mite Cafanu și cei doi frați ai săi, Costel și Nicu, sunt fiii unui demnitar politic și ai unei profesoare; deci, întrucâtva, niște juni privilegiați, deși reprezentativi pentru generația ce și-a petrecut tinerețea în anii ’70, la vremea când în România trebuia să te descurci cu (sau fără) regimul comunist: ori să te împaci cu el (Costel), ori să te exilezi (Nicu), ori să te revolți într-un fel sau într-altul (Mite). Despre acesta din urmă vorbește cu osebire îmbelșugatul roman al lui Radu Aldulescu. Copil încă, se îndrăgostește de Colivăreasă, femeie matură alături de care își poate ostoi nevoia de iubire și de ocrotire, înainte de-a o lua razna, cât mai departe de obsesiile carierismului părintesc, fugind de acasă fără să renege, totuși, afecțiunea mamei nici pe cea a fraților săi, umblând creanga de la muncă la trândăvie, de pe șantier într-o uzină, din întâlnire în despărțire, între dragoste felurite și singurătatea silită, deprinzându-se să tragă mâța de coadă și să se împrietenească doar cu băieți la fel de marginali ca el – și la fel de nebuni, se va spune, soiul aparte de nebunie produs de societățile fără nici o perspectivă, sterpe și ucigătoare. „Acum abia își dă seama, erau foarte puțini așa, o minoritate, o infimitate, unii au reușit să fugă, și de ceilalți ce naiba s-a ales? Care s-au spânzurat de cârlige de macara, care s-au rătăcit prin fabrici, prin pușcării și porcării și cărămidării... Da, erau foarte-foarte puțini, măcar că stând printre ei ți se părea că-s mulți. Grosul îl formau cei care-și vedeau interesul lor și rostul lor.” Deși, pe alocuri, Amantul Colivăresei denunță virulent nocivitatea unui regim sufocant și decăderile individuale pe care le pricinuiește acesta, forța romanului stă mai ales în complexitatea vie a portretelor și în vigoarea fascinantă a stilului, depășind de departe simpla critică socio-politică. Descrierile trec de la realismul concret la avântarea lirico-epică, monologurile și dialogurile ajung la virtuozitate în utilizarea diverselor registre, mai cu seamă a limbajului argotic, scenele colective se preschimbă în plonjoane tragico-burlești în gloată. Între râs și plâns, cruzime și sensibilitate, iubire și ură, iad și rai, astfel curge scrisul lui Radu Aldulescu, ce nu-și are seamăn în explorarea trăirilor umane prin mijlocirea câtorva figuri patetice și pitorești. În românește de Anca-Domnica (Dominique) ILEA
Posted on: Wed, 03 Jul 2013 07:27:14 +0000
Trending Topics
© 2015