Muzicantii din Ramnic ( si nu sunt cei din Bremen ! ) - TopicsExpress



          

Muzicantii din Ramnic ( si nu sunt cei din Bremen ! ) IV In anul 2000 , manos sa-i zicem din punctul de vedere al beneficiiilor materiale culese , in compania celor doi colegi Geambi si Sticla , purced la o nunta pe meleaguri pitestene , intr-o localitate numita Potlogi . Cu acordeonul , Geambasu il tocmeste pe unul Sandu din Buzau , o aratare mica si sfrijita , la vreo cincizeci si ceva de ani , care avea un tic verbal evident ! Oricare ar fi fost discutia el aproba putin alintat : ,, Da ma ! ,, . Amintirea acelei sindrofii ramane nestearsa , pentru ca la dezlegatul miresii , care avea loc mai devreme , in locul ei imbracasera un individ si va da-ti seama ce circ a putut avea loc ! Departe de umorul unei astfel de situatii , dupa taierea tortului a inceput balamucul , nasului i se turna la propriu pe gat din doua sticle deodata , finului la fel si in mai putin de cinci minute s-au apucat de azvarlit unii in altii cu tort , care nu apucase sa fie feliat si impartit mesenilor asa cum ar fi fost normal ! In 1995 cantam la Poienita in formula de ,, aur ,, , eu , Tamba , Bebi , Masca si Sticla si timp de doua saptamani prin februarie am fost vizitati de un libian incurcat cu fata unui acordeonist de la Buzau , Marian , pe care l-am recunoscut a fi fost partener de nunta prin 93 la Berca . Anul 1990 a fost cel mai abundent in nunti , descatusarea de comunism a dat frau liber tuturor sa-si manifeste fericirea si bucuria de a incepe o noua viata , tineri , batrani , strambi si drepti , frumosi si urati deopotriva , surzi , orbi , caci si la din astia in ani si ani de activitate ,, nuntistica ,, ai parte sa canti ! Cu vechii mei prieteni , Pichiu si Vali Iosif am colaborat la cateva evenimente si acolo am cunoscut doi impatimiti de muzica populara , unul mai mult decat celalalt , tata si fiu , nea Danescu si Vava . Acum ceva ani , plecasem sa ii fac o vizita celui batran , lui nea Danescu si pe fereastra camerei unde statea , il vad cu acordeonul in brate , studiind inca , la peste saizeci de ani cateva piese pe clapele Hohnerului ! Din acelasi neam , Gheorghita Danescu , ordonat si el in punerea degetelor pe acordeon , ca si restul , cu care am cantat la a doua nunta la care fusesem angajat , la restaurantul Dealul Mare din Buzau si care surprinzator s-a terminat pana la unu noaptea , datorita neintelegerilor dintre seful de local si socri ! Ne-a dat afara pe toti pur si simplu ! Tot la nunta aceea , al doilea burdufar a fost Ninei , un tip jovial si cu veleitati in arta horitului si cu care prin 92 am avut un conflict de la banii pe care trebuia sa ni-i dea noua , restului formatiei si caruia i-am sechestrat acordeonul timp de doua saptamani ! S-a stins tanar , acum zece ani si ceva , spanzurat din cauza sotiei , se zice ! Pe Gigel Grosu l-am cunoscut cu ocazia sfarsitului de sezon , pe 1 decembrie a lui 90 , la Gugesti la nunta tot a unui muzicant , unul Haota cu clarinetul , in mijlocul unui conflict total in randul populatiei locale . Pentru cine nu-si aduce aminte , romanii se batusera cu tiganii si conflictul , in doua parti , s-a soldat cu un mort si pagube ale catorva gospodarii si a unui bar , al carui proprietar era un prieten de peste ani , Dinita , un tip s-ar putea spune periculos , dar bland in relatia mea cu el ! Tot acolo , sef peste adunatura de muzicanti fusese Tata Mare , fiindca asa i se zicea si care dimineata , in poarta casei mele era sa ma si ia la bataie fiindca ii cerusem banii care mi se cuveneau si pe care nici in ziua de azi nu i-am mai vazut ! Nici n-as mai avea de la cine , alcoolul in exces la paralizat pe o parte si nu peste mult timp l-a trimis la cele vesnice ! Frate cu personajul de mai sus , Ghirei , avea un fel al lui de a rosti lucrurile pe care noi i le indicam dupa terminarea mini programului de pe batatura omului , in asteptarea alaiului festiv . - Zi mai si tu ceva la microfon ! il indemnam noi . - Sa-ti traiasca , nune mare ! zice el , cu pauza intre urare si numele celui caruia i se adresa si ca si cum s-ar fi rugat de cineva sau ar fi povestit unui copil Alba ca zapada , oricum , ceva intre , ar trebui sa va reproduc , ca sa vedeti ce haz ne producea noua ! In formula ce a durat ceva ani buni , in afara de cele sase luni in care ni s-a alaturat Sticla , am cantat cateva nunti la Balta Alba , prima la prietenul nostru Vali si apoi la alte neamuri si cunostinte ale lui si ale nasului . Acolo mi-am revizuit partitura la Brasoveanca , datorita cumnatului lui Gigel Grosu si el acordeonist , intors atunci recent din ,, facultate ,, !
Posted on: Sat, 20 Jul 2013 07:40:09 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015