Mîndrie şi prejudecată (primele două capitole) de Jane Austen Capitolul l Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o nevastă. Oricît de puţin cunoscute ar fi simţămintele sau vederile unui asemenea bărbat atunci cînd apare pentru prima oară într-un loc, acest adevăr este atît de înrădăcinat în minţile celor din jur, încît burlacul este socotit ca proprietate de drept a uneia sau alteia dintre fiicele familiilor din vecinătate. ― Dragă domnule Bennet, îi spuse doamna sa într-o zi, ai aflat că Netherfield Park a fost în sfîrşit închiriat? Domnul Bennet răspunse că nu a aflat. ― Dar a fost, îi replică ea; căci doamna Long a trecut tocmai pe aci şi mi-a povestit totul de-a-fir-a-păr. Domnul Bennet nu dădu nici un răspuns. ― Nu vrei să ştii cine l-a închiriat? strigă nerăbdătoare soţia sa. ― Dumneata vrei neaparat să mi-o spui şi eu n-am nimic împotrivă s-o aud. Această invitaţie a fost de ajuns. ― Ei bine, dragul meu, trebuie să ştii că doamna Long zice că Netherfield a fost luat de un tînăr putred de bogat, din nordul Angliei; că a sosit luni într-un cupeu cu patru cai ca să vadă locul şi a fost atît de încîntat, încît a şi căzut la învoială cu domnul Morris; că trebuie să se instaleze înainte de sfîntul Mihail şi că vreo cîţiva dintre servitorii săi vor veni acolo, pînă la sfîrşitul săptămînii viitoare. ― Cum se numeşte? ― Bingley. ― E însurat sau burlac? ― Oh! burlac, dragul meu, sigur! Burlac şi putred de bogat; patru sau cinci mii pe an. Ce lucru minunat pentru fetele noastre! ― Cum aşa? Ce legătură are asta cu ele? ― Dragul meu Bennet, îi răspunse soţia, cum poţi fi atît de sîcîitor? Ştii, desigur, că mă gîndesc c-o să se însoare cu una dintre ele. ― Cu scopul ăsta se stabileşte oare aici? ― Scopul? Ce absurditate! Cum poţi vorbi astfel? Dar este foarte posibil să se îndrăgostească de una dintre ele şi de aceea trebuie să-i faci o vizită, îndată ce va sosi. ― Nu cred că e cazul. Dumneata şi fetele puteţi merge, sau le poţi trimite singure, ceea ce ar fi încă şi mai bine, deoarece, dat fiind că eşti tot atît de frumoasă ca oricare dintre ele, s-ar putea ca domnul Bingley să te placă cel mai mult. ― Dragul meu, mă măguleşti. Desigur am avut şi eu epoca mea de frumuseţe, dar nu pretind că aş mai fi cine ştie ce acum. Cînd o femeie are cinci fete mari, trebuie să renunţe să se mai gîndească la propria-i frumuseţe. ― Adeseori, în asemenea cazuri, o femeie nu prea mai are cine ştie ce frumuseţe la care să se gîndească. ― Dar, dragul meu, trebuie să-i faci neapărat o vizită domnului Bingley cînd va deveni vecinul nostru. ― Este mai mult decît îţi pot promite, crede-mă. ― Dar gîndeşte-te la fiicele dumitale. Gîndeşte-te numai ce situaţie ar fi pentru una dintre ele. Sir William şi Lady Lucas sînt hotărîţi să se ducă numai cu scopul acesta, căci în general, ştii bine, nu fac vizite noilor veniţi. Trebuie, trebuie să te duci pentru că, dacă dumneata nu te vei duce, nouă ne va fi imposibil să-i facem o vizită. ― Eşti exagerat de scrupuloasă, crede-mă. Domnul Bingley va fi, desigur, foarte fericit să vă cunoască; îi voi trimite prin dumneata cîteva rînduri şi-l voi asigura de consimţămîntul meu total la căsătoria lui cu una dintre fetele mele care îi va plăcea; totuşi, trebuie să pun o vorbă bună pentru mica mea Lizzy. ― Nu vreau să faci una ca asta. Lizzy nu e cu nimic mai bună decît celelalte şi sînt convinsă că nu-i nici pe jumătate frumoasă ca Jane, nici pe jumătate veselă ca Lydia. Dumneata însă o preferi totdeauna pe ea. ― Nici una dintre ele nu prea are cu ce să se laude, răspunse domnul Bennet. Sînt toate prostuţe şi ignorante ca şi alte fete! Lizzy e însă mai isteaţă decît surorile ei. ― Domnule Bennet, cum poţi vorbi aşa de urît de copiii dumitale? Îţi face plăcere să mă jigneşti. N-ai nici un pic de milă de bieţii mei nervi. ― Te înşeli, scumpa mea. Am un mare respect pentru nervii dumitale. Sînt vechile mele cunoştinţe. Te aud pomenindu-i, cu mare consideraţie, de cel puţin douăzeci de ani. ― Ah, nu ştii cît sufăr! ― Sper însă că-ţi va trece şi că vei trăi să vezi mulţi tineri domni cu un venit de patru mii pe an instalîndu-se prin vecinătate. ― Nu ne va fi de nici un folos, de-ar veni şi douăzeci din ăştia, dacă nu vrei să le faci o vizită. ― Contează pe mine, scumpa mea, atunci cînd vor fi douăzeci, îi voi vizita pe toţi, deodată. Domnul Bennet era un amestec atît de ciudat de agerime, sarcasm, rezervă şi capriciu, încît douăzeci şi trei de ani de viaţă conjugală au fost prea puţini pentru soţia sa ca să-i înţeleagă firea. Firea ei nu era atît de greu de descifrat. Era o femeie cu o inteligenţă redusă, prea puţine cunoştinţe şi o dispoziţie instabilă. Cînd era nemulţumită, îşi închipuia că este nervoasă. Scopul vieţii sale era să-şi mărite fetele; plăcerea vieţii sale ― vizitele şi noutăţile. Capitolul II Domnul Bennet a fost printre primii care s-au dus la domnul Bingley. Avusese tot timpul intenţia să-i facă această vizită deşi, pînă în ultima clipă, o asigurase pe soţia sa că nu se va duce; şi, pînă în seara zilei în care făcuse vizita, ea nu ştiuse nimic. Atunci i se dezvălui totul în felul următor: văzîndu-şi cea de a doua fiică ocupată eu dichisitul unei pălării, domnul Bennet i se adresă deodată astfel: ― Sper că-i va plăcea domnului Bingley, Lizzy. ― Nu sîntem în situaţia de a şti ce îi place domnului Bingley, răspunse mama înciudată, deoarece nu-i putem face o vizită. ― Dar uiţi, mamă, spuse Elizabeth, că-l vom întîlni la reuniuni şi că doamna Long a promis să ni-l prezinte. ― Nu cred că doamna Long va face aşa ceva. Are ea însăşi două nepoate. E o femeie egoistă, falsă, nu dau doi bani pe ea. ― Nici eu, spuse domnul Bennet, şi mă bucur că nu vei avea nevoie de serviciile ei. Doamna Bennet nu binevoi să dea vreun răspuns; dar, incapabilă să se stăpînească, începu să dojenească pe una dintre fete. ― Nu mai tot tuşi, Kitty, pentru numele Domnului! Ai puţină milă de nervii mei. Îmi calci pe nervi. ― Kitty nu-i deloc discretă cu tusea ei, spuse tatăl. Tuşeşte cînd nu trebuie. ― Nu tuşesc de plăcere, spuse Kitty necăjită. Cînd are loc balul tău viitor, Lizzy? ― De mîine în două săptămîni. ― Da, aşa e, întări mama. Şi doamna Long nu se va întoarce decît în ajun, aşa că-i va fi imposibil să ni-l prezinte pentru că nu-l va cunoaşte nici ea. ― Atunci, draga mea, s-ar putea să ai superioritate faţă de prietena dumitale şi să i-l prezinţi dumneata ei. ― Imposibil, domnule Bennet, imposibil, cînd eu însămi nu-l cunosc. Cum poţi fi atît de sîcîitor? ― Apreciez prudenţa dumitale. O cunoştinţă de două săptămîni este, cert, foarte puţin. Nu poţi cunoaşte adevărata fire a unui om după numai două săptămîni. Dar, dacă noi nu îndrăznim, altcineva o va face; şi, la urma urmelor, doamna Long şi nepoatele sale trebuie să-şi încerce şi ele norocul, şi de acea, cum domnia sa va considera faptul că renunţi să-ţi facă acest oficiu drept un act de gentileţe, voi prelua eu această sarcină. Fetele îşi priviră tatăl încremenite. Doamna Bennet spuse numai: "Prostii, prostii"! ― Care poate fi sensul acestei exclamaţii emfatice? se repezi el. Consideri formalitatea prezentării şi importanţa care i se dă drept o prostie? Nu prea pot fi de acord cu dumneata în chestiunea aceasta. Ce spui, Mary? Căci tu eşti o domnişoară cu idei profunde, ştiu, citeşti cărţi serioase şi scoţi citate din ele. Mary ar fi dorit să spună ceva foarte inteligent, dar nu ştiu ce. ― În timp ce Mary îşi pune ideile la punct, continuă el, să ne întoarcem la domnul Bingley. ― M-am săturat de domnul Bingley, replică soţia sa. ― Îmi pare rău să aud aşa ceva; dar de ce nu mi-ai spus-o mai înainte? Dacă ştiam acest lucru azi-dimineaţă, desigur, nu i-aş fi făcut vizita. Ce ghinion! Dar cum i-am făcut într-adevăr această vizită, nu mai putem să-l evităm. Uimirea doamnelor fu tocmai ceea ce dorise el, uimirea doamnei Bennet depăşind, poate, pe a tuturor, deşi, după ce primul val de bucurie trecu, ea le declară că tot timpul se aşteptase la asta. ― Ce bun ai fost, dragul meu Bennet! Ştiam eu că te voi convinge pînă la urmă. Eram sigură că-ţi iubeşti fetele prea mult ca să nu iei în consideraţie o asemenea cunoştinţă. Vai, ce încîntată sînt! Şi ce farsă grozavă, să te fi dus azi-dimineaţă şi să nu ne spui un singur cuvînt pînă acum. ― Acum, Kitty, poţi tuşi cît vrei, spune domnul Bennet şi, rostind aceste vorbe, părăsi camera, sătul de exaltarea soţiei sale. ― Ce tată minunat aveţi, fetelor! spuse ea, după ce se închise uşa. Nu ştiu cum i-aţi putea mulţumi îndeajuns pentru bunătatea lui; ca şi mie, de altfel. La vîrsta noastră nu este prea plăcut ― pot să v-o spun ― să faci mereu cunoştinţe noi; de dragul vostru însă nu ştiu ce n-am face! Lydia, puişorul meu, deşi eşti cea mai mică, sînt sigură că domnul Bingley va dansa cu tine la balul următor. ― Oh! făcu Lydia energică, n-am nici o grijă, căci deşi sînt cea mai mică, eu sînt cea mai înaltă dintre toate. Restul serii l-au petrecut întrebîndu-se cît de repede va întoarce domnul Bingley vizita domnului Bennet şi plănuind cînd să-l invite la masă.
Posted on: Thu, 18 Jul 2013 07:24:13 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015