”Mă întrebi de ce te iubesc… Şi îţi răspund cu - TopicsExpress



          

”Mă întrebi de ce te iubesc… Şi îţi răspund cu strălucire de dor în privire: Pentru că eşti. Cum eşti? Aşa cum îmi imaginam că poate fi o femeie… Dornică de dragoste, de mine, de viaţă. Te iubesc pentru că iubeşti cu patimă deplină, Abandonată pasiunii cu frenezie de Evă Care trăieşte sublimul abandon erotic scufundându-se în păcat Fără vestă de salvare… Te iubesc pentru că ai descifrat în hieroglifele din mine Acel mesaj ascuns privirilor Care transmite că sunt un bărbat de o simplitate debordantă, Râzând trist precum un clovn ameninţat cu şomajul Din cauza greşelilor repetate… Te iubesc pentru că atingi viaţa cu degetul arătător Şi o pui pe vârful limbii, picătură cu picătură, Lăsând să treacă pe lângă tine îndoieli Şi temeri şi conflicte… Mă întrebi de ce te iubesc… Pentru că eşti. Pentru că ai venit. Pentru că rămâi alături de mine În adâncimile unui suflet care înmugureşte Doar datorită ţie…”
Posted on: Tue, 10 Sep 2013 18:37:54 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015