"Măiţa avea căsuţă cu prispă . Pe prispă îmi făcuse un pat cu saltea de in , ţesută şi apoi cusută , cu mâna , chiar de dânsa , şi o umpluse cu fân uscat mirositor a flori galbene de pădure . Cearceaf de borangic brodat manual , alb ca laptele , şi cerga cea in dungi tricolore peste el . Şi o babană de pernă , umplută cu fulgi de gâscă . În vacanţe , înainte de munte sau mare , mă uşcheam la măiţa-n bătătură , de unde numai cu arcanul mai puteam fi luată ! Dormeam în serile de vară cu luna cât un caşcaval imens , pe prispă , dimpreună cu cântec de greier şi mireasmă de regina-nopţii (era plină-ochi curtea) . O curte imensă , în care distanţa de la casă la cuină (bucătărie) era de vreo mie de paşi , că dacă mâncai , până ajungeai de la bucătărie în casă , ţi se facea iar foame , pe drum . Printre dealuri pierdută , casa măiţii era la margine de sat , destul de departe de alte case , dar peste drum de cimitir . O singură dată , mai mică fiind , printr-a întâia , m-a pus dracu să zic că mi-e frică de cimitir . "Fricăăăă ? Frică ?" - a tunat vocea puternică a tuturor celor 150 de kile şi 2 metri ai măiţei . "No , amu stai moţato , numa să vezi ce e aia frică" şi m-a alergat roată prin întreaga tarla de curtoi , inclusiv prin livadă şi vie , ba chiar am ţopăit şi printre aracii cu părădaise botoase . Am scăpat de urgie urcându-mă în vârful primului nuc în care m-am proptit ... "Dă-e jos , că mă urc după tine !" . "Nu mă dau , că m-altoieşti!" . "Dă-te jos , că mă urc după tine!". "Nu poţi , că se rupe nucu cu matale!". Mai târziu , mi-a spus : "Tu , fată , frica e pentru proşti numa , tu eşti ? Proastă ?". Am stabilit de comun acord că nu-s , şi a rămas pentru totdeauna cum am stabilit , iar frica a rămas ceva al cărui înţeles nu îl cunosc ! Câteodată , când auzea că-i venise dracul de nepoată de la oraş , numai că-l vedeam proptindu-şi bicicleta de gardul cu iasomie , cu pălăria lui de paie şi cămaşa în carouri , unchiul Briţu ! Era fratele măiţii Domnica şi fusese învăţătorul satului şi preşedinte al Curţii cu juraţi , din timpuri mai frumoase . Hâtru , cu părul lui alb şi vocea calmă , înalt şi drept ca bradul , părea mai mult personaj din Delavrancea , decât pensionar . Venea încărcat cu pungoace de hârtie pline cu bomboane lunguieţe , translucide , galbui , în care stălucea mierea , şi cu bomboane cu lapte date prin cacao , cu plase burduşite cu napolitane , şi ciocolate ce - ţin minte ! - aveau un ambalaj alb pe care era desenat un trandafir galben . Şi mai aducea unchiu Briţu şi câte două-trei cărţi din vremuri de demult , pentru nepoată , întru luminare . Şi , peste toate astea , târa după dânsul o ditamai cutioanţa de table , la care nu se mai distingea negrul de alb de matusalemică ce era . Asta era pentru mâiţa . Iar partidele lor de table , când începeau , erau ceva ... erau ceva magnific ! Cât ei se cafteau la "marţ , şase-şase şi poartă-n casă" eu aruncam peste umeri rucsăcelul în care îndesam de-a valma Matematica (dracu sa o ia !) Gramatica , prăjiturile măiţii , bomboanele unchiului şi cam toate prunele pe care le culegeam direct din iarbă de lene să mă cocoţ prin pruni , şi , tule-o , peste deal - cam 15 km - pe jos , în satul vecin , unde mătuşa şi unchiul meu îşi dădeau silinţa să îmi bage în tărtăcuţă ceva fracţii şi niscaiva sintaxe , că , aşa cum zicea măiţa , într-un mare fel : "Vacanţă , vacanţă , numa să hranim şi neuronul ca să creşti mare nu doar în înalţime , ca plopu sub care doarme porcu :)))))". Ea profesoară de matematică , el de limba română , erau , la rândul lor , două figuri măreţe . Biata tanti Rodica n-a reuşit neam , da" neam , să-mi bage în cap matematica . Mă întorceam ţopăind de la ei - tot 15 km , evident , şi tot pe jos , când pe vale , când pe deal , cu rucsăcuţul transformat în rucsăcoi : borcane pântecoase cu peltea de zmeură , sticle cu socată , piersici uscate şi afumate , faguri de miere , discuri ale Abba şi BoneyM , şi alte bunătăţi atent selectate de nenea Mărinuş , că el făcea "ghiozdanul" . Când intram pe poartă şi chiuiam de răsuna valea , ca să se ştie c-am venit , îi găseam pe măîiţa şi pe unchiul Briţu bosumflaţi , unul la un colţ de gradină , altul în partea ailaltă , evident încăieraţi de la table . Li se luminau privirile când mă vedeau şi uitau de nervi . Spălat pe mâni , spus Rugăciunea şi la masăăăă ! O , şi masa era MASĂ ! Şi nimeni nu avea voie să cârîie , ori să se ridice de la masă până nu terminau de mâncat toţi . Unchiul Briţu nu uita niciodată să-i zică măiţii "Sărut mâinile pentru masă , c-a fost bună şi gustoasă şi bucătăreasa ţâfnoasă" la care bunică-mea se uita la el cu ochii ei aprigi , iar el dregea busuiocul , şi continua "Tu , soră-mea ! Găteşti dumnezeieşte!" . A , cu busuiocul era treabă importantă : măiţa ştia a face o îngheţată unică , din iaurt de casă , busuioc şi levănţică , culese proaspete din gradina . Ceva de vis ! Avea o maşină manuală de făcut îngheţată . veche de când Timpul însuşi , şi ce scotea de acolo era o delicatesă pentru care ar fi invidiat-o şi cel mai mare cofetar francez ! Îmi făcea şi chisăliţă , şi harcea-parcea , dar şi fel de fel de prăjituri , iar de mâncăruri nu mai vorbesc ! Spre seara , se aşeza pe prispă lângă mine - şi astea erau momentele pe care le iubeam cel mai mult - cu cusătura în mână (cusea ii , costume populare , chilimuri şi câte şi mai câte) şi începea să cânte . Cânta DOINE. Din toate zonele ţării . Nu ştiu de unde le ştia , cum le culesese , cert este că , atunci când dădea drumul glasului , totul se oprea : timpul , spaţiul , vieţuitoarele , pământul . " Haaaaai , haaaaai , Mult mi-e dor si mult mi-e seteeee - Sa vad frunza-n codrul verde - Sa mai strang vreo sapte cete !" ... AM AVUT O COPILARIE FRUMOASĂ . COPILĂRIA MUCOASEI DE LA ORAŞ CARE ÎŞI GĂSEA IDENTITATEA ÎN ROMÂNIA PURĂ , ROMÂNIA CURATĂ , ROMÂNIA DE LA ŢARĂ ! ..." Ela Simona
Posted on: Mon, 22 Jul 2013 17:07:28 +0000