NERECUNOSTIINTA Este unul dintre cele mai ample subiecte despre care pot sa vorbesc. Nu am descoperit daca nerecunostinta este o cauza a caracterului sau o cauza a unor situatii. Spun asta, pentru ca de obicei facem ceea ce gandim. Cum devenim nerecunoscatori? Recunosc ca zilele trecute am definit o teorie la care ma gandesc de ceva vreme. NU suntem nerecunoscatori daca NU iubim persoanele care ne iubesc, dar devenim lipsiti de constiinta daca nu le recunoastem iubirea. Toti am trecut prin asta. Am intalnit in viata persoane care ne-au iubit enorm de mult si nu le-am putut iubi, sau in cel mai rau caz, le-am ignorat. Eu unul m-am simtit vinovat. Si am vrut sa stiu de ce sau ce trebuia sa fac. Putem gresi unei persoane care ne iubeste. Dar nu putem sa ii spunem nicioadata ca sentimentele ei sunt nule pentru noi. Aici intervine cea mai dureroasa parte a unei relatii. Indiferent de ce natura. Nerecunostinta fata de ceea ce oferim sau primim. Este printre putinele care ne induce dezamagirea, iar acest sentiment poate rascoli inima oricarui om. Doar printr-o exprimare verbala, atat. Mai bine gresim decat sa nu recunoastem iubirea. Este mult mai dureros. Cati dintre noi am avut curajul sa indepartam persoanele care ne-au iubit, si nu le-am putut oferi in schimb acelasi sentiment? Cat de corecti am fost cu noi si le-am spus adevarul? De multe ori preferam sa stam si sa profitam de sentimentele care ne sunt oferite si nu recunoastem asta. Constientizam in schimb ca noi suntem incapabili sa oferim acelasi lucru. Aici cred ca nu suntem corecti, si mai ales nerecunoscatori. Luam ce nu ne apartine, iar noi mimam ca am primit, in loc sa ne recunoastem ipocrizia. Intr-un singur caz, poate, este acceptat sa primesti: cand persoanele de langa noi nu ne cer absolut nimic in schimb. Iar asta se intampla mult prea rar, poate niciodata. Ne “recunoastem” nerecunostinta?
Posted on: Tue, 05 Nov 2013 08:09:08 +0000