Neața! Am găsit una tare de dimineață. :)) Prima greșeală - TopicsExpress



          

Neața! Am găsit una tare de dimineață. :)) Prima greșeală fatală a guvernanților din cele trei pe care le pot face pentru a ajunge în cazanul cu smoală! Așadar, primul pas pentru trezirea românilor a fost făcut: - taxe serioase pentru palincă de la 1 septembrie 2013! Eu cred că e riscant ceea ce fac guvernanții prin acest lucru. Dacă oamenii vor bea mai puțin alcool au timp să vadă cât își bate joc Statul de ei și se vor mobiliza. Momentan româniii sunt în transă. Simt ei că nu e în regulă dar beau și trece mai ușor ziua. Pe vremea lui Ceaușescu era interzis să faci palincă și totuși se făcea. Tot pe vremea lui Ceaușescu pământul era colectivizat, deci nimeni nu avea în proprietate teren agricol, ci acesta era al Statului. Și al treilea punct, nevralgic pentru români și tot pe vremea lui Ceaușescu, religia era ținută la respect, iar moaștele se odihneau liniștite. Astfel, societatea românească a scos ingineri, sportivi, cercetători și alți oameni de valoare care încă ne fac cinste prin Occident - adică sunt exploatați de străini dar măcar au și ei o pâine. Pentru toate acestea, Ceaușescu a căzut, iar guvernanții actuali (care sunt de fapt șmecherii de pe vremea lui Ceașcă) au început să-l copieze. Parcă ar fi blestemați să facă aceleași greșeli ca cel pe care l-au omorât pentru a-și înfige mâinile în cașcavalul adunat de la milioane de amărâți. Concluzia: - românii nu pot fără pământ, moaște și alcool. Ce se va întâmpla? Începând cu 1 septembrie 2013 românii vor primi o lovitură direct în palincă, de la anul vor primi o altă lovitură în pământurile pe care le dețin fiindcă străinii le vor cumpăra pe față și vor avea și legi care îi va ajuta, iar cu moaștele văd că încă mai merge. Deci, doar astea vor mai rămâne. Ciolanul s-a terminat, așa că, dragi români, rămâneți la oase, fiindcă din 1989 încoace societatea românească nu mai scoate oameni de valoare ci doar pupători de moaște. În final, vor fi impozitate și astea: - pentru un pupic mic vei scoate mai puțini bani din buzunar. Așa că, ciocul mic! Vin vremuri grele! Spor la pupat cât încă o mai puteți face așa cum vă doriți! Articolul cu palinca poate fi citit aici: agricultura.ro112/2013/08/guvernul-stoarce-bani-si-din-alambicul.html
Posted on: Tue, 27 Aug 2013 05:43:31 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015