Nimeni nu poate prezice cu exactitate şi în detaliu viitorul. Lucrul acesta e mai presus de capacităţile oamenilor. Dar Creatorul universului‚ dimpotrivă‚ dispune de toate elementele necesare pentru aceasta‚ şi‚ în plus‚ are puterea de a dirija cursul evenimentelor. Iată de ce se poate vorbi despre el ca despre „Cel care dezvăluie de la început finalul şi din vremuri de demult lucrurile care n-au fost făcute.“ Isaia 46:10; 41:22‚ 23.Biblia conţine sute de profeţii. Dar s-au împlinit ele oare cu exactitate pînă acum? Dacă da‚ aceasta ar trebui să fie o dovadă convingătoare a faptului că Biblia este o carte‚ ’inspirată de Dumnezeu‘ (2 Timotei 3:16‚ 17). Astfel am putea avea un motiv puternic de a ne pune încrederea şi în celelalte profeţii care privesc evenimente ce se află încă în viitor. Ar fi deci foarte util să examinăm unele profeţii biblice care deja s-au împlinit. Căderea Tirului - Tirul era un important oraş portuar al fenicienilor‚ care acţionaseră în mod neloial faţă de Israel‚ vecinul de la sud‚ care se închina la Iehova. Prin intermediul unui profet ce purta numele de Ezechiel‚ Iehova a prezis distrugerea completă a acestui oraş cu circa 250 de ani înainte de a se produce evenimentul. El a declarat: „Voi face să se urce împotriva ta multe naţiuni (. . .). Şi‚ în mod sigur‚ ele vor dărîma zidurile Tirului şi îi vor demola turnurile şi eu voi răzui pulberea lui şi îl voi face o suprafaţă de stîncă lucioasă şi goală. El va deveni‚ în mijlocul mării‚ un loc de uscat năvoadele.“ Ezechiel a mai precizat chiar şi numele naţiunii şi pe regele care avea să asedieze prima dată Tirul: „Iată că voi face să vină (. . .) împotriva Tirului Nabucodonosor‚ regele Babilonului.“ Ezechiel 26:3–5‚ 7. După cum fusese prezis‚ acest Nabucodonosor a fost într-adevăr acela care mai tîrziu a dărîmat partea continentală a oraşului Tir. O enciclopedie vorbeşte despre „un asediu de 13 ani (. . .) din partea lui Nabucodonosor“. Dar Ezechiel a arătat că‚ după ce avea să cucerească oraşul‚ regele n-avea să ia nici o pradă din el: „Dar în ce priveşte plata‚ din Tir nu a fost nici una pentru el“ (Ezechiel 29:18). Oare de ce nu? Deoarece‚ în timpul asediului‚ majoritatea bogăţiilor oraşului continental Tir au fost transferate în oraşul insular‚ de cealaltă parte a unui îngust canal. Această parte insulară a oraşului nu a fost distrusă de Nabucodonosor. Nu Nabucodonosor a fost acela care ’a răzuit pulberea Tirului şi care l-a făcut o suprafaţă de stîncă lucioasă şi goală‘‚ după cum prezisese Ezechiel. Pe de altă parte‚ prin acţiunea lui Nabucodonosor nu s-au realizat nici cuvintele profetului Zaharia‚ potrivit cărora Tirul avea să fie ’azvîrlit în mare‘ (Zaharia 9:4). Erau oare false aceste profeţii? Nici vorbă! În anul 332 î.e.n.‚ după 250 de ani de la rostirea profeţiei lui Ezechiel şi la circa 200 de ani după cea a lui Zaharia‚ Tirul a fost complet distrus de către armatele greceşti conduse de Alexandru cel Mare. „Cu dărîmăturile părţii continentale a oraşului“‚ explică Encyclopedia Americana‚ citată mai sus‚ „el a construit în anul 332 î.e.n. un enorm dig de acces‚ pentru a lega partea continentală a oraşului cu cea insulară. După şapte luni de asediu (. . .)‚ el a cucerit şi a distrus Tirul.“ Astfel‚ aşa cum preziseseră Ezechiel şi Zaharia‚ pulberea şi dărîmăturile Tirului au sfîrşit în mijlocul mării. Oraşul a devenit o suprafaţă de stîncă lucioasă‚ „un loc de uscat năvoadele“‚ cum a putut constata un vizitator al acelor locuri. Profeţiile care fuseseră făcute cu sute de ani mai înainte s-au împlinit în cele mai mici amănunte. Cirus şi căderea Babilonului Tot atît de remarcabile sînt şi profeţiile referitoare la iudei şi la Babilon. Istoria ne relatează că babilonienii i-au dus pe iudei în captivitate. Dar Ieremia anunţase acest eveniment deja cu 40 de ani mai înainte. Cît despre Isaia‚ el prezisese cu circa 150 de ani mai înainte deportarea iudeilor‚ cît şi reîntoarcerea lor din captivitate. Ieremia chiar precizase că ei aveau să se reîntoarcă în ţara lor după 70 de ani de la deportarea lor. Isaia 39:6‚ 7; 44:26; Ieremia 25:8–12; 29:10. Această reîntoarcere a devenit posibilă atunci cînd Babilonul s-a prăbuşit prin acţiunea mezilor şi perşilor‚ în anul 539 î.e.n. Acest eveniment fusese prezis de profetul Isaia cu circa 200 de ani înainte de a se produce şi cu 50 de ani înainte‚ de către Ieremia‚ care precizase că soldaţii babilonieni n-aveau să opună nici o rezistenţă. Cei doi profeţi preziseseră şi unul şi celălalt că apele Eufratului‚ care constituiau o protecţie pentru oraş‚ ’trebuiau să fie secate‘. În plus‚ Isaia a precizat chiar şi numele cuceritorului persan Cirus şi a adăugat că ’porţile [Babilonului] n-aveau să fie închise‘ înaintea sa. Ieremia 50:38; 51:11‚ 30; Isaia 13:17–19; 44:27; 45:1. Istoricul grec Herodot a explicat că Cirus a deviat‚ într-adevăr‚ cursul Eufratului şi „nivelul apelor fluviului a scăzut atît de mult încît vechea albie a putut fi străbătută cu piciorul“. Armata inamică a urmat apoi albia fluviului şi a pătruns în oraş prin porţile care fuseseră lăsate în mod imprudent deschise. „Dacă babilonienii ar fi fost informaţi din timp cu privire la intenţia lui Cirus“ continuă Herodot „nu ar fi avut decît să închidă toate porţile mici care dădeau spre fluviu (. . .). Dar perşii au tăbărît asupra lor cînd se aşteptau mai puţin“ şi astfel au cucerit oraşul. În realitate‚ după cum explică Biblia şi confirmă Herodot‚ babilonienii erau în toiul unei petreceri zgomotoase (Daniel 5:1–4‚ 30). Isaia şi Ieremia preziseseră că‚ în cele din urmă‚ Babilonul avea să devină un morman de ruine fără locuitori. Şi exact acest lucru s-a şi întîmplat. Astăzi Babilonul este o grămadă de ruine pustii. Isaia 13:20–22; Ieremia 51:37‚ 41–43. În afară de aceasta‚ Cirus i-a restabilit pe iudei în patria lor. Cu mai bine de două secole mai înainte‚ Iehova prezisese cu privire la Cirus: „Orice lucru în care îmi găsesc plăcerea el îl va îndeplini integral“ (Isaia 44:28). Conform profeţiei‚ în anul 537 î.e.n.‚ la 70 de ani de la deportarea lor‚ iudeii au fost eliberaţi de către Cirus şi s-au reîntors în patria lor (Ezra 1:1–4). O inscripţie persană antică‚ numită cilindrul lui Cirus‚ scoasă la lumină prin săpături arheologice‚ arată cu claritate că Cirus adoptase politica de a-i trimite pe captivi în patria lor. „Cît despre locuitorii Babilonului“‚ spune Cirus‚ potrivit inscripţiei‚ „i-am adunat pe toţi locuitorii lor ce au fost deportaţi şi i-am trimis în locurile lor de locuit de odinioară“. Medo-Persia şi Grecia Cînd Babilonul era încă putere mondială‚ Biblia a prezis că va fi învins de un berbec simbolic cu două coarne care îi reprezentau pe „regii Mediei şi Persiei“ (Daniel 8:20). Conform acestei profeţii‚ imperiul medo-persan a devenit‚ într-adevăr‚ putere mondială‚ după ce a doborît Babilonul‚ în anul 539 î.e.n. Însă‚ mai tîrziu‚ „un ţap“‚ identificat drept Grecia‚ „l-a doborît pe berbec şi i-a rupt cele două coarne“ (Daniel 8:1–7). Aceasta s-a întîmplat în anul 332 înaintea erei noastre‚ cînd Grecia a înfrînt Medo-Persia şi s-a ridicat astfel la rang de putere mondială. Observaţi ce trebuia să se întîmple‚ conform profeţiei: „Cît despre ţap‚ el şi-a dat importanţă pînă la extrem; dar de îndată ce a devenit puternic‚ cornul cel mare a fost rupt şi în locul lui s-au înălţat în mod foarte vizibil patru coarne“ (Daniel 8:8). Ce însemna aceasta? Biblia ne răspunde: „Ţapul păros îl reprezintă pe regele Greciei; cît despre cornul cel mare pe care îl avea între ochi‚ el îl reprezintă pe primul rege. Iar faptul că acesta a fost rupt‚ astfel încît patru s-au înălţat în final în locul lui‚ reprezintă faptul că patru regate se vor înălţa din naţiunea lui‚ dar nu cu puterea lui.“ Daniel 8:21‚ 22. Istoria arată că acest ’rege al Greciei‘ a fost Alexandru cel Mare. După moartea lui‚ survenită în anul 323 î.e.n.‚ imperiul său a fost divizat‚ în final‚ în patru regate‚ între patru generali: Seleucos Nicator‚ Cassandru‚ Ptolemeu Lagos şi Lysimahos. Exact cum prezisese Biblia‚ „patru s-au înălţat în final în locul lui“. Şi totuşi‚ după cum precizase şi profeţia‚ nici unul dintre ei n-a ajuns la puterea pe care a avut-o Alexandru. Astfel‚ la mai bine de 200 de ani de la pronunţarea acestei profeţii‚ ea a început să se împlinească fapt care constituie o altă strălucită confirmare a faptului că Biblia este o carte de inspiraţie divină. Mesia prezis Numeroasele profeţii biblice privitoare la Isus Cristos sînt deosebit de importante. Profesorul J.P. Free a făcut următoarea observaţie: „Şansele ca toate aceste profeţii să se împlinească asupra unui singur om sînt atît de infime încît în felul acesta se dovedeşte în mod remarcabil că ele nu puteau în nici un caz să fie preziceri perspicace făcute de nişte simpli oameni.“ Împlinirea unui mare număr dintre aceste profeţii era complet în afara puterii de control a lui Isus. Astfel‚ de exemplu‚ el nu şi-a putut decide propria-i naştere în tribul lui Iuda‚ sau ca descendent al lui David (Geneza 49:10; Isaia 9:6‚ 7; 11:1‚ 10; Matei 1:12–16). De asemenea‚ el nu a putut să dirijeze nici cursul evenimentelor care au dus la naşterea sa în Betleem (Mica 5:2; Luca 2:1–7). Şi nu el a fost acela care a aranjat lucrurile în aşa fel încît să fie trădat în schimbul a 30 de piese de argint (Zaharia 11:12; Matei 26:15); şi să fie scuipat de duşmanii săi (Isaia 50:6; Matei 26:67); sau să fie batjocorit în timp ce atîrna pe stîlpul de execuţie (Psalm 22:7‚ 8; Matei 27:39–43); sau să fie străpuns‚ dar fără să-i fie zdrobit nici un os (Zaharia 12:10; Psalm 34:20; Ioan 19:33–37); iar soldaţii să tragă la sorţi pentru a-şi împărţi hainele lui (Psalm 22:18; Matei 27:35). Şi acestea nu sînt decît cîteva dintre numeroasele profeţii care s-au împlinit în persoana lui Isus. Distrugerea Ierusalimului Isus a fost cel mai mare profet al lui Iehova. Observaţi mai întîi ce a spus el că i se va întîmpla Ierusalimului: „Duşmanii tăi vor zidi în jurul tău o fortificaţie cu stîlpi ascuţiţi şi te vor înconjura şi te vor strîmtora din toate părţile şi te vor arunca la pămînt‚ pe tine şi pe copiii tăi‚ şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră‚ deoarece nu ai înţeles timpul cînd ai fost inspectat“ (Luca 19:43‚ 44). Isus a mai adăugat: „Cînd veţi vedea Ierusalimul înconjurat de armate aşezate în tabără‚ atunci să ştiţi că pustiirea lui s-a apropiat. Atunci cei care vor fi în Iudeea să înceapă să fugă la munţi.“ Luca 21:20‚ 21. Conform acestor cuvinte‚ armatele romane conduse de Cestius Gallus au venit împotriva Ierusalimului în anul 66 e.n. Dar‚ în mod ciudat‚ Cestius Gallus n-a dus asediul pînă la capăt‚ ci‚ aşa cum a relatat Josephus Flavius‚ istoric din secolul întîi‚ „Cestius (. . .) s-a retras din oraş‚ fără să fi avut nici cel mai neînsemnat motiv.“ Asediul fiind ridicat pe neaşteptate‚ locuitorii Ierusalimului aveau posibilitatea să urmeze sfatul lui Isus de a fugi din oraş. Potrivit afirmaţiilor istoricului antic Eusebius‚ cei care au făcut lucrul acesta au fost creştinii. După mai puţin de patru ani‚ în 70 e.n.‚ armatele romane‚ conduse de această dată de generalul Titus‚ s-au reîntors şi au încercuit Ierusalimul. Ei au tăiat copacii pe o rază de mulţi kilometri în jurul Ierusalimului şi au construit o palisadă circulară în jurul oraşului‚ „o fortificaţie cu stîlpi ascuţiţi“. Astfel‚ potrivit afirmaţiilor lui Josephus Flavius‚ „iudeilor le era tăiată orice posibilitate şi orice speranţă de salvare“. Josephus spune că‚ după un asediu de circa cinci luni‚ afară de trei turnuri şi o porţiune de zid‚ restul a fost dărîmat şi „distrus atît de radical încît nu mai exista nici un semn că aici ar fi fost vreodată un oraş locuit“. În cursul asediului au fost omorîţi circa un milion o sută de mii de oameni‚ iar nouăzeci şi şapte de mii au fost luaţi prizonieri. Pînă în ziua de astăzi se poate vedea la Roma o mărturie a împlinirii acestei profeţii a lui Isus. Este vorba de arcul lui Titus pe care l-au construit romanii în anul 81‚ în amintirea cuceririi Ierusalimului. Aceasta este o mărturie mută despre ceea ce se poate întîmpla atunci cînd nu se acordă atenţie avertismentelor profetice ale Bibliei. Profeţii în curs de împlinire Potrivit Bibliei‚ lumea este pe punctul de a cunoaşte o enormă şi uluitoare schimbare mondială. Aşa cum Isus a prezis oamenilor epocii sale evenimentele care le dădeau posibilitatea să discearnă apropierea distrugerii Ierusalimului‚ tot la fel el a anunţat evenimentele care ne dau astăzi posibilitatea să înţelegem că această schimbare mondială este aproape. Isus a dat acest „semn“ ca răspuns la următoarea întrebare a discipolilor săi: „Care va fi semnul prezenţei tale şi al încheierii sistemului de lucruri?“ Matei 24:3. Conform Bibliei‚ această „prezenţă“ a lui Cristos nu avea să fie în formă umană‚ ci în calitate de puternic Rege ceresc‚ care va elibera omenirea oprimată (Daniel 7:13‚ 14). Prezenţa sa avea să coincidă cu ceea ce el a numit „încheierea sistemului de lucruri“. Care a fost deci semnul pe care l-a dat Isus pentru ca oamenii să poată discerne prezenţa sa invizibilă în calitate de Rege şi apropierea sfîrşitului sistemului de lucruri din prezent? În Biblie‚ în capitolul 24 din Matei‚ în capitolul 13 din Marcu şi în capitolul 21 din Luca sînt consemnate evenimentele pe care le-a anunţat Isus şi care constituie împreună acest „semn“. Iată unele dintre cele mai importante: Mari razboaie : „Se va ridica naţiune contra naţiune şi regat contra regat“ (Matei 24:7). Această profeţie s-a împlinit în mod indiscutabil de la 1914. Primul război mondial‚ care a izbucnit în acel an‚ a introdus utilizarea masivă a armelor automate‚ a tancurilor‚ a submarinelor‚ a avioanelor şi a gazelor de război. Cînd a luat sfîrşit‚ în 1918‚ războiul cauzase deja uciderea a 14 milioane de militari şi civili. Un istoric a făcut următoarea observaţie: „Primul război mondial a fost primul război «total».“ Dar al doilea război mondial (1939-1945) a fost şi mai distructiv‚ provocînd moartea a circa 55 de milioane de oameni‚ militari şi civili. În plus‚ el a introdus o armă oribilă şi absolut nouă: bomba atomică! De atunci încoace şi-au pierdut viaţa mai bine de 30 de milioane de oameni în cursul a numeroase războaie‚ mai mari sau mai mici. Revista germană Der Spiegel afirma: „Din 1945 încoace lumea nu a cunoscut nici o singură zi de adevărată pace.“ Foamete : „Şi va fi lipsă de alimente“ (Matei 24:7). Primul război mondial a fost urmat de o foamete la scară planetară. După al doilea război mondial a existat o foamete şi mai gravă. Dar astăzi? Potrivit afirmaţiilor revistei Times din Londra‚ „Astăzi foametea a luat proporţii în totalitate noi (. . .)‚ căci 400 de milioane de oameni trăiesc în permanenţă la un pas de moartea prin inaniţie.“ Periodicul Globe and Mail din Toronto spune: „Peste 800 de milioane de oameni sînt subalimentaţi.“ Iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) raportează că din cauza subalimentaţiei „în fiecare an mor 12 milioane de copii‚ înainte de prima lor aniversare“. Cutremure de pamant : „Vor fi mari cutremure de pămînt“ (Luca 21:11). George W. Housner‚ specialist în domeniul construcţiilor antiseismice‚ a vorbit despre cutremurul care a distrus în 1976 oraşul chinez Tangshan ca despre „cea mai mare catastrofă seismică a istoriei umane“‚ întrucît acest seism a făcut sute de mii de victime. Ziarul italian Il Piccolo a declarat şi el: „Conform statisticilor‚ generaţia noastră trăieşte într-o perioadă primejdioasă de mare activitate seismică.“ Din 1914‚ cutremurele de pămînt au făcut în fiecare an de zece ori mai multe victime decît în cursul secolelor precedente. Bolile : „Dintr-un loc într-altul‚ epidemii“ (Luca 21:11). În Science Digest putem citi următoarele: „Gripa spaniolă din anul 1918 a bîntuit pe întregul pămînt‚ făcînd 21 de milioane de victime.“ Şi revista adaugă: „În toată istoria nu a existat o plagă mortală mai rapidă‚ mai violentă. (. . .) Dacă epidemia ar fi continuat în acelaşi ritm‚ întreaga omenire ar fi fost exterminată în cîteva luni.“ Apoi bolile cardiace‚ cancerul‚ bolile venerice şi multe alte flageluri au adus în stare de invaliditate sau au ucis sute de milioane de oameni. Criminalitate : ’Creşterea nelegiuirii‘ (Matei 24:12). Omuciderea‚ furtul‚ violul‚ terorismul‚ corupţia lista delictelor este lungă şi bine cunoscută. În multe locuri de pe pămînt oamenii se tem să iasă pe stradă. Confirmînd această creştere a nelegiuirii după 1914‚ un expert în materie de terorism a declarat: „Perioada care a precedat primul război mondial era în general mai umană.“ Teama : „Vor fi privelişti înfricoşătoare“ (Luca 21:11). Die Welt‚ revistă germană care apare la Hamburg‚ a calificat timpul nostru drept „secolul fricii“. Omenirea este ameninţată de pericole complet noi. Spre exemplu‚ pentru prima dată în istorie riscurile poluării şi ale catastrofei nucleare ameninţă ’să ruineze pămîntul‘ (Apocalips 11:18). Creşterea criminalităţii‚ a inflaţiei‚ a înarmărilor nucleare‚ a foametei‚ a bolilor şi a altor flageluri alimentează neliniştea oamenilor care se tem din ce în ce mai mult pentru siguranţa şi chiar pentru viaţa lor. Prin ce este deosebită epoca noastră? Însă unii vor obiecta că multe dintre aceste lucruri s-au întîmplat şi în secolele trecute. Prin ce sînt ele însă deosebite astăzi? În primul rînd‚ toate evenimentele care constituie semnul sînt observate pe parcursul unei singure generaţii aceea care era în viaţă deja la 1914 şi din rîndurile căreia trăiesc încă milioane de persoane. Isus a declarat că „această generaţie nu va trece nicidecum pînă nu se vor întîmpla toate aceste lucruri“ (Luca 21:32). În al doilea rînd‚ efectele acestui semn se fac simţite la scară mondială‚ „dintr-un loc într-altul“ (Matei 24:3‚ 7‚ 9; 25:32). În al treilea rînd‚ în cursul acestei perioade condiţiile se înrăutăţesc în mod progresiv. „Toate aceste lucruri sînt începutul durerilor strîmtorării“‚ „oamenii răi şi impostorii vor înainta din rău în mai rău“ (Matei 24:8; 2 Timotei 3:13). Şi‚ în al patrulea rînd‚ toate aceste evenimente sînt însoţite de o transformare a comportamentului şi acţiunilor oamenilor‚ după cum a prezis Isus prin cuvintele: „Iubirea celor mai mulţi se va răci“. Matei 24:12. Într-adevăr‚ una dintre dovezile cele mai marcante că trăim în prezisa perioadă decisivă a timpului sfîrşitului este decăderea morală a societăţii omeneşti. Comparaţi situaţia lumii cu aceste cuvinte profetice referitoare la timpul nostru: „Trebuie să ai în vedere că epoca finală a acestei lumi va fi un timp de necazuri. Oamenii nu vor iubi nimic altceva decît banii şi propriul eu; ei vor fi aroganţi‚ lăudăroşi şi gata să insulte; lipsiţi de orice respect faţă de părinţi‚ lipsiţi de recunoştinţă‚ lipsiţi de pietate‚ lipsiţi de afecţiune naturală; ei vor fi neîndurători în ura lor‚ bîrfitori‚ necumpătaţi şi cruzi‚ străini de orice bunătate‚ trădători‚ aventurieri‚ umflaţi de mîndrie. Ei vor fi oameni care vor pune plăcerea în locul lui Dumnezeu‚ oameni care păstrează o formă exterioară de religie‚ dar sînt o constantă negare a realităţii ei.“ 2 Timotei 3:1–5‚ The New English Bible. 1914 un an de cotitură în istorie Din punct de vedere uman‚ oamenii care au trăit înainte de 1914 erau departe de a-şi închipui dificultăţile şi războaiele mondiale pe care le prezicea Biblia. Iată ce a spus omul de stat german Konrad Adenauer: „Îmi vin în minte imagini şi amintiri‚ (. . .) amintiri dinainte de 1914‚ cînd pe pămîntul acesta exista o adevărată pace‚ linişte şi securitate‚ un timp în care nu cunoşteam frica. (. . .) Securitatea şi liniştea au dispărut de la 1914 din viaţa oamenilor.“ Potrivit afirmaţiilor omului de stat englez Harold Macmillan‚ înainte de 1914 oamenii credeau că în viitor lucrurile aveau să meargă „din ce în ce mai bine“. Cartea 1913: America Between Two Worlds (1913: America între două lumi) face următoarea observaţie: „Secretarul de stat de atunci‚ Bryan‚ a declarat în 1913 că «stările de lucruri care lăsau să se întrevadă pacea mondială nu fuseseră niciodată mai favorabile» ca atunci.“ Astfel‚ chiar în pragul izbucnirii primului război mondial‚ conducătorii lumii prevedeau o eră de lumină şi progres social. Dar Biblia prezicea exact contrariul‚ adică războiul fără precedent dintre 1914—1918‚ care avea să marcheze începutul unei perioade pe care Scriptura o numeşte „zilele din urmă“ (2 Timotei 3:1). În plus‚ Biblia oferea dovada cronologică a faptului că anul 1914 era totodată anul naşterii Regatului ceresc al lui Dumnezeu‚ naştere care avea să fie urmată de dificultăţi mondiale nemaiîntîlnite. Dar printre oamenii care au trăit în acel timp existau oare şi dintre aceia care să se aştepte la o asemenea cotitură istorică în 1914? Deja cu decenii înainte de această dată exista o organizaţie creştină ai cărei membri vorbeau de semnificaţia anului 1914. Iată ce se poate citi‚ de altfel‚ în World Magazine din 30 august 1914: „Înspăimîntătorul război care a izbucnit în Europa împlineşte o extraordinară profeţie. Timp de un sfert de secol «Studenţii Internaţionali ai Bibliei» Martorii lui Iehova au proclamat lumii‚ prin glasul predicatorilor şi prin presă‚ că Ziua Mîniei‚ profeţită în Biblie‚ avea să se ivească în 1914. «Atenţie la 1914!» era strigătul a sute de evanghelizatori.“ Un popor care împlineşte profeţia Biblia a mai prezis şi că „în perioada finală a zilelor“ oamenii tuturor naţiunilor se vor revărsa‚ figurat vorbind‚ „la muntele lui Iehova“‚ unde el îi „va instrui cu privire la căile sale“. Vorbind despre rezultatele unei asemenea instruiri‚ profeţia adaugă: „Va trebui ca ele să făurească din spadele lor brăzdare de plug şi din lăncile lor foarfece de grădină (. . .) nu vor mai învăţa războiul“ (Isaia 2:2–4). Atitudinea bine cunoscută a Martorilor lui Iehova faţă de război constituie în această privinţă o împlinire evidentă a acestei profeţii. Martin Niemöller‚ pastor protestant german dinainte şi de după al doilea război mondial‚ a vorbit despre Martorii lui Iehova ca despre nişte „cercetători foarte serioşi ai Bibliei‚ care au fost duşi cu sutele şi chiar cu miile în lagăre de concentrare şi au murit pentru că au refuzat să participe la război şi să tragă asupra oamenilor“. Prin contrast‚ acest pastor a mai scris: „În cursul secolelor‚ bisericile creştinătăţii au acceptat tot mereu să binecuvînteze războaiele‚ trupele şi armele şi (. . .)‚ atitudine absolut necreştină‚ s-au rugat pentru nimicirea duşmanului.“30 Cine deci poartă marca de identificare a creştinilor adevăraţi‚ marcă pe care Isus a definit-o el însuşi prin cuvintele: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:35). Cum arată cu claritate 1 Ioan 3:10–12‚ slujitorii lui Dumnezeu nu se ucid unii pe alţii. Numai copiii lui Satan fac lucrul acesta. Ceea ce îi uneşte pe Martorii lui Iehova într-o comunitate fraternă internaţională este supunerea lor faţă de Regatul lui Dumnezeu şi ascultarea lor fidelă faţă de principiile Bibliei. Ei acceptă în totalitate învăţătura Bibliei că Regatul este un guvern real‚ cu legi şi cu autoritate‚ şi că în curînd el va stăpîni întregul pămînt. El are deja pe pămînt mai multe milioane de supuşi care sînt în curs de formare pentru a constitui fundamentul civilizaţiei viitoare‚ iar numărul lor continuă să crească. Sub inspiraţie divină‚ profetul Daniel a scris despre acest Regat: „Dumnezeul cerului va instaura un regat care nu va fi distrus niciodată. (. . .) El va zdrobi toate aceste regate şi le va pune capăt şi el însuşi va dăinui pentru timpuri indefinite“ (Daniel 2:44). Isus a acordat prioritate Regatului atunci cînd a dat această instrucţiune: „Voi deci să vă rugaţi astfel: «Tatăl nostru care eşti în ceruri; (. . .) să vină regatul tău!»“ Matei 6:9‚ 10. Numeroasele evenimente care‚ de la 1914‚ împlinesc profeţiile Bibliei arată că foarte curînd Regatul ceresc al lui Dumnezeu ’va zdrobi toate aceste guverne şi le va pune capăt‘. În plus‚ Dumnezeu doreşte ca acest mesaj să fie larg proclamat‚ întrucît „semnul“ comportă acest element foarte important: „Această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pămîntul locuit‚ ca mărturie tuturor naţiunilor; şi atunci va veni sfîrşitul“ (Matei 24:14). Mai multe milioane de Martori ai lui Iehova‚ care constituie o familie de fraţi în lumea întreagă‚ împlinesc astăzi această profeţie. Cînd Regatul va fi predicat în proporţiile dorite de Dumnezeu‚ atunci va veni peste lume‚ aşa cum a spus Isus‚ „un mare necaz‚ aşa cum n-a mai survenit de la începutul lumii pînă acum‚ nu‚ şi nici nu va mai surveni“. Acest necaz îşi va atinge punctul culminant cu bătălia Armaghedonului şi va pune capăt influenţei rele exercitate de către Satan. Astfel‚ întregul pămînt va fi curăţat de naţiunile şi de oamenii răi şi va permite instaurarea pe el a Paradisului în care „va locui dreptatea“. Matei 24:21; 2 Petru 3:13; Apocalips 16:14–16; 12:7–12; 2 Corinteni 4:4. Astfel‚ realizîndu-se atît de multe profeţii ale Bibliei‚ ea şi-a demonstrat veridicitatea în calitate de carte „inspirată de Dumnezeu“ (2 Timotei 3:16). Acceptaţi-o‚ aşadar‚ „nu ca pe cuvîntul oamenilor‚ ci aşa cum şi este în realitate‚ ca pe cuvîntul lui Dumnezeu“ (1 Tesaloniceni 2:13). Deoarece Autorul ei‚ Iehova Dumnezeu‚ este „Cel care dezvăluie de la început finalul“‚ puteţi avea deplină încredere în profeţiile a căror împlinire este încă în viitor (Isaia 46:10). Iar ceea ce urmează să vină în curînd este minunat. Despre aceasta va trata capitolul următor.
Posted on: Thu, 08 Aug 2013 07:36:08 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015