Noaptea veşnică a lumii noi În dimineaţa asta prematură noaptea-nfige întunericul în palmele care-ţi mângâie cu sânge, rotund, sânii. Două pământuri gemene, modelate. Ochii tăi rătăciţi în univers mai au timp să vadă luna şi... şi buzele mele. Mintea se joacă. Ochii tăi rătăciţi au timp să se uite la tine, la pasărea de foc purtată de vânt. În dimineaţa asta prematură eşti atât de frumoasă când zbori cu aripile mele! Îmi şopteşti în câteva lacrimi că tu curgi râuri-râuri, că sunt marea cea mare şi... şi vântul. Mintea se joacă. O, eşti atât de frumoasă în braţele mele! În dimineaţa asta prematură, după apocalipsă, te port cu grijă, copilă fragilă Strânge-mă! Vom rescrie geneza cât cunoaştem iubirea şi... şi cât mă simţi în pântec prunc. Mintea se joacă. E de bine. În dimineaţa asta prematură noaptea-nfige întunericul în noi, în singurii supravieţuitori. O, eşti atât de frumoasă! Nu plânge! În lumea nouă nu există lumină, buzele mele nu cunosc abandonul… Nu, nu scoate unghiile din carnea mea! Mintea învaţă unicul cuvânt în dimineaţa asta veşnică de numai doi. EROGENESTETIK - un volum aproape terminat, dar care se incapataneaza sa nu apara
Posted on: Wed, 04 Sep 2013 04:36:09 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015