Nosce te ipsum ! Mintea o ia înainte sau rămâne în urmă , ea nu este niciodată în prezent ; mintea trăncănește fără întrerupere . Astfel , suntem lipsiți de faptul de a trăi în prezent și de a ne trăi viața în totalitatea ei . Cum am putea să trăim în mod total când mintea își continuă sporovăiala chiar și pe parcursul celor mai mărunte activități cotidiene ? Dacă vă continuați observarea și sunteți atenți la acest monolog , veți fi cuprinși de uimire : veți descoperii că în interiorul vostru se desfășoară o serie de conversații incoerente , pe care dacă le-ați auzi rostite cu glas tare de altcineva , ați fi convinși că individul respectiv este nebun .Această sporovăială continuă ne îndepărtează de viață , împiedicându-ne să ne bucurăm de ceea ce ne oferă ea . Deschideți-vă spre incertitudine ! Cu cât mă observ mai mult , cu atât realizez mai clar falsitatea ego-ului meu . Am început să mă simt ca un străin față de mine însumi , nemaiștiind ce este fals .Aceasta îmi dă senzația neplăcută de a nu mai avea nici o linie directoare , așa cum credeam înainte că am . Când începi călătoria interioară totul pare să fie clar , înrădăcinat , deoarece ego-ul este la cârmă și cunoaște întreg traseul .Ego-ul deține toate hărțile ; el este stăpânul .Pe măsură ce îmi continui călătoria interioară , pot înlănțui ego-ul cu o pânză de păiajen – el pare din ce în ce mai fals , mai halucinant .Iar când mă trezesc din vis , liniile care mă ghidau dispar . Acum vechiul stăpân nu mai este ghid , iar noul maestru nu este încă prezent . Apare o senzație de disconfort , un sentiment neplăcut , deoarece mă simt pierdut , străin față de mine însumi , neștiind cine sunt. Înainte știam cine sunt : numele , forma , adresa , – toate astea erau sigure , toate acestea erau eu însumi . Acum ego-ul este prins în plasa de păianjen , transformat în musafir, gazda cea veche se prăbușește , și nu mai știe cine sunt , nici unde mă aflu . Totul este în ceață , cerul este plin de nori , iar vechea certitudine a dispărut . Acest lucru este bun , deoarece vechea certitudine era falsă . În realitate ea nici nu era o certitudine . Undeva în profunzime , dincolo de ea , există încă o nesiguranță .Acum ies la iveală straturile mai profunde ale ființei mele Întregi , și încă mă simt străin . Am fost întotdeauna străin , însă ego-ul m-a păcălit , făcându-mă să cred că știu foarte bine cine sunt . Iar visul era atât de puternic încât părea real . Ai simțit și tu această senzație ? Când te trezești brusc dintr-un vis , preț de câteva clipe nu știi cine ești , unde te afli , ce se întâmplă . Același lucru se întâmplă acum cu mine trezindu-mă din visul ego-ului . Am o senzație de disconfort , de jenă , mă simt dezrădăcinat .Însă știu că această stare trebuie să mă bucure .Dacă starea mă neliniștește , mă voi întoarce la situația de dinainte , în care lucrurile erau sigure , în care totul era indicat , trecut pe hartă , în care marcajele erau clare . Nu mă las impresionat de incertitudine , îi permit să fie aici , până la urmă ea va pleca .Ea este prezentă doar datorită vechiului meu obicei de a avea certitudini . Eu nu știam să trăiesc într-un univers nesigur , nu știam să trăiesc în nesiguranță . Incertitudinea este bună , nu este nimic rău în ea . În realitate doar incertitudinea este frumoasă , deoarece ea este însăși viața . Certitudinea este ceva urât , ea face parte din lucrurile moarte – de aceea este sigură .De fapt , singura certitudine în viață este implacabila moarte . A trăi fără linii directoare este singura cale de a trăi . Când sunt condus de ele , viața mea este falsă . Idealurile , indicațiile , disciplina sunt supraimpuse și-mi modelează viața . Viața nu este lăsată să decurgă firesc , se încearcă transformarea ei . Indicatoarele sunt violente și toate idealurile sunt urâte . Prin ele mă voi pierde pe mine și nu voi ajunge niciodată la ființa mea autentică . Devenirea nu este ființare . Orice devenire și orice efort de a deveni ceva , va impune ceva din afara mea . S-ar putea să devin sfânt , însă sfințenia mea va avea în ea ceva urât .A trăi o viață fără nici o linie directoare este singura sfințenie posibilă . Chiar și în aceste condiții pot deveni un păcătos . Însă faptul de a fi păcătos va avea o anumită integritate , o anumită sfințenie . Viața este sacră în sine ; nu trebuie să-i impun nimic , nu trebuie să o modelez și să îi dăm o anumită formă , o disciplină și o ordine .Râul curge , eu devenim una cu el și sunt dus spre ocean , în curgerea mea lucrurile se întâmplă , ele nu sunt făcute .Sunt liber , în dezordinea vieții găsesc o nouă ordine . Însă această ordine are acum o cu totul altă calitate . Nu este impusă de mine , ea este însăși esența vieții . Adrian Ungureanu .
Posted on: Thu, 14 Nov 2013 12:24:21 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015